Au rămas mai puțin de două săptămâni până la Sci+Fi FEST 2016, festivalul de știință și science fiction organizat de Revista Știință & Tehnică cu sprijinul Centrului Cultural Casa Artelor, Primăria Sectorului 3 și al Primăriei Municipiului București, ARCUB. Îți prezentăm 10 motive pentru care merită să ajungi la Biblioteca Națională a României pe 30 septembrie și 1 octombrie.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL SCI+FI FEST 2016
1. Vezi cu ochii tăi cât de puternică este cercetarea românească!
Cercetători și inventatori de la cele mai tari institute naționale de cercetare-dezvoltare din România vin la festival și îți prezintă ultimele proiecte la care lucrează. Vei lua contact cu ELI-NP, cel mai mare laser din lume, care se construiește la Măgurele, vei intra în holo-deck-ul de realitate virtuală de la INCAS sau vei descoperi cele mai noi aplicații în criogenie de la ICSI Rm. Vâlcea. Iar acestea sunt doar o parte dintre surprizele de la Sci+Fi FEST – peste 10 institute românești performante vor fi prezente la festival!
2. Te întâlnești cu scriitorii și editorii de science fiction români!
Dan Doboș, Sebastian A. Corn, Michael Hăulică, Liviu Surugiu, Dănuț Ungureanu, Marian Truță, Horia Roman Ursu, Mircea Naidin și foarte mulți alții te vor fascina la Sci+Fi FEST cu romanele, povestirile sau antologiile lor science fiction. Vei descoperi că SF-ul românesc este valoros, extrem de versatil și îndrăzneț! De asemenea, cele mai mari edituri de carte SF din România prezintă și lansează titluri noi.
3. Adu-ți neapărat copilul! Se va distra cu profesorii trăsniți de la Fun Science România și cu Orășelul Cunoașterii! Și va admira concursul de cosplay
În cele două zile de festival, copiii vor participa la spectacole interactive, vor face experimente științifice haioase, vor dansa și vor participa la concursuri cu premii. De asemenea, sâmbătă, de la ora 14.00 la 15.00 avem parada de cosplay, cu premii – dacă te costumezi într-un personaj SF&F ai o șansă în plus să câștigi.
4. Intră în realitatea virtuală!
Nu mai puțin de patru zone de VR – gaming, education, science și technology – te așteaptă la Sci+Fi FEST! Realitatea virtuală este un domeniu extrem de inovativ ale cărei aplicații depășesc cu mult sfera de entertainment.
5. Privește cerul! 20 de telescoape profesioniste sunt puse la dispoziția ta
Pe timpul zilei ne uităm la petele solare, iar noaptea vedem craterele selenare, locurile de aselenizare a misiunilor Apollo și planetele din sistemul nostru solar. AstroClubul București, Tipro și echipa de la „Ia cu Stele” pe lângă observațiile astronomice gratuite, vor ține scurte lecții și workshopuri de astronomie.
6. Descoperi tehnologiile eco!
Industria auto se îndreaptă cu pași repezi spre 0 emisii de carbon. La Sci+Fi FEST ai prilejul de a te urca în bolizii unui viitor nu foarte îndepărtat. Nu mai puțin de cinci mari jucători sunt prezenți la festival cu ultimele prototipuri.
7. Înveți despre roboți și drone și multe imprimante 3D
Îl cunoști pe Gigi al III-lea? Este un robot 100% românesc – dacă nu ai auzit de el, te va întâmpina la Sci+Fi FEST. De asemenea, pe deasupra standurilor vor zbura cele mai performante drone de la noi, iar în interiorul Bibliotecii vei descoperi câte obiecte poți face la o imprimantă 3D – și vei pleca acasă cu câteva.
8. Science+fiction talks
Profesori universitari, scriitori SF, cercetători, jurnaliști de popularizare a științelor – cu toții îți dau întâlnire la mini-maratoane de conferințe în spiritul TEDx, prin care îți aduc știința, anticipația și arta mai aproape.
9. Vezi cine sunt marii câștigători ai Premiilor Știință&Tehnică!
Cei mai tari scriitori SF români sunt premiați, în cadrul ceremoniei de sâmbătă seară, la categoriile: roman, volum de proză scurtă, povestire&schiță, antologie și debut. De asemenea, cei mai buni cercetători români vor primi trofeul S&T.
10. Muzică imperială și o expoziție pe măsură
Pe tot parcursul festivalului, ai prilejul să admiri, în premieră la București, fabuloasa expoziție „Colecționarul de vise” a artistului plastic Marian Simon! De asemenea, festivalul se încheie cu un concert extraordinar al Orchestrei Medicilor – muzica clasică de cea mai bună calitate te va purta într-o lume de vis, ba chiar într-o galaxie foarte-foarte îndepărtată…
https://www.youtube.com/watch?v=OvsJk6Dve3A
Așadar, Știință & Tehnică vă dă întâlnire în weekendul 30.09-01.10 2016 la Biblioteca Națională, unde vă așteptăm în număr cât mai mare să celebrăm interacțiunea dintre știință și imaginație în cadrul primei ediții #SciFiFest!
Parteneri Sci+Fi FEST
Centrul Cultural Casa Artelor, Primăria Sectorului 3, Primăria Municipiului București, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, Biblioteca Națională a României, Discovery Channel, Samsung, Antena 3, Nod Makers, Rock FM, Libertatea, Soundofscience.info, Universitatea Politehnică din București, ADIP.