Plagiatul din tezele de doctorat a devenit un subiect la modă. Din păcate nimeni nu reacționează la pseudoștiința cuprinsă într-unele dintre ele. Pseudoștiința este mai puțin gravă decât plagiatul? Să vă dau câteva exemple.
Iată o teză de de doctorat care se referă la ”psihologia cuantică” și care are un titlu pe măsură: ”Psihologia Sonoluminică – Un Proiect de Psihologie cuantică”. Dintru început, sintagma ”psihologie cuantică” mi-a atras atenția, așa că m-am avântat plin de entuziasm în lectura rezumatului tezei.
Bineînțeles, am vrut să aflu ce este această psihologia sonoluminică, despre care, în teză, ni se spunea la un moment dat că este ”este acel domeniu al Psihologiei care investighează fenomenele mentale, din punct de vedere al influenței sunetului și luminii asupra personalității umane”. Aveam să constat, mai apoi, că aceasta era printre puținele afirmații care poartă o urmă de rațiune în conținutul ei.
În paragraful imediat următor definiției de mai sus am descoperit o alta: ”Gândul spectral este o entitate energo-informaţională stabilă dar emergentă, care respectă superpoziţia şi înlănţuirea cuantică, conţinând date organizate, o informaţie înţeleasă (cu valoare de semnificaţie), este legătura dintre materialitate şi imaterialitate, capabilă să influenţeze mediul înconjurător prin oscilaţiile sale stabile, torsionic-solitonice, emanând radiaţii electromagnetice, unde mecanice şi particule neutrino. Este constituit din holograme sonoluminiscente învelite într-o undă torsiono-solitonică, sferă sau altă formă, ce reprezintă realitatea psihică, prin conştienţă şi conştiinţă, la un anumit moment dat.” Ați înțeles ceva? Desigur, este o teză de doctorat, iar limbajul ei poate fi inaccesibil profanilor.
Numai că… Gândul spectral emană particule neutrino!? Bieții neutrini! Până acum se știa ca aceștia sunt niște particule elementare, neutre din punct de vedere electric, care au o masă extrem de mică, aproape nulă și care nu interacționează decât foarte slab cu materia obișnuită. Ei rezultă în urma anumitor tipuri de reacții nucleare (cum sunt cele de fisiune din reactoaree nucleare sau cele de fuziune din Soare), atunci când radiațiile cosmice lovesc atomii din atmosfera înaltă etc. În nici un caz, fiziologia umană nu poate duce la generarea de neutrini.
Cât despre oscilația ”torsionic-solitonică”și ”holograma sonoluminiscentă”, iertată-mi fie concizia, astea sunt doar niște năzbâtii lipsite de orice sens fizic, adică sunt niște vorbe goale. Nu am eu atât spațiu la dispoziție, dar încercați să căutați prin dicționarele de fizică vreo semnificație pentru aceste sintagme. Ele îmi aduc aminte de o parodie SF citită în prima mea tinerețe. Este vorba despre romanul ”Argonautica”, scris de către cel pe care îl citesc și acum cu mare pasiune: Mircea Opriță. Acolo se vorbea despre un motor rachetă ”ionic-conic-discoidal-simetric-focalizat”. ”Argonautica” este o excelentă parodie SF, dar eu vă citam mai devreme dintr-o teză de doctorat.
Tot din teză am mai aflat că ”Memoria sonoluminică este un complex sinergetic de înmagazinare al gândurilor și emoțiilor sonoluminice care conține substratul declanșării acțiunilor noastre. Memoria de scurtă durată este depozitată în aură, iar cea de lungă durată este depozitată în membranele celulare şi ADN.” Aici, oricât de ”deschiși la minte” am încerca să fim, oricât am vrea să ne anesteziem spiritul critic, este imposibil să nu ne sară în ochi ”aura”, care, vedeți dumneavoastră, depozitează memoria de scurtă durată și ”membranele celulare și ADN-ul” care ar stoca memoria de lungă durată. Vă rog să mai remarcați faptul că din citatul de mai sus este absentă orice structură cerebrală.
