4
(4)

Cibernetica este o știință burgheză reacționară îndreptată împotriva clasei muncitoare.
Dicționar filozofic, 1953

Vă mărturisesc că nu am avut ocazia să arunc vreo privire către dicționarul filozofic din 1953, dar cu citatul de mai sus am avut ocazia să mă întâlnesc de mai multe ori, chiar înainte de 1989. El circula, cumva în subteran, chiar în cursurile de programare ale calculatoarelor la care am participat. Mi se părea ciudată această abordare, câtă vreme, în varianta simplificată a marxismului din copilăria mea, comunismul ar fi însemnat automatizarea completă a producției de bunuri, ceea ce ar fi îndreptat societatea comunistă către dictonul plăcut oricărui leneș: ”De la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi.” Îmi aduc aminte că, undeva în vremea în care locuiam în Mangalia și eram elev la școala generală, unul dintre colegii mei își arătau fericirea în ceea ce privește viitorul. În comunism oamenii nu vor mai fi obligați să muncească, decât dacă se întâmplă să aibă chef. Același lucru îl credeam, naiv, și eu. Nu aveam habar despre cibernetică în vremea în acel timp, dar, în acele vremuri timpurii ale existenței mele, eram convins că robotizarea ne va scăpa de ”exploatarea capitalistă”. Firesc, credeam că cibernetica va fi fi favorizată în cercetarea avansată din țările ce țineau de lagărul comunist. Eram naiv, nu avem să îmi dau seama că tocmai robotizarea avea să abată clasa muncitoare de la comunism. În acea vreme era favorizată numai ideea conform căreia automatizarea bazată pe sisteme mecanice, care nu implica o cibernetică avansată, abstractă pentru clasa muncitoare, ar duce la progresul omenirii. Cu surprindere aveam să aflu că, măcar o vreme, cibernetica era înfierată aspru de către ideologia comunistă din România anilor 1953. La Radio România aveam să aflu câteva detalii de la academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici. El spunea despre cibernetică: ”Asta a fost un lucru mai complicat. Era o epocă destul de dificilă, pentru că, lumea a uitat, dar a existat în perioada de început a ciberneticii o opreliște foarte aspră din partea lui Stalin de a se studia cibernetica. El a avut, n-am înțeles niciodată de ce, o oroare față de cibernetică și a definit-o politic ca o pseudoștiință periculoasă inventată de capitaliști pentru a distruge clasa muncitoare. Titlul era special ales pentru a ne încadra penal, și în perioada aceea cercetările acestea noi nu le puteam face decât clandestin. M-am întâlnit întâmplător cu profesorul Balş, mi-a dat cartea lui Wiener, Cybernetics, în 1948, și am descoperit cibernetica.”

Care era problema? Filosofii marxisiști-leniniști erau convinși că se pot judeca, cu uneltele disciplinei lor, chestii ce țin de știință. Acest lucru s-a întâmplat și cu noua știință a ciberneticii. În Literaturnaia Gazeta, în numărul din mai 1950, fără a se spune explicit că este vorba despre cibernetică, Norbert Wiener era plasat printre ”șarlatanii și obscurantiștii cu care sunt înlocuiți adevărații oameni de știință”, în timp ce folosirea calculatoarelor reprezenta ”o campanie pe scară largă pentru amăgirea clasei muncitoare”.

În 1951, într-o carte publicată de Institutul de Filosofie din Moscova, cibernetica era plasată în capitolul ”idealism semantic”, în timp ce ciberneticienii erau numiți ”canibali semantici”…

În aprilie 1952, Literaturnaia Gazeta atacă din nou cibernetica într-un articol care avea titlul ”Cibernetica – o «știință» a obscurantiștilor”. Acest articol a fost urmat de o avalanșă de articole în care era înfierată cibernetica. Nici nu trebuia să făcut efortul de a le citi, titlurile lor vorbeau de la sine. Iată câteva dintre ele: ”Cibernetica ă- o pseudoștiință americană”, ”Știința sclavagiștilor moderni”, ”Cibernetica – o pseudoștiință a mașinilor, animalelor, oamenilor și a societății” etc.

