5
(1)

De peste un deceniu, dovezile care indică faptul că oamenii au ajuns în America de Sud cu mult înaintea culturii Clovis (acum 11.000-11.500 de ani) au început să se adune. Mai mult, ele schimbă o concepție veche de zeci de ani, concepție conform căreia primii oameni care au pășit pe continentele americane nu au putut să o facă decât acum maxim 11.500 de ani, la sfârșitul ultimei perioade glaciare.

Până de curând se credea că primii coloniști ai Americilor, reprezentanții culturii Clovis, ar fi sosit via Asia, printr-un culoar deschis în ghețarii care acoperea nordul Americii, fenomen produs de creșterea temperaturilor globale. Un sit argentinian, cu vechimea de cel puțin 14.000 de ani, schimbă însă această concepție.

Descoperit recent la marginea orașului Tres Arroyos din Argentina, situl a oferit până în prezent peste 50 de artefacte din piatră (arme, răzuitoare sau așchii rezultate în urma prelucrării uneltelor), și sute de resturi animale care prezintă urmele intervenției umane. Situl are caracteristicile clare ale unei tabere de vânătoare, mai precis a unui loc în care erau prelucrate carcasele animale, un loc vizitat cu regularitate timp de mii de ani.

Un indiciu important este acela că deși mulțimea oaselor indică în mod clar intervenția oamenilor, anumite părți animale lipsesc cu desăvârșire. Este vorba despre cranii, oasele bazinului sau ale pieptului. Devine cert că animalele erau tranșate inițial în locul în care erau vânate, doar anumite părți fiind aduse și procesate a doua oară în tabăra principală. În fapt, era normal ca astfel de lucruri să se petreacă, mai ales dacă ne gândim că un singur exemplar de Megatherium (leneș uriaș) putea cântări până la cinci tone, ceea ce făcea transportul lui extrem de dificil.

Dintre animalele vânate cu precădere în situl argentinian predomină calul, animal care a fost vânat în preistorie până la extincție, însă au fost descoperite resturi fosile și de la animale de talie mare (Megatherium sau armadillo uriași). Dacă fosilele cele mai vechi au indicat o vârstă de cel puțin 14.000 de ani, altele indică o continuitate a sitului până acum cel puțin 9.000 de ani, moment în care apar și primele morminte de la Tres Arroyos.

Nimeni nu poate spune cum anume au ajuns acești oameni în America de Sud din Asia, atâta vreme cât nordul Americii era acoperit de o uriașă calotă glaciară. Cel mai probabil, aceștia au sosit de-a lungul țărmurilor, cu ajutorul ambarcațiunilor, fapt care explică de ce majoritatea siturilor pre-Clovis au fost descoperite în apropierea oceanului sau pe malul unor râuri care se varsă în ocean.

Cele mai vechi dovezi ale existenței oamenilor în America de Sud provin de acum minim 30.000 de ani, din Brazilia și Uruguay, însă acestea sunt aprig contestate în mediul științific.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 5 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 1

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?