„Dacă toată lumea ar înțelege că orice susținere din domeniul cunoașterii are nevoie de dovezi corespunzătoare pentru a fi acceptate, atunci pseudoștiința ar putea fi eliminată cu ușurință. Dar, în cultura populară, acționează un soi de lege a lui Gresham: pseudoștiința alungă știința.” (Carl Sagan)
Acesta este unul dintre citatele mele favorite. Este valabil peste tot în lume. La noi, în România, lucrurile îmi par mai grave iar citatul ar trebui parafarazat. Nu m-aș mai referi la public ci la mediul academic. Spun asta pentru că semnele sunt cumplit de rele. Pseudoștiința își face loc prin tezele de doctorat și prin revistele științifice de la noi.
Parafrazându-l pe Sagan: „În mediul academic acționează un soi de lege a lui Gresham: pseudoștiința alungă știința”. Poate că vă par patetic, dar vă rog să mă credeți, asta se întâmplă sub ochii noștri și, până acum, nu am văzut o activare a acelui sistem imunitar, de care dispune știința, cu ajutorul căruia pseudoștiința să nu își găsească locul în zona academică din România.
După ce veți citi cele ce urmează poate că veți spune că exagerez. Poate că aveți dreptate. Chiar îmi doresc să aveți dreptate. Dar, din păcate, ne confruntăm cu niște simptome extrem de grave, care se manifestă la Facultatea de Psihologie a Universității din București, care ar putea să ne indice un cancer care se dezvoltă pe la noi. Permiteți-mi acum să argumentez aceste afirmații aspre.
V-am prezentat, în două articole separate, două teze de doctorat uluitoare. Într-una, cea intitulată „Abordarea holistică integrativă a tehnicilor psihoterapeutice și a medicinei alternative-complementare în terapia afecțiunilor dgenerative somatice grave”, tumorile canceroase erau evaluate cu ansa radiestezică și tratate cu leacuri bazate pe extracte din aripioare de rechin și cu cristale. Cea de-a doua, intitulată „Psihologia Sonoluminică. Un Proiect de Psihologie cuantică” era plină de năzbâtii cuantice.
Iată un singur citat din această teză de doctorat, așa, numai pentru a vă readuce aminte: „Gândul spectral este o entitate energo-informaţională stabilă dar emergentă, care respectă superpoziţia şi înlănţuirea cuantică, conţinând date organizate, o informaţie înţeleasă (cu valoare de semnificaţie), este legătura dintre materialitate şi imaterialitate, capabilă să influenţeze mediul înconjurător prin oscilaţiile sale stabile, torsionic-solitonice, emanând radiaţii electromagnetice, unde mecanice şi particule neutrino. Este constituit din holograme sonoluminiscente învelite într-o undă torsiono-solitonică, sferă sau altă formă, ce reprezintă realitatea psihică, prin conştienţă şi conştiinţă, la un anumit moment dat.” Nu mai adaug nici un comentariu.
În urmă cu câțiva ani am primit un mesaj de la administratorii unui site al românilor din Germania mi-a semnalat o altă teză de doctorat plină de năzbâtii pseudoștiințifice, susținută tot la Facultatea de Psihologie a Universității din București. Teza avea un titlu aparent nevinovat: „Condiționarea psihosomatică. Psihodiagnoză și intervenție”.
Nu am vrut la acea vreme să scriu încă un articol în care să vorbesc și despre ea. Speram că este de ajuns, că semnalul de alarmă a fost tras deja. Pentru că multă lume, așa mi se părea mie, discuta despre năzbâtiile din tezele de doctorat amintite mai sus, credeam că va veni o reacție din partea universitarilor din România. Nu a venit nici una.
Între timp am descoperit că autorul tezei, mai sus menționate, este acum doctorand la Universitatea Națională de Apărare Carol I și că predă cursuri de ”Psihologie aplicată in servicii” la școala de master a Facultății de Psihologie a Universității din București. Am mai descoperit și articole publicate de acesta în reviste științifice prestigioase din România, prestigioase cel puțin până în clipa în care au început să găzduiască năzbâtiile la care mă voi referi ceva mai încolo.
Autorul tezei de doctorat „Condiționarea psihosomatică. Psihodiagnoză și intervenție” este „recomandat” de prestigioasa sa activitate, zisă științifică. Este autorul a numeroase cărți de specialitate, din care voi cita doar câteva: „Manual de radiestezie”, „Influența distală, teoria și practica vindecării la distanță”, „Feeling, manual pentru vindecare folosind palmele”, „Pendulul sideral” și așa mai departe. Fie vorba între noi, cu asemenea cărți, publicate de către personajul nostru, ar fi trebuit să se ridice un uriaș steguleț de alarmă în fața oricărei comisii de doctorat. Bănuiesc că nu s-a ridicat nici unul, din moment ce teza a fost validată, în ciuda năzbâtiilor evidente cuprinse în ea.
Ce părere aveți despre următoarea afirmație? „În cadrul cercetării efectuate am evidențiat un mod specific de acțiune psihoterapeutic ce se poate aplica pentru îmbunătățirea parametrilor specifici câmpului cuantic uman ce poate determina o echilibrare psihoemoțională și somatică.”
