Pagina de facebook a Știință & Tehnică a ajuns la pragul de 20.000 de fani. O fi bine, o fi rău?
Dacă e să ne comparăm cu pagina de facebook a prietenilor de la Discovery România, în cazul cărora peste 1,1 milioane „people like this”, cei 20.000 de fani ai facebook.com/Stiintasitehnica par un mizilic (mă rog, Discovery are notorietate mondială, deci e o comparație cam forțată). Dimpotrivă, dacă iau în considerare câte mii de useri au dat click pe „Like” paginii de FB a S&T în ultima jumătate de an, evoluția este spectaculoasă.
Atenție, însă, la capcana numerelor mari – pentru că nu vreau să cad în patima cantitativului.
Drumul de la calitate la cantitate în mass-media
Deși politehnist de formație, am intrat în presă acum mai bine de 15 ani, ca jurnalist autodidact. Era o vreme când revistele și ziarele sau televiziunile și radiourile erau singurele surse serioase de informație pe care se baza societatea, jurnaliștii aveau niște reguli clare și o anumită conduită deontologică, știrile și materialele aveau surse solide și verificate. Cancanul și manelismul erau la cote încă reduse.
În paralel, în spatele cuvintelor și a imaginilor, mass-media a născut un copil teribil: advertisingul. Care, pe principiul „reclama este sufletul comerțului”, a dus invariabil la prioritizarea cantitativului. Adică la impunerea unor obiective cât mai mari de rating (la TV și radio) și tiraj (pentru publicațiile tipărite), pentru că astfel veneau mai mulți bani din publicitate.
Pe măsură ce jungla capitalistă eroda cu sârg educația marelui public, dar și sistemul de valori cât de cât bine format în epoca pre-decembristă, lucrurile au luat o turnură neașteptată: cancanul și manelismul au început să iasă în evidență. Conform principiului economic „cerere și ofertă”, apetitul pentru chestii ușor digerabile, tâmpițele și hazlii a fost satisfăcut cu succes de trusturile media care vizau profiturile rapide.
Și dintr-o dată mass-media a devenit o mare afacere, showbiz-ul a eclipsat jurnalismul adevărat, jurnaliștii profesioniști au fost depășiți numeric de ziariștii de carton, iar publicațiile de știință, precum revista Știință & Tehnică, și-au văzut periclitat viitorul în noua junglă „șoubizistică” (dacă-mi permiteți acest termen struțo-cămilă…).
Pentru că ideea de „proști, da’ mulți” aducea bani cu toptanul trusturilor de presă, mass-media s-a adaptat înfiorător acestui curent de informații din ce în ce mai superficiale și mai puțin profesioniste. Care a dus la un adevărat cerc vicios și a contribuit (zic eu) din plin la scăderea drastică a nivelului de educație în România.
Însă lucrurile nici măcar nu ajunseseră la un nivel atât de alarmant cum credeam.
Internetul și pressingul pentru cantitativ
Apariția internetului, ca mediu în care informația se propaga mult mai rapid, mult mai multă și în forme diversificate, a venit ca un tsunami. La fel ca mulți alții din presa convențională, inițial priveam internetul cu foarte multă reticență. Însă am realizat că are un potențial uriaș, așa că am intrat în online cu peste un deceniu în urmă, fiind convins că mass-media online este pasul evolutiv de care avem realmente nevoie.
Din păcate, și lumea advertisingului a dat buzna în online, iar obiectivele cantitative au devenit realmente feroce. Prea târziu am realizat cât de mare este presiunea în online și cât de mult s-a transformat în rău presa autohtonă din cauza internetului. De fapt, internetul a făcut ca propagarea superficialității, prostiilor și, mai ales, a dezinformării crase să inunde efectiv societatea.
Un factor esențial a fost chiar concurența în materie de viteză de transmitere a informației. Nu mai conta cine are cele mai fundamentate informații, cât de bine sunt verificate și confirmate, cât de deontologic și corect sun prezentate – avea de câștigat cel mai mult cel care era primul pe firmament cu un anumit subiect. De preferat cât mai ieșit din comun.
Iar această concurență acerbă a dus aproape instantaneu la titlurile pe care le urăsc atât de mult: ”Incredibil!”, ”Click aici!”, ”Rămâi prost!”, ”N-ai să crezi!”, etc. Trebuie să recunosc, cu tristețe și cu jenă, că în unele momente am fost obligat să recurg și eu la astfel de tertipuri, fiind luat de valul obiectivelor cantitative, care la un moment dat îți blocau intelectul și voința. Drept pentru care mea culpa – sper că nu tardiv.