În ediția din 1954 a Micului dicționar de filosofie, publicat în URSS se arăta că ”Cibernetica este o pseudoștiință apărută în SUA după Cel de-al Doilea Război Mondial și care s-a răspândit în țările capitaliste. Este o formă modernă a mecanicismului. Susținătorii ciberneticii o definesc ca fiind o știință universală a conexiunilor și comunicațiilor în tehnologie, în comportamentul animalelor și în evoluția societății. Astfel cibernetica identifică corelațiile și legile mecanice, biologice și sociale. Ca orice teorie mecanicistă, cibernetica neagă caracterul calitativ specific diferitelor forme ale ființelor și a stadiilor evoluției materiei. În contradicție cu vechiul mecanism din secolele XVII și XVIII, cibernetica consideră că fenomenele psihofiziologice și sociale sunt analoage cu mecanisme simple, cum ar fi mașinile electronice, cu ajutorul cărora echivaleaza funcționarea creierului cu cea a unui calculator electronic iar viața socială cu cea a unui sistem de comunicație. În esența ei, cibernetica se așează împotriva materialismului-dialectic, împotriva fiziologiei științifice moderne, fondată de I.P. Pavlov și împotriva legilor științifice marxiste privitoare la viața socială. Această preudoștiință mecanicistă și metafizică este compatibilă cu idealismul în filosofie, psihologie și sociologie. Cibernetica evidențiază în mod deosebit o trăsătură fundamentală a concepției burgheze, și anume lipsa de umanitate în efortul său de a transforma muncitorul într-un accesoriu al unei mașini, într-un instrument de producție și într-o armă de război. Utopia imperialistă a înlocuirii omul viu și gânditor, care luptă pentru propriile sale interese, cu o mașină ca mijloc de producție sau ca armă de război este una dintre caracteristicile ciberneticii. Cibernetica nu este numai o armă ideologică a reacțiunii capitaliste ci și un mijloc pentru îndeplinirea planurilor agresive de război.”

Care să fi fost motivul pentru care cibernetica era atât de atacată filozoficește? Unii istorici consideră că cibernetica era fundamental incompatibilă cu dogma marxistă a științei. Alții consideră că de fapt, cibernetica a devenit inamica clasei muncitoare ca o consecință a Războiului Rece. Curând după înființarea, în aprilie 1949, a  NATO, în URSS a fost declanșată o amplă campanie propagandistă împotriva țărilor care făceau parte din Tratatul Nord-Atlantic. În primăvara anului 1949, Departamentul pentru Propagandă a Comitetului Central al PCUS prezenta ”Planul pentru intensificarea propagandei antiamericane în viitorul apropiat”. Planul a fost aprobat rapid de către conducătorii comuniști. În el erau prevăzute un număr de măsuri prin care ”să fie expuse planurile agresive ale imperialismului american”, ”pentru a demonta miturile propagandei americane despre «înflorirea» Americii” și ”pentru a arăta decăderea culturii și a moralei burgheze”… Planul cerea tuturor publicațiilor de știri și câtorva magazine populare să includă articole care să aibă drept temă centrală ”Degenerarea culturii în SUA”, ”Cosmopolitismul în slujba reacțiunii americane”, ”Criza educației în SUA” și ”Știința în slujba monopolurilor americane”… Nu era specificată vreo disciplină științifică anume, cu excepția economiei, ele rămânând la alegerea publicațiilor.

