Cercetătorii americani de la Universitatea din Wyoming au creat viermi de mătase modificaţi genetic care pot produce o mătase mult mai rezistentă – aceasta are o duritate mai mare decât oţelul.
Fanii seriei Spider-Man ştiu cum acest super-erou lansa o plasă de mătase cu care captura răufăcătorii şi cu ajutorul căreia se balansa printre clădirile din metropole. Crearea unui tip de mătase cu asemenea proprietăți face obiectul cercetării multor oameni de ştiinţă de ceva timp.
Spre deosebire de mătasea de păianjen, extrem de rezistentă, dar imposibil de produs în cantităţi mari, mătasea tradiţională, produsă de viermii de mătase nu este greu de realizat, însă ea este un material foarte fragil.
Pentru a rezolva această problemă, profesorul Don Jarvis, de la Universitatea din Wyoming a transplantat viermilor gene provenite de la păianjeni.
Viermii modificaţi genetic au început să producă un material compozit, cu rezistenţa plaselor de păianjen.
Crearea acestui tip de mătase este necesară în dezvoltarea de noi terapii medicinale, prin crearea de implanturi şi ligamente puternice, dar şi în industria textilă ori în cea de apărare.