Designul „biofilic” (en: Biophilic Design) este o modalitate inovativă de a concepe spaţiile în care trăim, învăţăm, lucrăm, admiţând că avem nevoie de natură ca de un element fundamental pentru bunăstarea noastră fizică şi psihică. Numeroase exemple confirmă că maniera în care sunt construite aşezările umane degradează, de multe ori, mediul înconjurător şi ne alienează de natură.
Designul biofilic, aplicat oraşelor şi clădirilor noastre, prin reactivarea legăturii instinctive dintre om şi mediul natural, conduce către spitale în care oamenii se vindecă mai repede, şcoli în care copiii obţin rezultate mai bune, birouri în care angajaţii sunt mai productivi, comunităţi în care locuitorii socializează cu uşurinţă şi, în general, un cadru de viaţă mai sănătos pentru omul modern.
CONCEPT
Noţiunea de design biofilic derivă din conceptul de „biofilie”: idee conform căreia fiinţa umană are o înclinaţie biologică de a se asocia cu sistemele şi procesele naturale, acestea fiind deosebit de importante pentru sănătatea şi productivitatea muncii individului. Ideea a fost lansată de către eminentul biolog american Edward Osborne Wilson şi popularizată în cartea sa intitulată „Biophilia” (1984, Harvard University Press).
Termenul, care s-ar traduce „iubirea faţă de tot ceea ce este viu” (etimologic, derivând din grecescul philos – dragoste, iubire, lumină, respectiv bios – viaţă), a fost pentru prima oară utilizat de către sociologul şi psihologul german Erich Fromm, pentru a descrie predispoziţia psihologică de a simţi atracţie faţă de tot ceea ce are viaţă.
Designul biofilic devine, astfel, transpunerea acestei nevoi umane inerente de afiliere cu natura în modul de proiectare a spaţiului construit.
BENEFICII
Din ce în ce mai multe studii susţin beneficiile pe care contactul cu natura le aduce sănătăţii, productivităţii umane şi stării de bine a individului. Dintre acestea, se pot menţiona:
- contactul cu natura creşte capacitatea de vindecare şi de recuperare după episoade de boală şi intervenţii chirurgicale majore, fie că este vorba despre contact direct (iluminare naturală, prezenţa vegetaţiei) sau indirect, prin reprezentări grafice sau trimiteri simbolice către elemente naturale (fotografii, utilizarea formelor organice şi a materialelor naturale);
oamenii care locuiesc în proximitatea unor spaţii deschise prezintă mai puţine probleme de sănătate sau sociale, independent de rezidenţa în mediul rural sau urban, de nivelul de educaţie sau de venit. Chiar şi prezenţa unei zone limitate de vegetaţie ( un „petic” de gazon şi câţiva copaci) a fost asociată cu o capacitate crescută de a face faţă diferitelor situaţii şi cu un comportament adaptiv;- în birourile cu iluminare şi ventilare naturală, precum şi cu alte caracteristici legate de mediu, productivitatea muncii este crescută, nivelul de stres este mai scăzut, iar motivaţia angajaţilor – mai mare;
- contactul cu natura a fost asociat cu funcţionarea cognitivă, în ceea ce priveşte sarcinile ce solicită concentrarea şi memoria, precum şi cu dezvoltarea sănătoasă a copiilor;
- creierul uman răspunde funcţional la modele senzoriale şi semnale emanate din mediul natural înconjurător;
comunităţile cu o calitate crescută a mediului înconjurător au capacitate dezvoltată de valorizare a naturii şi de socializare, o calitate superioară a vieţii şi un simţ pregnant de apartenenţă la spaţiul în care trăiesc, faţă de comunităţile care beneficiază de mai puţină expunere la mediul natural. Aceste rezultate se regăsesc atât în comunităţile urbane sărace, cât şi în cele care au un nivel de trai crescut.
Un studiu realizat în 2015 de compania Interface (cel mai mare producător la nivel mondial de finisaje din categoria mochetă) – „The Global Impact of Biophilic Design in the Workplace”, relevă că:
o treime din angajaţii ce lucrează în birouri afirmă că designul locului de muncă le influenţează decizia de a lucra pentru o anumită companie;- doar 42% din intervievaţi au plante în birou, iar o cotă alarmantă de 47% nu beneficiază de lumină naturală;
- aproape o cincime (19%) din respondenţi nu au niciun element natural prezent în birou;
- aproape jumătate (47%) din respondenţi afirmă că s-au simţit stresaţi la locul de muncă în ultimele 3 luni.
Toate aceste rezultate accentuează necesitatea identificării şi aplicării metodelor precum designul biofilic, prin care se poate asigura o anumită „stare de bine” la locul de muncă şi nu numai.
PRINCIPII ȘI ELEMENTE DE DESIGN BIOFILIC
Recunoaşterea măsurii în care mediul construit modern a degradat mediul natural şi i-a epuizat resursele a dat naştere iniţiativelor legate de designul sustenabil (sau „verde”), mişcări care, după ani de zile, aduc schimbări semnificative în practica de proiectare şi execuţie a construcţiilor.
Însă, de cele mai multe ori, abordarea predominantă atunci când se discută de sustenabilitatea unei clădiri este concentrată aproape exclusiv asupra atingerii obiectivelor de impact scăzut asupra mediului. Deşi condiţie absolut necesară, criteriul unei amprente ecologice scăzute nu este suficient pentru a întregi conceptul de „sustenabilitate”.
