Cu puțin timp în urmă, Știință & Tehnică făcea o trecere în revistă preliminară a celor mai așteptate filme cu super eroi din 2016 și cam care sunt așteptările noastre de la aceste filme. Ei bine, iată că britanicii de la Carwow vin cu o idee hilară: ce mașini actuale li s-ar potrivi super-eroilor pe care urmează să îi admirăm în acest an?
1Superman – Bugatti Chiron
Bugatti Chiron este cea mai cunoscută mașină supersport din lumea auto (are 1.500 CP, costă 2,4 milioane și vor fi fabriate doar 500 de exemplare). Deci e destul de logică asocierea cu cel mai popular erou de benzi desenate și filme, Superman. Oare se va găsi vreun milionar excentric să-și comande mașina în culorile eroului, ca în imagine?
2Batman – BMW M2
Batman are un Batmobil senzațional, dar probabil nu l-ar deranja să aibă un astfel de BMW M2 ca mașină de rezervă. O mică bombă compactă, M2-ul bavarezilor este cel mai mic membru al familiei sportive BMW M, oferind senzații racing și, mai ales, o agilitate ieșită din comun – o caracteristică importantă pe care se bazează din plin și „Dark Knight”.
3Spiderman – Ferrari 488 Spider
O potrivire perfectă între denumirile a două dintre personajele cele mai apreciate în lumea super-eroilor, respectiv cea auto. Pe de o parte, Omul Păianjen care salvează pe toată lumea (deși atât de multă lume are arahnofobie…). De cealaltă parte, cel mai mic Ferrari decapotabil, care face din oricine îl conduce o adevărată vedetă.
4Wolverine – Audi R8
5Iron Man – Chevrolet Corvette Z06
Singura trăsătură de super-erou a lui Tony Stark este genialitatea sa în materie de tehnologie. Așa încât adevăratul erou este costumul pe care l-a creat și care îl transformă în teribilul Iron Man. Și, pentru că vorbim de un adevărat simbol al forței americane, lui Iron Man îi vine ca o mănușă celebrul simbol pe patru roți de peste ocean, Chevrolet Corvette – o mașină care, din punct de vedere tehnologic, aproape că rivalizează cu Ferrari.
6Captain America – Ford Mustang GT350R
Un alt simbol al Americii, dar de data asta în materie de mușchi, este Captain America, justițiarul devenit un super-erou pozitiv în urma unui experiement al US Army. Evident, mușchi la mușchi trage, deci Captain Ameria merită o mașină pe măsură: cel mai cunoscut și iubit muscle-car american, Ford Mustang. De apreciat poziția onorifică pe care autorul a găsit-o pentru celebrul scut…
7Hulk – Mercedes G63 AMG 6×6
The Hulk, bestia verde indestructibilă în care se transformă doctorul Bruce Banner (hmm, Bruce îl cheamă și pe Batman când nu poartă costumul…), a devenit un membru de bază al echipei Avengers, remarcându-se fără probleme prin gabaritul său impresionant. Lucru care se poate spune și despre mastodontul G-Class cu șase roți, prin care Mercedes a vrut să demonstreze că poate duce lucrurile la extrem. Exact ca-n filme!
8Deadpool – Ford Mondeo
Da, știm pare cel puțin surprinzătoare această asociere cu o mașină dedicată familiștilor sau corporatiștilor… Dar, să fim serioși, nici Deadpool nu e un super-erou convențional, ci unul extrem de surprinzător. Ford Mondeo e departe de a fi un supercar, dar stă foarte bine la capitolul spirit practic. La câte victime lasă Deadpool în urmă, portnagajul încăpător este exact caracteristica potrivită, nu-i așa?
9Wonder Woman – Lamborghini Huracan
Nu putem spune despre Lamborghini Huracan că ar fi o „mașină de femei”. Dar nici Wonder Woman, recent apărută în „Batman v Superman: Dawn of Justice”, nu e o femeie obișnuită. Deci asocierea dintre sportiva 4×4 cu 600 CP și cea mai puternică amazoană din lumea super-eroilor ni se pare foarte potrivită.
10Aquaman – Toyota Mirai
Un nou personaj din lumea DC Comics ajunge pe ecrane: Aquaman, omul care poate trăi în apă (H2O). De ce asocierea cu Toyota Mirai? Pentru că e prima mașină de serie mare concepută în jurul ideii de propulsie fuel cell pe hidrogen. Hidrogen care poate proveni din disocierea apei. Și care e prietenul planetei, deoarece nu poluează. V-ați prins?

Cât de util a fost acest articol pentru tine?
Dă click pe o steluță să votezi!
Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0
Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.
Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!
Ajută-ne să ne îmbunătățim!
Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

Daniela Mironov Bănuță
Jurnalist și specialist în comunicare cu experiență, Daniela face parte din echipa Atlantykron de 30 de ani. Predă cursuri de branding personal, comunicare personală și corporate, comunicare digitală.
Daniela este membru al echipei Știință & Tehnică, responsabilă de partea umanistă a Atelierelor S&T.
În viața de dincolo de insulă, face marketing pentru o companie de software și creează scenarii pentru proiecte de eLearning finanțate de Comisia Europeană. Este unul dintre voluntarii care a creat Enciclopedia digitală „România 1918. Oameni, momente și imagini”.
Are doi copii, voluntari în programul Ateliere S&T, și trei pisici care nu fac nimic toată ziua.






