Aura? Stochează ea vreo amintire? Nu are cum. Aura este rodul imaginației pseudoștiințifice. Desigur, oricare obiect, inclusiv corpul uman, este înconjurat de o serie de ”câmpuri”. Există o diferență de temperatură între temperatura unei pietre expuse la Soare și mediul înconjurător. Asta creează un gradient de temperatură, pe care l-am putea numi, cu mare îngăduință, câmpul termic al pietrei.
Putem merge mai departe, putem spune că biocurenții care parcurg sinapsele neuronilor, creează un anumit câmp electric și așa mai departe. Dar de aici până la ”aură”, în sensul pe care este folosit în această lucrare (ca un suport pentru memoria de scurtă durată), este o cale mult prea lungă. De fapt, dacă ne gândim bine, nu este niciuna. Sunt ignorate toate studiile științifice serioase care se ocupă acest subiect. Ele nu există pentru autorul nostru, cum nu există pentru nici un pseudoștiințific.
La fel de ignoarate sunt și articolele științifice despre memoria de lungă durată, care, în opinia autorului, este stocată în ”membranele celulare și ADN”! Nu știu de unde a ajuns autorul la concluzia că memoria de lungă durată este depozitată în ”membranele celulare” dar cred că știu de unde a aflat că ADN-ul stochează amintiri. Citez din lucrarea ”Viața dincolo de moarte – o realitate?” publicată de autorul tezei de doctorat în ”Buletinul Psihologiei Transpersonale” în 2004. Țineți-vă bine!
”În 1991 grupul condus de dr. P.Gariaev de la Institutul de Fizică al Academiei de Ştiinţe din Moscova, în articolul Memoria asociativă holografică a sistemelor biologice, explică pe baza experimentelor efectuate, capacitatea ADN-ului de a prezenta anumite efecte vibraţionale în urma cărora ia naştere în vid o nouă structură de câmp numită Fantoma ADN. Acelaşi grup de cercetători interpretează persistenţa în timp a acestui câmp de biofotoni prin acumularea microgăurilor de vieme magnetice în apropierea secvenţelor ADN, locaţii unde însăşi structura spaţio-temporală se schimbă rezultând schimbarea structurii hiperspaţiului. Asemenea microgăuri de vierme au fost descoperite la nivelul celulelor corpului nostru, în ADN, demonstrând noi forme a canalelor de comunicare din ADN, mai precis de hipercomunicare (viteze superluminice) unde au loc transportul informaţiilor spaţio-temporale.”
Dintr-o dată avem o nouă fizică, pe care numai foarte puțini inițiați o ”cunosc”, în care apar ”modificări ale structurii hiperspațiului”, ”microgăuri de vierme magnetice” (musai de vierme, musai micro, musai găuri și musai magnetice) și așa mai departe. Inutil să vă spun că lucrările lui Gariaev nu au fost publicate decât în publicații (și prezentate la conferințe) obscure, fiind mult prea departe de orice formă acceptabilă de știință. Oricum, despre acest subiect am de gând să scriu un articol separat. Gariaev este face multe valuri prin lumea paranormalului. Că ideile lui Gariaev nu și-ar fi găsit locul într-o teză de doctorat, asta e o altă poveste.
Se mai vorbește în teză despre chakre, meridiane energetice, și alte chestii din astea, ca fiind părți ale ”sistemului sonoluminic uman”... Sau… luați de de citiți: ” Imaginaţia sonoluminică este procesul intelectual de selectare şi combinare în imagini noi, elemente din experienţa anterioară sau de generare de imagini fără corespondent în această experienţă provenite din vacuum prin intermediul luminii.” Din vacuum vine imaginația… uff.
Dar, haideți să facem ceva.
Să presupunem că citatele de mai sus țin de știință și nu de pseudoștiință. Să presupunem deci că ne sunt prezentate niște experimente convingătoare, prin care să ne fie demonstrate ipotezele.
Așa cum ne spune autorul: ”Metoda de investigare folosită a fost metoda de vizualizare și analiză prin înregistrare computerizată a radiațiilor optice și emisiilor biologice umane stimulate de câmpul electromagnetic amplificate prin descărcare în gaze […]” Este vorba despre GDV Camera, pusă la punct de către rusul Korotkov. Aceasta ”dă posibilitatea de a măsura şi fotografia structura câmpului energetic de interferenţă distribuit în spaţiul organismului uman şi în imediata sa apropiere.”