Ce este acest „câmp cuantic uman”? Nu vă chinuiți să găsiți această sintagmă prin lucrări de fizică cuantică publicate în reviste științifice serioase. M-am chinuit eu și nu am reușit să găsesc acest concept. În schimb l-am întâlnit pe numeroasele site-uri cu năzbâtii cuantice. Am avut nevoie de clarificări suplimentare, și am descoperit că revista Romanian Journal of Experimental Aplied Pshychology, editată de Universitatea din București, a publicat articolul cu titlul „Highlighting the psycho-quantum mode of psycho-therapeutic action for improving the specific human quantum field parameters” în numărul 4 din 2012.
Nu mai traduc titlul, important este că aici am găsit un indiciu. El folosește un dispozitiv bazat pe „bioelectronografie”, camera GDV, a rusului Korotkov, pentru a obține informații „asupra aspectelor fizice, mentale și spirituale” ale subiectului. Nu insist acum asupra acestui dispozitiv, care pare a fi popular în comunitatea celor pasionați de năzbâtii. Voi discuta despre el într-un articol separat.
Important este că, prin intermediul unui software, dispozitivul lui Korotkov oferă o imagine, un „instantaneu al structurii câmpului cuantic radiativ proximal uman. Aceste câmpuri cuantice radiative proximale sunt legate direct de schimările mentale, emoționale și psihosomatice.” Aleluia! Rețineți: am citat acum dintr-o revistă științifică a Universității din București.
Dar ciudățeniile cuantice nu se opresc aici. Am primit o documentație foarte bogată de la o doamnă psiholog, în care am găsit multe citate din teza de doctorat a personajului nostru, la care nu am avut acces. Eu am avut la dispoziție numai rezumatul tezei, care este postat pe site-ul Universității din București. Citatele sunt de-a dreptul incredibile și încă mai păstrez o urmă de îndoială, una foarte vagă. (De fapt, sper că acestea nu sunt reale, că ele nu există într-o teză de doctorat din România)
La pagina 78 din teza de doctorat: „Corpul cuantic eteric are o culoare gri lăptos până la albastru și reprezintă matricea energetică, planul de construcție pentru dezvoltarea și funcționarea corpului fizic. Informațiile stocate la acest nivel sunt preluate de corpul fizic cuantic prin intermediul genelor.” (!!!) O formulare de-a dreptul incredibilă, care apare într-o teză de doctorat!
De fapt o regăsim și în cartea „Energetica subtilă a ființei umane”, publicată de personajul nostru, împreună cu soția Domniei sale, în 1996. Există totuși niște diferențe mici și semnificative: „corpul cuantic eteric” era, în cartea amintită, doar „corp eteric”, iar „corpul fizic cuantic” era doar un banal „corp fizic”. Cuantic? Da, cuantic! Cuantic sună așa, mai științific, mai elaborat. Că întreg pasajul citat, în oricare dintre variantele sale, este un nonsens, o năzbâtie, asta nu mai contează. Acum încep să înțeleg și de ce a fost introdus conceptul acela straniu: „câmp cuantic uman”, ai cărui parametri musai trebuie să fie îmbunătățiți.
Să ne întoarcem la rezumatul tezei de doctorat a personajului nostru. Ne vorbește despre mecanica cuantică și, la pagina 7 a rezumatului tezei, ne precizează că „Sheldrake [cel despre care vă povesteam cu o altă ocazie] a dus mai departe teoria și formulează teoria «câmpului morfic» care arată că există un camp în interiorul unei unități morfice, căreia îi organizează în mod caracteristic structura și pattern-ul funcțional. Potrivit lui Sheldrake «câmpul morfic» stă la baza formării și comportamentului particulelor cuantice numite holoni (Calabrese 2011)”.
Dumneavoastră ați auzit de aceste particule cuantice? Într-adevăr ele există, dar nu este vorba despre particule, ci despre cvasiparticule, și nu au nici o legătură cu vreun „câmp morfic”. Dar avem o trimitere, pentru holoni, în textul presonajului nostru. În 2011 Calabrese își prezenta teza de doctorat intitulată „Hierarchical-granularity holonic modelling”, în care vorbește despre holoni.
Numai că… vedeți dv, teza cu pricina a fost susținută în cadrul Școlii doctorale de informatică a Universității din Milano. Nici vorbă despre particule cuantice, ci despre niște concepte din informatică, ce țin de programarea sistemelor de inteligență artificială. Nici un cuvânt acolo despre Sheldrake sau despre câmpuri morfice. Lucrarea fost trecută la bibliografia tezei de doctorat pe care o comentăm numai așa, numai ca să dea bine, numai pentru a da o aură de știință nazbâtiilor. De altfel nici Sheldrake, deși folosește termenul de holon ca „unitate a câmpului morfic”, nu îi atribuie holonului calitatea de „particulă cuantică”.
