Nimic nu este mai greu decât să tragi o linie de demarcație între scepticism și credulitate.
Charles Darwin
Nimeni nu poate contesta importanța realizărilor științifice ale britanicului William Crookes. Era un excelent experimentator. În 1861 a descoperit un nou element chimic pe care l-a numit taliu. Pentru aceasta a folosit o tehnică de analiză spectroscopică avansată, dezvoltată chiar de către el. De altfel, numele de taliu pentru noul element vine de la grecescul ”thalos”, care în limba grecilor antici înseamnă verde. Iar verde era tocmai culoarea uneia dintre liniile spectrale caracteristice ale noului element. Tot Crookes a dezvoltat tuburile care îi poartă numele. și care au stat la baza descoperirii radiației X de către germanul Röntgen, în 1895. Am marcat numai câteva dintre realizările savantului britanic.
Având în vedere cele scrise mai sus, v-ați aștepta ca el să cadă în brațele, totdeauna ademenitoare, ale pseudoștiinței? Eu nu m-aș fi așteptat, iar despre credulitatea lui am aflat destul de târziu. Citatul din Darwin cu care am început acest text se referă tocmai la Crookes, care tocmai începuse să facă ”experimente” cu mediumuri.
Într-un articol publicat în ”Quarterly Journal of Science”, din 1 iulie 1871, Crookes susținea cu entuziasm folosirea cu strictețe a metodei științifice, pe care el o aplicase deja cu foarte mult succes. ”Știința progresează pe în măsura în care reprezentanții săi sunt atenți la exactitate. Ea are calitatea de a rosti adevăruri incontestabile. Nu trebuie coborâtă ștacheta, cuvintele trebuie să se potrivească cu faptele cu o acuratețe egală cu cea prin care faptele pot fi verificate. Când este vorba despre un subiect plin de credulitate și superstiții [cum este spiritualismul] trebuie căutate acele fapte în care putem avea încredere, astfel încât ele să nu poată fi schimbate vreodată. În viața de zi cu zi o greșeală are viața scurtă, dar în studiul naturii observațiile imperfecte pot genera probleme infinite. Folosirea metodei științifice va favoriza observarea atentă și dragostea de adevăr care vor elimina magia necromanției și reziduurile lipsite de valoare din spiritism.”
De aceea el și-a propus să studieze fenomenele paranormale astfel încât să elimine orice urmă de subiectivism credul. Era conștient că mulți dintre cei care susțin că dețin abilități cum ar fi folosirea „forței psihice” pentru a deplasa obiecte sau levita, împreună cu cei care susțin că pot comunica cu morții, sunt niște trișori. Mai credea că, totuși, trebuie să existe un sâmbure de adevăr în aceste fenomene, pe care el era obligat să îl caute. Se pare că această convingere s-a întărit în 1867, după moartea lui Philip, fratele său mai tânăr. În acel an a participat la o ședință de spiritism în încercarea de a discuta cu el prin intermediul unui medium.
Cercetările le demarează la începutul anilor 1870. În ziua de 1 ianuarie publica un prim text, intitulat Experimental Investigation of a New Force (Evaluarea experimentală a unei noi forțe) în ”Quarterly Journal of Science”. Aici sunt prezentate rezultatele experimentelor realizate asupra lui Daniel Dounglas Home, care era capabil să ”(1) modifice greutatea corpurilor și (2) să cânte la instrumente muzicale (un acordeon) fără intervenția sa, în condițiile în care atingerea clapelor era imposibilă. Numai după ce am fost martor la aceste fapte de mai multe ori și numai după ce le-am analizat critic în profunzime m-am convins de realitatea lor. Totuși, dorind să elimin orice dubiu, l-am invitat pe domnul Home acasă la mine, de mai multe ori, unde, în prezența unor oameni de știință, am putut supune aceste fenomene unor experimente cruciale.”