Și totuși, lucrurile încă nu atinseseră paroxismul. Pentru că facebook-ul nu devenise încă un gigant.
„Laicul” și „șerul” la tonă
Din nou trebuie să fac o mărturisire: nu sunt fan facebook. Prima dată când mi-am făcut și eu cont, din curiozitate (și pentru că deja mulți pe care îi știam mă persiflau „nu ești pe fb, nu exiști!”), am rămas atât de dezamăgit, încât după 5 minute mi-am șters contul. Părea doar un fel de mirc al anilor 2000, cu o interfață greoaie, un aspect sub așteptări și care-ți servea prea obraznic diverse reclame.
La scurt timp după aceea, a venit directivă de serviciu să-mi fac un nou cont: eram în presa online, trebuia să folosesc facebook-ul pentru a promova subiectele. Și uite-așa, pe nesimțite, am ajuns și eu aproape dependent de facebook, ba chiar un mic expert într-ale tainelor celei mai mari rețele de socializare din lume.
Din mijlocul vâltorii, asistam neputincios la decăderea parcă și mai accelerată a ceea ce cu greu mai pot numi mass-media. Facebook și Twitter au adus oamenii și mai aproape de penibil: nu mai avem timp să citim înșiruiri argumentate de fraze, totul trebuie să fie cât mai succint, o propoziție să rezume cât ai scrie într-un roman, iar o imagine să te facă să înțelegi într-o secundă ce înainte transmitea un film de o oră.
În condițiile în care permanent suntem bombardați de așa-zise informații: sunt puse pe picior de egalitate poze cu copii și părinți sau mâncare și animale cu subiecte precum războaie și cataclisme ori arestări și noi descoperiri științifice. Wall-ul de facebook este un talmeș-balmeș, care pur și simplu alienează percepția despre lumea reală. Iar goana după cât mai multe like-uri, share-uri și comment-uri ne îndepărtează la ani-lumină de esența informației și caracterul educativ al acesteia.
În aceste condiții, trebuie să mă bucur că pagina de facebook a Știință & Tehnică a ajuns la 20.000 de fani?
DA. Sunt 20.000 de oameni mai buni
Dacă ați reușit să parcurgeți acest editorial până aici, vă felicit. Ați citit până acum 1.000 de cuvinte. În această lume a superficialității, pe care am descris-o mai sus, puteți să vă considerați adevărați performeri. Dacă nu cumva mă veți înjura că ați pierdut timpul și v-am făcut să ratați cine știe ce meme-uri „originale” sau filmulețe hazlii…
Pragul de 20.000 de fani ai paginii de facebook Știință & Tehnică îl consider un lucru pozitiv. De ce? Pentru că, prin prisma experienței de până acum în mass-media, atât în cea convențională, cât și cea online, mă bucură să știu că încercările echipei S&T, de a îmbogăți cultura generală a cititorilor și de a-i stimula, ajung la un număr deloc mic de oameni.
Iar asta în condițiile în care nu ne-am stabilit obiective cantitative de trafic pentru site-ul www.stiintasitehnica.com sau de like-uri și share-uri pentru pagina facebook.com/StiintasiTehnica. Toți cei din redacție am văzut (și unii am experimentat pe popria piele) ce înseamnă compromisul care prioritizează cantitativul în detrimentul calității. Rezultatul este invariabil dezastruos și îi defavorizează în primul rând pe cititori, după care îi aruncă pe jurnaliști în neantul non-valorilor.
Poate că, pe alocuri, mai merităm trași de mânecă (sper că nu urecheați!) pentru unele derapaje, dar nu avem pretenția că suntem perfecți. Avem, totuși, pretenția că facem parte dintre cei care repară ce s-a stricat până acum în mass-media.
E foarte ușor să dărâmi, dar extrem de greu să construiești.
Pe acest principiu se bazează și Academia S&T și toate acțiunile de sub egida acesteia. Avem planuri mari, credem în misiunea noastră de „evanghelizare prin știință”, promovăm bunul-simț și educația, vrem să rămânem verticali și onești. Și ne interesează foarte mult să stimulăm apetitul pentru cunoaștere și performanță al generațiilor tinere – da, al așa-numitei „generații facebook”.
Suntem nebuni? Nicidecum. Într-o lume anormală suntem pur și simplu normali. Alături de alți 20.000 de oameni normali, la care ajungem zi de zi prin intermediul subiectelor pe care le considerăm potrivite pentru însănătoșirea societății. Și fiecare like adăugat reprezintă o șansă în plus pentru ca România să iasă din mocirla ultimului sfert de secol.
Cu o floare nu se face primăvară – dar 20.000 de like-uri ne arată că merită să mergem mai departe cu demersul nostru.