Acest aparat, în esență, este foarte simplu. Se bazează pe metoda Kirlian. Se creează o diferență mare de potențial electric între un obiect oarecare și o placă fotografică, pe care acesta este așezat. Datorită câmpului electric intens apar mici descărcări electrice, care impresionează placa fotografică. Imaginile sunt mai spectaculoase atunci când câmpul electric folosit este unul alternativ, de mare frecvență. Fenomenul fizic este foarte bine cunoscut și poartă numele de efect corona. Imaginile obținute sunt interpretate de către cei care refuză gândirea rațională ca fiind imagini ale aurei corpului biologic. Cu extrem de multă inocență, ca să îi spunem așa, ei nu bagă de seamă faptul că imagini similare se obțin chiar și atunci când în aparat sunt introduse obiecte care nu au fost însuflețite vreodată: monezi, șurubelnițe, bolovani etc.
GDV Camera este varianta miniaturizată a dispozitivelor de tip Kirlian. În acest caz, cu ajutorul unui senzor CCD se obțin imagini Kirlian ale unui singur deget. Apoi, cu ajutorul unui soft pus la punct de către Korotkov, aceste imagini sunt transformate în… imagini ale aurei întregului corp! Softul este atât de ”avansat” încât ne oferă și ”informații” despre chakre, putându-se astfel ”evalua” starea de sănătate și starea psihică a subiectului. Uff… În ciuda eforturilor mele nu am găsit nici o lucrare publicată într-o revistă științifică cât de cât serioasă, în care să fie confirmat faptul că GDV Camera poate efectua asemenea ”evaluări”.
(Doar autorul tezei, în cadrul unei emisiuni tv, spunea că GDV Camera este folosită pentru evaluarea stării de sănătate a cosmonaților ruși! Afirmația este cât se poate de gogonată, dar ea este folosită pentru a ”valida” și alte dispozitive din aceași categorie, cum sunt cele care folosesc ”biorezonanța”)
Acest dispozitiv, nevalidat în nici un fel ca fiind un instrument cu ajutorul căruia s-ar putea obține date valabile pentru studiile din domeniul psihologiei, este folosit de autorul tezei de doctorat despre care discutăm acum, pentru a își confirma afirmațiile! Și, numai așa de culoare, aș mai adăuga că ”renumitul” cercetător rus, Korotkov, cel care a pus la punct GDV Camera, a obținut de curând un rezultat de senzație: a fotografiat sufletul în în timp ce părăsea trupul. Aferim! Despre camera GDV și despre Korotkov voi mai vorbi, nu de alta, dar acest dispozitiv minune a stat la baza unei alte teze de doctorat.
Acum să rezumăm: în cazul acestei teze de doctorat avem de-a face cu niște afirmații pseudoștiințifice clare care sunt ”demonstrate” cu ajutorul unui dispozitiv pseudoștiințific, cu nimic mai breaz decât o ansă radiestezică, ajungându-se la o concluzie mai mult decât stranie:
”La nivelul fotonilor, intenția focalizată în mod intenționat poate schimba comportamentul particulelor elementare ale materiei. Dacă acest lucru este adevărat în cazul fotonilor, nu putem decât să tragem concluzia că principiul funcționează inclusiv în cazul nostru. Focalizarea atenției noastre poate genera dezasamblarea și reorganizarea structurilor de interferență alese în tipare noi. Dacă ne vom schimba modalitatea de a observa și de a decripta realitatea în care trăim, vom modifica structura conștienței realității percepute. Vom deveni astfel cocreatori ai noii realități pe care o experimentăm”.
Amin! Eu ce să mai zic? Am doar o mică întrebare. Cum de s-a putut obține un titlu de doctor pe baza unei asemenea teze? Oricât încerc, îmi este imposibil să înțeleg. Trebuie să fie ceva ce ține de paranormalul de pe la noi.
De altfel, asta nu este singura teză de doctorat plină cu tot soiul de năzbâtii. Am mai identificat cel puțin alte două: Într-una era diagnosticat cancerul cu ajutorul ansei radiestezice și se ofereau tratamente, tot pentru cancer, bazate pe suplimente alimentare și cristaloterapie și o alta, în care, drept instrument științific de măsurare, era folosită aceeași GDV Camera…