În articolul citat sunt prezentate aceste ”experimente cruciale”. Home putea modifica greutatea unui obiect. Modificare era măsurată cu ajutorul unui soi de dinamometru. Putea să cânte la acordeon fără să-l atingă. Pentru a împiedica orice posibilitate de trișare, acordeonul era introdus într-o cușcă metalică cu zăbrele. Toate experimentele s-au încheiat cu succes, de aici izvorând convingerea lui Crookes că avem de-a face cu o ”nouă forță”. Nu sunt iluzionist, dar experimentele lui Crookes asupra lui Home îmi dau senzația unor trucuri. De aceea m-am consultat, dacă pot spune așa, cu un iluzionist celebru. Iată ce spunea James Randi în despre ele în cartea ”An Encyclopedia of Claims, Frauds, and Hoaxes of the Occult and Supernatural”(Enciclopedia afirmațiilor, fraudelor și minciunilor din ocult și supranatural): ”Eminentul om de știință britanic, Sir William Crookes, a declarat în 1871 că puterile lui Home sunt reale, dar propriile sale relatări arată că investigația sa a fost realizată fără atenția cuvenită. El era și prieten apropiat cu Home.” Experimentul cu modificarea greutății era relativ ușor de păcălit, deși Randi nu ne propune vreo explicație concretă. Avem una în ceea ce privește acordeonul care cânta fără ca Home să îl atingă. ”Muzica auzită în timpul reprezentațiilor lui Home se auzea foarte slab, ceea ce ar putea să susțină originea sa eterică. Dar putem avea în vedere și o altă sursă a ei. Având în vedere că, după moartea lui Home, s-au găsit câteva mici muzicuțe de o octavă și că el avea o mustață impozantă, putem presupune că muzica era produsă de un asemenea instrument care era ascuns în gură. Această presupunere este întărită de faptul că numai două melodii puteau fi recunoscute în timpul ședințelor lui Home: The Last Rose of Summer și Home, Sweet Home. Ambele melodii pot fi interpretate ușor la o muzicuță cu o octavă.”
Chiar dacă nu aș fi avut în față observațiile lui Randi, tot aș fi fost extrem de sceptic. Șarlataniile lui Home au ieșit la iveală de mai multe ori. Cea mai celebră întâmplare a avut loc în prezența Împăratului Napoleon al III-lea. Povestea a fost relatată de contele Perovsky-Petrovo-Solovo. Home a organizat o ședință de spiritism la Curtea franceză. S-a așezat la masă, între Napoleon al III-lea și soția acestuia, Eugenie. Toți ceilalți spectatori, printre care și generalul Fleury, au fost invitați să părăsească încăperea, pentru a nu tulbura comunicarea cu spiritele. Generalul pleacă, dar privește pe ascuns scena din spatele unei uși întredeschise. ”Generalul l-a văzut pe Home cum își scoate piciorul din pantoful drept, după care și-a lăsat talpa piciorului gol pe pardoseala rece de marmură. Apoi, cu o mișcare foarte rapidă și extrem de agilă a atins mâna împărătesei. Aceasta a strigat surprinsă: «Am fost atinsă de mâna unui copil mort!». Generalul Fleury intră în cameră și povestește ceea ce tocmai văzuse. În ziua următoare Home este îmbarcat cu forța, de către doi agenți, la Calais și trimis către Anglia cu ordinul de a păstra tăcerea asupra incidentului.”
Din nefericire, Crookes nu s-a oprit la experimentele cu Home. El a vrut să testeze și spiritismul. De exemplu, Crookes a studiat-o în detaliu pe Florence Cook, o tânără de numai 16 ani, care avea capacitatea uimitoare de a materializa persoane dispărute. De fapt, era vorba despre materializarea unei singure persoane, spiritul unei tinere cu numele de Katie King, fiica decedată a unui faimos pirat.
