Universitatea australiană QUT a realizat recent un studiu din care reiese faptul că sistemele hands-free nu rezolvă, de fapt, problema distragerii la volan a șoferilor.
La noi, legislația pedepsește utilizarea telefonului sau a smartphone-ului în timpul condusului în primul rând pentru că șoferul nu mai este concentrat la actul de a conduce, deci nu poate identifica situațiile potențial periculoase ori pur și simplu poate părăsi involuntar banda de rulare, provocând accidente.
Însă utilizarea telefonului este permisă dacă se utilizează sisteme de tip hands-free: căști cu fir și microfon, conexiune bluetooth sau cască bluetooth. Se consideră că șoferul nu trebuie să-și ia astfel mâinile de pe volan și nici privirea de la drum. Dar ce se întâmplă, de fapt, în creier?
Specialiștii de la QUT Carrs-Q susțin că sistemele hands-free distrag la fel de mult atenția ca și cum am ține telefonul în mână. Experimentul lor a constat în supunerea mai multor subiecți unei probe de condus virtual, în trei situații: fără a vorbi la telefon, folosind telefonul în mână, respectiv utilizând un sistem hands-free.
Ca exemplu, în apropierea unei treceri de pietoni în care pietonii traversau, reacțiile celor care foloseau telefoane sau sisteme hands-free au fost cu 40% mai întârziate, în medie, decât reacțiile celor care nu vorbeau la telefon. În viața reală, pentru o mașină care circulă cu 40 km/h, reacția întârziată înseamnă că șoferul observă pietonii după ce mai parcurge 11 metri. Ceea ce deja poate însemna un accident de neevitat.
La nivel cerebral asistăm, practic, la o „supraîncărcare” a creierului, care, pe lângă vigilența acordată actului de a conduce, trebuie să îndrepte o bună parte din atenția omului spre conversație. „Încărcarea cognitivă” alterează modelul de scanare vizuală a șoferului – adică prioritizarea informațiilor din conversația telefonică pur și simplu face creierul să omită transmiterea către memoria activă a unor informații vizuale.
Apare astfel fenomenul de „vezi fără să vezi”: chiar dacă ochii șoferului sunt îndreptați către pietonii de pe trecere, imaginea este distorsionată până în punctul în care nici nu mai ajunge să fie procesată de către creier. Asta și pentru că, de multe ori, creierul oamenilor are tendința de a transforma în imagini cuvintele sau expresiile auzite prin telefon, deci „computerul central” prioritizează aceste imagini față de cele primite de la „senzorii vizuali”.
O concluzie conexă a studiului se referă și la șoferii începători: față de cei cu o experiență de minimum 2 ani, „bobocii” au declarat în unanimitate că efectiv nu au văzut trecerea de pietoni, absorbiți fiind de discuția telefonică! Unul dintre motive este că o bună parte din puterea de procesare a creierului e folosită pentru a controla volanul și pedalele, lucruri care nu le sunt intrate în subconștient începătorilor.
Un alt efect al distragerii la volan din cauza convorbirii telefonice în timpul condusului îl reprezintă acțiunile mult mai bruște de frânare. Odată identificat pericolul, creierul privilegiază comenzile de evitare a acestuia. Cum șoferii a căror atenție e distrasă am văzut mai devreme că parcurg o distanță mai lungă (deci ajung mai aproape de potențiala situație periculoasă), frânarea bruscă poate avea consecințe nefaste, de la pierderea controlului volanului până la impactul din cauza mașinii din spate (al cărei șofer poate fi luat prin surprindere de frânarea prea bruscă a celui din față, stopurile având aceeași intensitate luminoasă, indiferent de forța frânării).
