0
(0)

Potrivit lui Kalev Leetaru, de la Institutul Cibernetic pentru Științe Umaniste, Artistice și Sociale, din cadrul Universității Illinois, un supercomputer din SUA este capabil să prezică evenimente mondiale majore pe baza analizării informațiilor din presa internațională. Retrospectiv, după acest principiu, sistemul de calcul a anunțat revoluțiile recente din Libia și din Egipt, sugerând și ascunzătoarea lui Osama Bin Laden.

 

Pentru studiul său, Leetaru a adunat peste 100 de milioane de articole, materie primă extrasă atât din surse de presă guvernamentale din SUA, cât și de la centre de monitorizare și de la ziare tipărite sau online, cum ar fi  New York Times, ale cărui arhive din 1945 și până în zilele noastre au fost analizate.

Sondarea elementelor cheie ale poveștilor prezentate în articole, formând o rețea interconectată din 100.000 de miliarde de conexiuni, s-a concentrat pe două tipuri principale de informație: după stare – vești bune sau proaste (termeni precum „oribil”, sau „frumos”), și după locație – unde s-au petrecut evenimentele și unde se aflau protagoniștii (termeni specifici, cum ar fi „Cairo”, ale căror coordonate erau apoi aplicate pe o hartă).

Datele au fost introduse într-un supercomputer SGI Altix, cunoscut sub numele de Nautilus și care se află în cadrul Universității din Tennessee. Cele 1024 de „nuclee” Intel Nehalem din dotarea mașinăriei au o putere totală de procesare de 8,2 taraflopi (mii de miliarde de operații făcute pe secundă).

Pe baza unor criterii specifice, Nautilus a generat grafice pentru diferitele țări care au fost cumva implicate în „Primăvara Arabă”. În fiecare caz, rezultatele agregate extrase din mii de știri și articole sugerau o agravare a dispoziției și o scădere a tonusului general. În cazul Egiptului, contrar preconizărilor anterioare ale analiștilor politici, acestea au anunțat căderea incontestabilă a președintelui Hosni Mubarak.

Modelul de analiză asupra evenimentelor de care este capabil supercomputerul pare să ofere o perspectivă în avans asupra evenimentelor majore, pe baza analizării transformărilor la nivel de dispoziție generală, sau locală. Totuși, în cadrul studiului, analiza s-a aplecat asupra întâmplărilor deja consumate. Dar, Kalev Leetaru crede că sistemul său poate fi cu ușurință adaptat încât să funcționeze în timp real și să prevadă anumite lucruri cu adevărat înainte de manifestare.

Practic, sistemul, o spune și Leetaru, este foarte asemănător algoritmilor de previziune economică. În continuare, cercetătorul dorește să facă din Nautilus un veritabil mecanism pentru futurologie, îmbunătățindu-i totodată capacitatea de analiză, mai ales în sensul localizării geografice.

Sursa

Foto: University of Illinois

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here