„Nu există întrebări interzise în știință, nu există nimic prea sensibil sau prea delicat pentru a nu fi cercetat, nu există adevăruri sacre. Știința este deschisă la idei noi și, împreună cu un control sceptic riguros, ea poate cerne grâul de neghină.” (Carl Sagan)
Vă povesteam cândva că pseudoștiințificii, aflați în căutarea credibilității, au reușit să apară în spațiul prestigioaselor conferințe TED. Reacția conducerii TED a fost promptă. Înregistrările conferințelor pseudoștiințificilor au fost retrase de pe site-ul TED iar organizatorii conferințelor au primit un mic îndrumar pentru identificarea rapidă a pseudoștiinței. Așa cum era de așteptat, comunitatea pseudoștiințifică a protestat energic, acuzând conducerea TED de cenzură, de obtuzitate, de dogmatism. Conferințele retrase au reapărut pe diverse site-uri. Bineînțeles, fiind pasionat de zicerile pseudoștiințfice, le-am căutat și le-am vizionat. Mi-a atras atenția în mod deosebit conferința lui Rupert Sheldrake, fondatorul ”teoriei” rezonanței morfice (despre care voi vorbi cu o altă ocazie). Rupert Sheldrake atacă direct metodologia științei, acuzând-o de dogmatism.
Iată cum începea el: ”Ştiinţa se amăgeşte cu credinţa că deja înţelege natura realităţii, în principiu, că doar detaliile mai trebuie completate. Această credinţă e larg răspândită în societate. […] Este o credinţă răspândită azi în întrega lume. Dar există un conflict la baza ştiinţei, între metoda de cercetare – bazată pe raţiune, dovezi, ipoteze şi cercetare colectivă – şi ştiinţa ca sistem de credinţe sau concept. Din păcate, conceptul după care ştiinţa funcţionează, a ajuns să inhibe şi să constrângă libera cercetare, care e chiar rostul ştiinţei. Încă din secolul 19, ştiinţa s-a aflat sub influenţa credinţei izvorâte dintr-un sistem conceptual esenţialmente materialist, din materialismul filozofic. Azi, ştiinţele exacte sunt capitole ale conceptului materialist. Dacă ne debarasăm de acest mod de gândire, ştiinţa se va regenera.”
Aici se cuvine o mică precizare. Știința se apropie de înțelegerea naturii, dar nici un om de știință nu va spune că natura este pe deplin înțeleasă. Nici o știință nu se află în posesia vreunui adevăr ultim. Există multe mistere, multe lucruri care, încă, își așteaptă elucidarea. Iar acuzația de ”materialism” adusă științei este cel puțin stranie. Conform dictionarului Webster știința reprezintă ”suma de cunoștințe și studiul lumii naturale, bazat pe faptele rezultate în urma observațiilor și experimentelor”. Știința este prin definiție materialistă, altfel evoluția ei s-ar fi oprit demult. Ori de câte ori ne-am fi aflat în fața unui mister, am fi putut spune că el are o cauză supranaturală și orice altă cercetare ar fi fost inutilă. Trăsnetul, de exemplu, ar fi rămas în continuare o pedeapsă divină…
Apoi, Sheldrake enunță cele 10 dogme identificate de el în spațiul științei. Pe scurt ele ar fi următoarele:
Prima dogmă: Natura e mecanică și funcţionează ca un mecanism, universul este maşinărie, animalele şi plantele sunt nişte maşinării, noi suntem nişte maşinării.
A doua dogmă: Materia e inconştientă. Întregul univers e alcătuit din materie inconştientă. Nu există conştiinţă în stele, în galaxii, în planete, în animale, în plante.
A treia dogmă: Legile și constantele fundamentale ale fizicii de azi sunt aceleaşi care erau valabile pe vremea Big Bang-ului şi vor rămâne aceleaşi mereu.
A patra dogmă: Cantitatea totală de materie şi energie e mereu aceeaşi, de la Big Bang și până acum.
A cincea dogmă: Natura nu are vreun scop, nu există vreun scop în întreaga natură, iar procesul evolutiv nu are scop sau direcţie.
A șasea dogmă: Ereditatea biologică e materială. Tot ce moşteneşti ai în gene sau în modificările epigenetice ale genelor, sau în moştenirea citoplasmică.
A șaptea dogmă: Amintirile sunt stocate în interiorul creierului ca urme materiale.