Jurnaliștii sovietici au demarat căutări frenetice pentru a găsi subiecte care să satisfacă cerințele partidului. Era greu să le scape articolele din presa americană în care erau prezentate primele calculatoare electronice. De exemplu, Boris Agapov, redactor pe teme de știință la revista Literaturnaia Gazeta, a descoperit articole în care americanii vorbeau despre viitorul ”mașinilor gânditoare”. În mai 1950 Literaturnaia Gazeta găzduia un articol scris de Agapov, care era intitulat ”Mark III – calculatorul”. Sub acest titlu nevinovat se ascundea a lungă satiră la adresa dezvoltării tehnicii de calcul care se dezvolta în SUA. Agapov mărturisește că nu știe foarte multe lucruri despre Norbert Wiener cu excepția faptului că ”e bătrân, deși este încă vioi, e dolofan și fumează trabucuri.” Deși era lipsit de informații, redactorul sovietic se avântă cu mult curaj în scierea textului. Cu un indiscutabil talent literar el îi ironizează pe oamenii de afaceri din SUA care ”adoră informațiile la fel de mult cum pacienții își iubesc pastilele”. Agapov se mai leagă de ”visul dulce” al capitaliștilor americani, care doresc să înlocuiască muncitorii umani, pregătiți pentru lupta de clasă, cu roboți ascultători. El mai comentează și o caricatură apărută pe coperta revistei Time, în care era prezentat un calculator îmbrăcat în uinformă militară: ”Este foarte clar în serviciul cui este angajat acest «erou al săptămânii», această mașină senzațională, precum și toată știința și tehnologia americană.” Articolul a avut consecințe, chiar dacă Agapov nu a folosit cuvântul cibernetică în textul său. După publicarea lui Biblioteca de Stat Lenin din Moscova a retras din rafturile sale Cibernetica lui Wiener…

Nu doar jurnaliști și filosofi s-au pus pe atacat cibernetica, ci și oameni de știință valoroși ai URSS. De exemplu fizicianul P.L. Kapița spunea despre cibernetică, în 1954, că: ”este o pseudoștiință reacționară care provine din SUA după Cel de-al Doilea Război Mondial și care s-a răspândit în țările capitaliste”. Kapița mai preciza că dacă filosofii din URSS ar fi fost adepți ai ciberneticii, atunci sovieticii nu ar mai fi avut nici un succes în cucerirea spațiului cosmic.

Toată această critică acerbă împotriva ciberneticii a avut consecințe grave în ceea ce privește dezvoltarea calculatoarelor electronice în URSS, care au rămas vizibile chiar și după acceptarea oficială a științei dezvoltate de Norbert Wiener. Totuși, chiar dacă cibernetica, o ”doctrină idealistă și reacționară”, era o temă favorită pe frontul ideologic, trebuie remarcat faptul că, în spatele scenei, oamenii de știință sovietici încercau cumva, pe ascuns, să țină pasul cu țările occidentale în ceea ce privește dezvoltarea tehnicii de calcul electronic. Era obișnuita abordare schizofrenică a PCUS. Astfel în ianuarie 1950 au fost autorizate înființarea a două institute dedicate calculatoarelor. Unul dintre ele era Institutul pentru Mecanică Fină și Tehnologia Calculatoarelor, care era în subordinea Academiei de Științe a URSS li cel de-al doilea, Biroul Special de Proiectare 245, aflat în subordinea Ministerului Industriei Constructoare de Mașini. Nu întâmplător, ambele institute, a căror activități nu erau cunoscute publicului larg, desfășurau cercetări ultrasecrete în domeniul militar. Mihail Levrent, director al Institutului pentru Mecanică Fină și Tehnologia Calculatoarelor scria într-o notă secretă că ”Trebuie ca în următorii cinci ani să ajungem din urmă țările străine. Trebuie să eliminăm decalajul în ceea ce privește  calculatoarele digitale de mare viteză. Sunt convins că Institutul nostru nu va trăda încrederea Guvernului și a tovarășului Stalin și va depăși realizările din țările capitaliste.”

Zadarnice obiective. Ideologia, propaganda anticibernetică, avea să aibă consecințe grave pentru introducerea pe scară largă  a tehnicii de calcul în URSS și în țările membre ale lagărului socialist. Să nu credeți că o dată cu căderea comunismului bătăliile ideologice împotriva științei au încetat. Vă dau doar un singur exemplu: schimbările climatice. Deși dovezile științei indică activitățile umane drept cauză a lor, mulți ideologi consideră că ele sunt rezultatul unei conspirații progresiste la scară mondială…

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 4 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 4

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here