Intrăm încet în febra electorală și începem să fim asaltați de tot felul de bannere, flyere și campanii, concentrate în jurul unor persoane care ne promit marea cu sarea, sperând să ajungă în scaunul de edil al Capitalei. Unde nu știu ce va face alesul, dar eu, dacă aș candida și aș câștiga, aș face următoarele lucruri:
Benzi speciale pentru autobuze, troleibuze și microbuze
Nu e o propunere originală, experimentul acesta s-a mai încercat în București, dar a cam eșuat lamentabil – benzile speciale pentru mijloacele de transport în comun. Acum, municipalitatea a demarat un fel de program pilot similar pe o porțiune a Splaiului Independenței, în zona Străzii Șelari: o bandă dedicată mijloacelor de transport în comun, delimitată prin stâlpișori reflectorizanți. O idee foarte bună!
Pe care, dacă aș fi primar, aș aplica-o pe toate bulevardele cu trei benzi pe sens: mi se pare foarte importantă o bandă care să fluidizeze traficul în comun, astfel încât autobuzele și troleibuzele să nu mai fie întârziate în șuvoaiele de mașini care inundă de câțiva ani infrastructura rutieră a Capitalei.
Piste mai numeroase pentru biciclete
Țin să felicit municipalitatea pentru proiectul transformării unei benzi de pe Bulevardul Victoriei într-o „mini-șosea” cu două sensuri pentru biciclete. Arată foarte civilizat! Ok, mai sunt încă destui șoferi care nu înțeleg de ce trebuie să ne civilizăm, dar adaptarea la bun simț e doar o chestie de obișnuință, nu-i așa?
Sunt câteva bulevarde în București unde acest exemplu poate fi replicat cu ușurință: Magheru, Catargiu sau Aviatorilor sunt primele care îmi vin în minte. Ca primar, aș angaja cât mai mulți specialiști în infrastructură, care să găsească soluțiile optime pentru a putea realiza cât mai multe piste de biciclete în București. De preferat cu sacrificarea benzilor pentru mașini, nu a trotuarelor pentru pietoni.
Patrule de amenzi pentru parcare neregulamentară
Una dintre marile probleme ale circulației în București o reprezintă meteahna multor șoferi de a parca aiurea, de multe ori blocând o bandă întreagă. Deci traficul, în loc să se desfășoare pe două benzi, trebuie înghesuit pe o singură bandă, mai ales în orele de vârf, dimineața și seara.
Practic, indicatorul „Parcarea interzisă” a devenit invizibil pentru majoritatea celor care conduc în Capitală, principala justificare (de obicei agresivă) fiind ”și eu unde ai vrea să parchez?!”. Într-adevăr, în ultimii 25 de ani interesele rechinilor imobiliari au dus la un haos, din care lipsesc exact parkingurile inteligent plasate. Dar nu e cazul să rămânem blocați în această situație.
Dacă aș fi primar, m-ar preocupa să accesez fonduri europene pentru a pune pe picioare un proiect pe care îl consider foarte potrivit: cumpărarea unor vehicule de mici dimensiuni (scutere sau cvadricicluri, de preferat electrice), pe care să le utilizeze o mică „armată” de agenți care să fie preocupați doar de amenzile de parcare. Și ale căror salarii ar fi acoperite tocmai de amenzi – pe care le-aș vrea cât mai piperate.
Mai multe parcuri
Un alt subiect ocolit de mulți, dar care e cam ca elefantul din cameră, ține de procentul mult prea mic al spațiilor verzi și de recreație pentru locuitorii Capitalei. De parcă nu era suficient asta, interesele imobiliare vizează multe parcuri existente – dar nu cred că bucureștenii își doresc un oraș doar din asfalt și beton. Sau greșesc?
În Capitală sunt câteva zone cu suprafețe foarte generoase, care pur și simplu stau degeaba. Mă rog, proprietarii de fapt așteaptă niște investitori care să-i facă milionari peste noapte. Ceea ce nu e neapărat și în interesul urbei. Așa că m-aș agita să găsesc finanțare pentru a transforma aceste spații în părculețe, cu verdeață și copaci, oaze mai mici sau mai mari de relaxare într-un oraș stresant. Și care ar reprezenta un câștig psihic pentru toți locuitorii, nu unul financiar pentru doar câțiva afaceriști.
Taxă de acces în zonele centrale pentru vehiculele poluante
Dacă acest principiu merge în Londra, de ce nu ar merge și pentru București? Nu știu voi, dar eu unul m-am săturat de atâtea hârburi fumegânde și de aerul din ce în ce mai toxic din Capitală. Așa încât, ca primar, aș institui o taxă de acces în zonele centrale ale Bucureștiului: Piața Unirii, Piața Universității, Piața Romană, Piața Victoriei și ar mai fi câteva locuri.