A opta dogmă: Mintea ta e în capul tău. Toată conştiinţa ta e doar activitate cerebrală şi nimic mai mult.
A noua dogmă: Fenomenele psihice, telepatia spre exemplu, sunt imposibile. Gândurile şi intenţiile tale nu pot avea vreun efect la distanţă pentru că mintea îţi e în interiorul capului.
A zecea dogmă: Medicina ”mecanicistă” e singura care funcţionează cu adevărat.
Nu voi insista acum asupra discutării tuturor ”dogmelor” enunțate de Sheldrake. O bună parte dintre ele reproșează oamenilor de știință faptul că nu iau în seamă ”teoria rezonanței morfice”, pe care el o susține cu înverșunare. Sheldrake, în cadrul conferinței TED, a detaliat doar două dintre ele. Dar, înainte de a le discuta pe acestea, vă rog să remarcați dogma a noua, în care ni se spune că știința (dogmatică) afirmă că telepatia este imposibilă. De fapt, ca și în cazul tuturor ”dogmelor” enunțate de Sheldrake, formularea este fundamental incorectă. Normal el ar fi trebuit să spună că nu există nici un experiment riguros, care să demonstreze fără dubii existența telepatiei. Este adevărat, Sheldrake efectuează experimente în această direcție care, afirmă el, ar confirma existența telepatiei. Numai că metodologia folosită de el este cel puțin precară, iar rezultatele lui nu au primit girul publicațiilor serioase și nici nu au putut fi replicate independent. Vă rog să nu uitați: în știință dictatura dovezilor este una draconică.
Acum să îi dăm din nou cuvântul lui Sheldrake: ”Cred că fiecare dintre aceste dogme sunt foarte, foarte îndoielnice şi când le studiezi, ele se destramă. Voi vorbi prima dată despre ideea că legile naturii sunt fixe, imuabile. […] Se pleacă de la ideea că toate legile naturii au fost complet fixate în momentul Big Bang-ului, asemeni unui cod napoleonic cosmic. […] Dacă universul evoluează, de ce n-ar evolua şi legile sale?” Chiar așa de ce nu ar evolua în timp legile naturii? Eu aș pune un pic diferit această întrebare. Cum am putea afla că legile naturii s-au modificat de la Big Bang încoace? Prin observații. După știința mea, observațiile realizate până acum nu oferă nici un indiciu în acest sens.
Revenid la Sheldrake, nu se poate să nu fie remarcat faptul că nu ne oferă vreo sugestie de experiment care să demonstreze că ”legile Universului evoluează în timp”. El se mărginește la a acuza știința de dogmatism. În schimb, face niște afirmații, niște referiri la propria sa teorie: ”teoria rezonanței morfice”, care, spune el, ar implica evoluția în timp a legilor naturii. Iată ce spunea el în conferința TED: ”Toate speciile au un anumit tip de memorie colectivă. Până şi cristalele. Această teorie susţine că dacă faci un cristal nou pentru prima dată, prima dată când îl faci nu o să existe un obicei după care el se structurează. Odată ce se cristalizează, data următoare când îl faci va fi influenţat de primul cristal, oriunde în lume, printr-o rezonanţă morfică şi se va cristaliza mai uşor. A treia oară va fi influenţat de primul şi de cel de-al doilea cristal. De fapt există dovezi solide că substanţele noi se cristalizează mai uşor peste tot în lume, aşa cum susţine această teorie.” Am căutat și eu ”dovezile solide” în acest sens. Nu există nici un studiu științific serios care să ne indice o scurtare a timpului de cristalizare. Se fac peste tot în lume diamante sintetice. Atunci când este folosită aceeași tehnologie timpul de cristalizare este constant, peste tot în lume, oricât de multe diamante sintetice se produc.
Sheldrake mai este supărat și pe abordarea științei, în ceea ce privește constantele fundamentale: ”Este doar o presupunere că ele sunt constante. Atracţia gravitaţională, viteza luminii se numesc constante universale. Dar sunt ele chiar constante?” Și apoi vine cu ”argumente” care ”dovedesc” că viteza luminii nu este constantă. Sheldrake a consultat manuale de fizică din vechime și a constatat că viteza luminii a variat. ”Aşa am aflat că viteza luminii a scăzut între 1928 şi 1945 cu 20 km/secundă. E o scădere uriaşă, deoarece valorile constantelor erau date cu precizie de fracţiuni. Cu toate astea, peste tot în lume, ea a scăzut şi toţi găseau valori similare cu mici diferenţe, apoi, în 1948 a crescut din nou, şi iar cercetători diferiţi găseau valori foarte apropiate.” Bineînțeles, scapă din vedere că, de-a lungul timpului, metodele de măsurare a vitezei luminii au evoluat, obținându-se valori din ce în ce mai precise. El pare să nu aibă habar de faptul că orice măsurătoare implică o anumită marjă de eroare. Cifra publicată reprezintă o valoare medie plus/minus eroarea.