Să vă mai dau un exemplu de năzbâtie evidentă. În capitolul intitulat „Psihoenergerica energergeticii subtile a ființei umane”, ne vorbește despre „biocâmpuri”, iar la pagina 9 a rezumatului pe care îl comentez ne spune așa: „În teoriile biocâmpului, Tiller, Dibble și Kohane (2001) afirmă că aranjarea și menținerea elementelor componente ale ființei umane are loc conform unui proiect inclus în câmpul biologic. Extinderea noțiunii de câmp la organismele vii permite reliefarea rezultantei emisiei energetice, putând acoperi, în funcție de specie, parțial sau în totalitate, spectrul electromagnetic (electric, caloric, radio, luminos, radioactiv etc) sau elastic (inclusiv sonor).”
Nu vă chinuiți să înțelegeți ceva. Nici eu nu am înțeles nimic, așa că m-am dus la bibliografia prezentată la sfârșitul rezumatului tezei de doctorat. Acolo am găsit asta: Tiller W. Dibble W.E., Kohane M.J. (2001) „Conscious acts of creation: The emergence of a new physics”. Am căutat cartea pe internet și din păcate nu am găsit decât extrase din ea. Totuși am putut să îmi dau seama că în carte este prezentată o teorie nouă, nouă fizică.
„Mesajul principal al acestei cărți este acela că, cel puțin în anumite situații, intențiile umane au potențialul de a produce efecte în ceea ce numim realitate fizică” se spunea chiar în capitolul introductiv al cărții. Existau în carte și dovezi experimentale, obținute cu ajutorul unui „Dispozitiv electronic pentru impregnat intenții” (Intention Imprinted Electronic Device).
Vă rog nu zâmbiți, vă rog nu fiți nedumeriți. Autorii cărții chiar asta au realizat, un asemenea dispozitiv electronic, despre care am reușit să găsesc informații. L-au construit în două exemplare. Unul dintre ele a fost impregnat, prin meditație, cu intenția de a modifica ph-ul apei, iar celălalt, tot prin meditație, cu intenția de a scurta timpul de dezvoltare a larvelor de musculiță de oțet. Dispozitivele au fost trimise la mii de kilometri distanță și li s-a verificat eficiența. Erau eficiente. Apoi, aceleași dispozitive, au fost trimise în alt laborator. Și acolo erau eficiente…
Din ce am spus vă dați seama unde este greșeala? Evident, experimentul nu a fost dublu orb și nu a existat lot martor. În plus, după știința mea, experimentul nu a putut fi replicat independent niciunde. Așa că teoria celor trei, preluată cu generozitate în teza de doctorat pe care o comentăm, nu este altceva decât o năzbâtie pseudoștiințifică. Nu contează rigoarea selectării surselor, la care obligă o lucrare științifică, o teză de doctorat, câtă vreme năzbâtiile altora vin să întărească propriile năzbâtii.
În rezumatul tezei de doctorat pe care o comentez acum am mai găsit și multe alte măstrușnicii, mult prea multe, dar nu mai am spațiu pentru a le prezenta și demonta. Totuși nu am cum să nu remarc faptul că personajul nostru vorbește de chakre, ca și cum ar fi demonstrate științific. Dar, probabil pentru a da lucrării sale un stil mai modern, mai „științific”, chakrele devin… „vortexuri cuantice”… uff…
Cât despre partea experimentală, ce să mai spun? Autorul folosește o așanumită cameră GDV, realizată către de rusul Korotkov. Despre ea am mai vorbit și atunci când am prezentat o altă năzbâtie: teza de doctorat „Psihologia Sonoluminică. Un Proiect de Psihologie cuantică”, susținută tot la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității din București. Îmi dau seama că este nevoie să o prezint mai detaliat și, așa cum promiteam mai devreme, îi voi dedica un articol separat.
Vedeți? Se adeverește vorba cuiva care spunea ceva de genul: „pentru a demonta o năzbâtie trebuie consumată o cantitate de energie cu un ordin de mărime mai mare decât cea consumată de cel care a emis-o”.
Să nu uităm că personajul nostru predă la Universitatea din București. Să nu uităm că în prezent este doctorand la Universitatea Națională de Apărare Carol I. Se întâmplă asta pentru că la noi comunitatea academică tace. Este tăcere vinovată. Este ca tăcerea celui care asistă la înfăptuirea unei infracțiuni grave fără a face nimic.
Vocea unui umil jurnalist, vocile blogerilor care au semnalat de multe ori aceste nereguli grave, nu au cum să vindece boala pseudoștiinței care se răspândește atât de ușor, cel puțin prin tezele de doctorat. Teze de doctorat care ar trebui să treacă printr-un aspru filtru academic, filtru care nu ar trebui să lase să treacă de el enunțuri pseudoștiințifice atât de evidente.
Eu tot aștept să aud voci din comunitatea academică din România care să se ridice ferm împotriva lucrurilor de genul celor relatate mai sus. Aud doar șoapte, nimic altceva. Acesta este un semn rău. Mă tem că boala pseudoștiinței se va extinde. În timp, dacă nu se întâmplă nimic, inevitabilul se va produce: la noi, pseudoștiința va alunga știința.