N-ar fi o taxă mică, pentru că doar așa ar fi descurajați cei cu mașini foarte ieftine și foarte vechi, deci foarte poluante (dacă nu știți de boom-ul importurilor de mașini second hand vechi și foarte vechi din ultimii ani, înseamnă că ați trăit într-o peșteră până acum…). Taxa ar ține seama atât de motorizare și vechime, dar și de masa mașinii, deoarece nu vreau să văd centrul Capitalei invadat de SUV-uri. Doar mașinile electrice ar fi exceptate de această taxă.
Cât mai multe autobuze și microbuze electrice
Unii poate își amintesc de autobuzul electric de pe linia lui 104, care a făcut furori vreo două săptămâni în București în vara lui 2015. Complet nepoluant în funcționare, confortabil și silențios. Prețul de listă este aproape dublu față de al actualelor autobuze Citaro, dar prin programele de finanțare europene (dedicate transportului nepoluant) prețul său scade mult sub jumătate din cel al unui autobuz convențional.
Din punct de vedere al bugetului local, nu ar mai fi nevoie de subvenționarea combustibilului, costurile curentului electric necesar fiind mult mai mici pentru o flotă de astfel de mijloace de transport în comun nepoluante. Iar din punct de vedere al calității aerului, sunt sigur că atmosfera din Capitală s-ar îmbunătăți radical. La fel și nivelul de poluare sonoră.
„Big Brother” la fiecare semafor și trecere de pietoni
De multe ori ne lamentăm că nu e niciun polițist în zonă când asistăm la vreun neatent sau nesimțit care încalcă regulile de circulație și, mai ales, pe cele de bun simț. Realist vorbind, e imposibil un număr atât de mare de polițiști. Însă înțesarea Bucureștiului cu camere de filmat nu e deloc imposibil. Și nici așa de scump cum ne-au obișnuit practicile de până acum, bazate pe comisioane și atribuiri de contracte cu dedicație.
Depășind temerile vecine cu paranoia specifică teoriilor conspirației, faptul că știi că ești supravegheat și îți sunt înregistrate greșelile (trecerea pe roșu, intrarea pe contrasens și altele de acest gen) ajută din plin la civilizarea de care avem atât de mult nevoie ca nație. Și pun pariu că, după câteva amenzi usturătoare, oricine va înțelege că regulile chiar nu sunt făcute pentru a fi încălcate.
Terminarea centurii Bucureștiului
Centura Bucureștiului consider că e prioritară pentru a rezolva cu tranzitul prin oraș. Cu două benzi pe sens și intersecții mult mai bine puse la punct, această centură ar putea deveni mult mai tentantă pentru cei care trebuie să ajungă dintr-un capăt în celălalt al Capitalei.
Chiar dacă distanța este mai lungă decât dacă o „tai” prin oraș, timpul ar fi mai scurt deoarece s-ar merge mai rapid și nu ar mai exista semafoare. Iar nivelul de poluare din oraș ar putea scădea foarte mult. Nu sunt sigur că primarul Bucureștiului are puterea de a grăbi lucrurile în privința centurii, dar sigur ar putea avea o mare influență.
DECI, MĂ VOTAȚI?
Evident, este o întrebare retorică, deoarece nu am intenția să candidez la primăria Bucureștiului. Dar, chiar dacă aș face-o, fie și numai ca experiment, sunt sigur că aș primi un număr insignifiant de voturi. Pentru că măsurile propuse mai sus sunt total nepopulare pentru marea majoritate a șoferilor din Capitală.
Nu intru acum în explicații amănunțite despre necesitatea de a ne shimba mentalitatea, de a renunța la superficialitate în analizarea situației în care am ajuns, de a înțelege că trebuie luate măsuri drastice pentru a limita poluarea ori de a gândi în spiritul binelui comun, nu doar al egoismului. Sunt sigur că oricine aprobă în subconștient cele spuse de mine. Iar, dacă greșesc, sunt fericit să ascult alte soluții mai bune.
Dar nu accept eternul „nu se poate” și „lasă că merge și-așa”. Nu-mi mai rămâne decât să vă atenționez: aveți grijă cu cine votați. Promisiuni dulci ca mierea poate face oricine. Însă responsabilități dure și necesare nu prea își asumă nimeni. E cazul să devenim mai evoluați, nu credeți?