Dar, dincolo de interpretarea eronată semnificației valorii vitezei luminii, Sheldrake pare să nu cunoască faptul că variația în timp a vitezei luminii a făcut obiectul multor articole publicate în reviste prestigioase de fizică, nefiind vorba despre vreo dogmă în acest caz. Însuși Dirac elaborase un model în care viteza luminii se modifica în timp. Deocamdată nici una dintre ipotezele care implicau variația în timp a vitezei luminii nu a putut fi verificată experimental.
Sheldrake continuă: ”Cum rămâne cu G – constanta forței de atracție gravitațională? Ea s-a modificat cu peste 1,3% în ultimii ani. Şi se pare că variază din loc în loc, din când în când.” Din nou Shedrake pare să ignore faptele, cred eu, cu bună știință. Nu de alta, dar gândiți-vă ce s-ar întâmpla cu obiectele pe care le trimitem în spațiul cosmic. Pur și simplu traiectoriile lor s-ar abate foarte mult de la valorile calculate cu un G constant… O variație de ”1,3% în ultimii ani” ar fi uriașă, ar trebui să lase urme în experimente, dar pentru Sheldrake chestia asta pare să nu conteze. Pseudoștiința nu are nevoie de dovezi, ci numai de discursuri.
Și, ca să închei, ideea că anumite constante universale ar putea varia în timp a fost, și este, testată în permanență. De exemplu, uneori rezultatele păreau să indice chiar o variație a constantei de structură fină (constanta alfa), cea care caracterizează interacțiunea electromagnetică între particulele elementare. Au fost publicate, în prestigioase reviste de fizică, articole în care erau prezentate aceste rezultate. Cititorul atent putea remarca nivelul de încredere (sigma) în aceste rezultate, calculat de cei care efectuaseră măsurătorile. Acesta avea valoarea 3. Alfel spus, exista indiciul, dar nu exista o dovadă clară (pentru aceasta nivelul de încredere sigma ar fi trebuit să aibă valoarea 6). Măsurători ulterioare au infirmat rezultatele inițiale.
Și să vă mai dau un exemplu, mai recent: constanța raportului dintre masa protonului și cea a electronului, care este 1836,152672. O echipă de cercetători de la Physikalisch-Technische Bundesanstalt a imaginat o nouă metodă de verificare a constanței constantelor. Ideea de la care s-a plecat este simplă. Ceasurile atomice ale prezentului au atins niveluri extreme de precizie. Dacă anumite constante fundamentale se modifică în timp, atunci cu ajutorul a două ceasuri atomice care folosesc elemente chimice diferite ar trebui să poată fi sesizată această modificare. Echipa de cercetători germani a folosit această metodă pentru a verifica dacă raportul dintre masa protonului și cea a electronului este constantă în timp. Pentru aceasta s-au comparat măsurătorile de timp realizate cu un ceas optic pe bază de ioni de yterbiu și un ceas atomic cu cesiu. Au fost alese aceste două tipuri de ceasuri deoarce, în cazul celui optic, frecvența fundamentală este dependentă de masa electronului, iar în cazul celui atomic frecvența fundamentală este dependentă de masa protonului. Măsurătorile s-au întins pe durata a câțiva ani și practic nu s-a putut detecta nici o diferență între timpii indicați de cele două ceasuri. Concluzia este simplă: raportul dintre masa protonului și cea a electronului este constantă în timp. Desigur, ca de obicei în știință, suntem în fața unei concluzii provizorii. Se pot imagina și alte experimente prin care să se verifice constanța în timp a diferitelor constante, care, cine știe, poate că vor demonstra contrariul.
Eu vreau să subliniez doar faptul că oamenii de știință caută în permanență neconcordanțe între teorie și experiment, deoarece tocmai acestea deschid calea unei mai bune înțelegeri a Naturii. Așa funcționează știința, și în asta constă forța sa. Acum, vă rog să recitiți cuvintele lui Carl Sagan cu care am deschis acest articol.