Această noţiune presupune şi o durată de utilizare îndelungată a unei clădiri, performanţă care nu poate fi obţinută doar prin tehnologie de ultimă oră ce devine rapid învechită, ci mai ales prin crearea unei legături afective între clădire (spaţiu) şi utilizatorii săi şi inducerea de beneficii conexe prin elemente de design orientat către utilizator. Astfel, designul biofilic poate fi perceput şi ca veriga (încă) lipsă în conceptul de planificare durabilă a mediului construit.
În publicaţia „Biophilic Design: The theory, Science and Practice of Bringing Buildings to Life”, editorii Stephen Kellert, Judith Heerwagen şi Martin Mador au identificat două dimensiuni fundamentale ale designului biofilic şi șase elemente structurante relaţionate, la rândul lor, cu 70 de atribute specifice acestui concept, care pot fi utilizate ca un ghid de a pune în practică această filosofie în proiecte concrete.
Prima dimensiune fundamentală este dimensiunea organică (sau naturalistă), care presupune utilizarea, în mediul construit, a formelor şi geometriilor care reflectă direct, indirect sau simbolic afinitatea umană pentru natură. Experienţa directă se referă la contactul cu elemente autosusţinute ale mediului natural, cum ar fi lumina, plantele, animalele, habitatele şi ecosistemele naturale.
Experienţa indirectă se referă la contactul cu elemente ale naturii ce necesită grija permanentă a factorului uman pentru a supravieţui: plante în ghiveci, fântâni ambientale, acvarii. Experienţa simbolică sau „prin ochii altcuiva” nu implică un contact real cu natura, ci cu reprezentări ale lumii naturale prin imagini, picturi, proiecţii video sau de sunet, forme preluate din natură etc.
Ce-a de-a doua dimensiune fundamentală a designului biofilic este bazată pe amplasament: dimensiunea vernaculară, în înţelesul unor peisaje construite ce sunt conectate la cultura şi ecologia unei localităţi sau zone geografice. Această dimensiune înglobează ceea ce este numit „spiritul locului” şi subliniază maniera în care clădirile şi peisajele ce au un anumit înţeles pentru oameni devin parte integrantă din identitatea lor individuală şi colectivă.
Oamenii rareori sunt motivaţi să acţioneze ca administratori responsabili ai mediului construit, dacă nu simt un ataşament suficient de puternic faţă de cultura şi ecologia locului. O tendinţă de afiliere cu locaţia reflectă înclinaţia teritorială dobândită de-a lungul evoluţiei speciei umane, pentru asigurarea resurselor necesare vieţii şi a unui grad sporit de securitate.
Totuşi, în prezentul în care globalizarea pieţelor a determinat o din ce în ce mai crescută mobilitate a muncii şi, implicit, a vieţii, se pune problema unei deconectări afective faţă de locaţie (alienare faţă de mediul înconjurător). Cele două dimensiuni fundamentale ale designului biofilic pot fi relaţionate cu anumite elemente şi atribute specifice:
- Caracteristici legate de mediu: culoare, apă, aer, lumina soarelui, plante, animale, materiale naturale, vederi şi perspective, „înverzirea” faţadelor, geologia şi peisajul natural, habitate şi ecosisteme;
- Forme geometrice şi volume: motive vegetale sau animale, stâlpi de susţinere arborescenţi, cochilii şi spirale, forme ovoidale şi tubulare, arcade, domuri, utilizarea geomorfologiei, biomorfismului (modelarea elementelor de design artistic pe tipare şi forme preluate din natură), biomimeticii (transpunerea în design a unor soluţii preluate din natură, prin imitarea de modele, sisteme şi elemente, pentru a răspunde unor probleme umane complexe);
Modele şi procese naturale: variabilitatea senzorilor, vârstă, schimbare şi patina timpului, spaţii de tranziţie, centre de interes, geometria fractală, elemente de scară şi proporţie organizate ierarhic, echilibru şi tensiune dinamică;- Lumină şi percepţia spaţiului: lumină naturală, filtrată şi difuză, lumină versus umbră, lumină caldă/rece, variabilitate şi armonie spaţială;
- Specificul locului: legătura geografică şi istorică, ecologică, culturală cu amplasamentul, utilizarea materialelor de construcţii locale, orientarea clădirilor în funcţie de peisajul natural şi integrarea vizuală a acestora în peisaj etc;
- Relaţii între om şi natură: conferirea abilităţii mediului construit de a oferi refugiu, intimitate, asigurând în acelaşi timp oportunitatea de „prospectare” a orizontului (vederi suficient de deschise), păstrarea echilibrului dintre structură (ordine) şi complexitate (detalii şi variabilitate), flexibilitatea spaţiului la schimbare, secvenţierea spaţiului pentru a reda un parcurs evolutiv, asigurarea confortului şi securităţii fără izolarea excesivă faţă de mediul natural etc.
CONCLUZII
În peisajul construit contemporan, oamenii devin din ce în ce mai izolaţi de experienţa benefică a contactului cu sistemele şi procesele naturale, deşi peisajele naturale sunt în continuare cele considerate în primul rând atrăgătoare şi plăcute din punct de vedere estetic.
Astfel, recrearea, pe cât posibil, a legăturii om-natură, prin abordarea conceptului biofilic în generarea spaţiilor în care ne desfăşurăm activitatea, s-a dovedit a avea un impact semnificativ pentru sănătatea şi bunăstarea fiinţei umane.
