Dacă oamenii ar fi trăit acum circa 67-70 de milioane de ani, ar fi avut parte de un spectacol cum planeta nu a mai văzut niciodată, zborul celor mai mari creaturi terestre care s-au ridicat vreodată de la sol. Este vorba de Qeutzalcoatlus, cel mai mare pterodactil cunoscut, animal ale cărui dimensiuni sunt similare cu cele ale unui avion modern de vânătoare.
În fapt, tocmai aceste dimensiuni i-au intrigat pe oamenii de știință și i-au făcut să se întrebe pentru decenii bune cum anume reușeau acești giganți să își ia zborul și să planeze deasupra pădurilor și câmpiilor din Mezozoic. Sankar Chatterjee, profesor din cadrul Texas Tech University, susține că are, în sfârșit, răspunsul.
Conform studiilor sale, unui animal de talia lui Qeutzalcoatlus i-ar fi fost imposibil să se ridice de la sol dintr-o dată. Nu rămâne decât varianta în care acesta ar fi fost nevoit să alerge cu ajutorul celor patru membre până în momentul în care genera suficientă forță pentru a se putea ridica pe membrele inferioare și a începe să bată din aripi. Abia în momentul în care atingea viteza și energia optimă, Qeutzalcoatlus putea decola, zborul său semănând cu cel al unui albatros (dacă ne putem imagina un albatros cu o deschidere a aripilor de zece metri).
![\"(w540)](\"http://www.stiintasitehnica.com/media/image/201211/w540/quetzalcoatlus_16260600.JPG\")
Deși unii paleontologi au estimat o greutate uriașă pentru cel mai mare pterodactil cunoscut, unul a cărui înălțime era aceeași cu a unei girafe de astăzi, Sankar Chatterjee susține că aceasta nu putea depăși 70 de kilograme, aceasta fiind greutate maximă estimată la care un organism viu poate zbura. El argumentează această concluzie prin fragilitatea oaselor aripilor lui Qeutzalcoatlus, oase extrem de ușoare care îi permiteau zborul.
Pterodactilul în cauză a fost botezat Qeutzalcoatlus după numele Șarpelui cu Pene, zeitate mezoamericană.
Sursa:Livescience