Într-o scrisoare din 6 februarie 1874, adresată revistei ”The Spiritualist” Crookes răspunde astfel criticilor aduse lui Florence Cook de către sceptici. Unii susțineau că domnișoara Florence Cook și materializarea Katie King sunt una și aceiași persoană. Crookes: ”Am avut o ședință în casa domnului Luxmore […]. Am verificat camera, după care domnișoara Cook a intrat înăuntru. La scurt timp Katie și-a făcut apariția dând la o parte cortina, dar s-a retras imediat. Ne-a spus că mediumul ei nu se simte bine și nu poate intra într-un somn suficient de adânc pentru a fi în siguranță.” Remarcați dramatismul scenei. Dramatismul se va amplifica: ”Stăteam la câteva picioare distanță de cortina în spatele căreia se afla domnișoara Cook și am putut să o aud cu suspina și gemea. Acestă stare de neliniște a durat aproape toată ședințe și dintr-o dată am văzut materializarea lui Katie în cameră, în fața mea. În același timp auzeam cu claritate suspinele și gemetele domnișoarei Cook, care se găsea în spatele cortinei. […] Domnule, cititorii dv mă cunosc bine, sper, și știu că ezit să îmi exprim opinii pe baza unor dovezi insuficiente. Poate că micul incident pe care l-am relatat mai sus nu are aceeași greutate [pentru dânșii] cât are pentru mine. Eu îi rog să îi lase deoparte pe cei care o judecă pe domnișoara Cook și să aibă răbdare până când voi reuși să aduc suficiente dovezi pentru a putea să pot răspunde tuturor întrebărilor. Domnișoara Cook se dedică acum unei serii de ședințe private cu mine și câțiva prieteni. Ședințele se vor desfășura, probabil, pe durata câtorva luni și [domnișoara Cook] mi-a promis că se va supune oricărui test pe care i-l voi propune. Aceste ședințe nu vor începe decât peste câteva săptămâni, dar voi avea la dispoziție suficient timp pentru a mă convinge de onestitatea domnișoarei Cook […].”
Pe 3 aprilie 1874, Crookes prezintă o primă dovada, într-o scrisoare către aceeași publicație. De această dată ședința s-a desfășurat în casa sa, iar cabinetul era propria sa bibliotecă ale cărei uși fuseseră înlocuite cu o cortină groasă. La un moment dat, Katie îl cheamă: ”Vino să o ridici [pe Florence Cook]. A alunecat de pe canapea.” Crookes intră, Katie se dă la o parte pentru a-i face loc. ”Am observat că domnișoara Cook, care era în transă, alunecase parţial de pe canapea, iar capul îi atârna într-o poziţie ciudată. Am ridicat-o pe canapea, observând cu satisfacţie că nu era îmbrăcată în aceeaşi costumaţie ca şi Katie, ci în obişnuita sa rochie de catifea neagră. Între momentul în care Katie stătuse în faţa mea, în rochie albă, şi momentul în care o ridicasem pe domnişoara Cook pe canapea nu trecuseră mai mult de câteva secunde”.
Au mai existat și alte ședințe de spiritism observate cu atenție de Crookes. A putut să o atingă pe Katie, având astfel dovada că era o ființă materială. A organizat chiar și o ședință de fotografii în care materializata ființă a fost surprinsă în imagini. Crookes era convins acum că are la dipoziție dovezi clare. Din păcate pentru el, credulitatea i-a jucat obișnuitul renghi. Putea fi păcălit foarte ușor, mai ales pentru că suferea de o miopie pronunțată. A refuzat teste simple, care ar fi confirmat, sau infirmat, că Florence și Katie sunt două persoane diferite. Unul dintre asistenții săi, Edward Cox, i-a propus să coloreze antebrațul lui Florence cu o cerneală greu de șters. Atunci când își făcea apariția Katie era de ajuns o simplă privire pentru a avea confirmarea materializării. Crookes a refuzat acest experiment simplu…
Houdini, în cartea ”A magician among the spirits”, spunea că: ”Nu am nici o îndoială că acest om extrem de inteligent a fost păcălit de așa-numitele mediumuri pe care le-a testat. Capacitatea lui de observație a fost orbită și rațiunea sa s-a tocit din cauza prejudecăților lui în ceea ce privește puterile psihice oculte. […] Slăbiciunea raționamentelor sale este demonstrată și de faptul că a acceptat ca multe dintre testele sale să fie respinse de către mediumurile care erau investigate. În asemenea condiții testările sunt imposibile iar el nu a înțeles acest lucru.”
