Am avut marea bucurie de a mă întâlni cu domnul doctor inginer Dragoș Guță, șeful Departamentului Sisteme al INCAS. Cu un zâmbet larg, după ce ne-am prezentat reciproc, domnia sa m-a invitat în laboratorul departamentului său. Nu am apucat să pun nicio întrebare, domnul Guță a început să îmi povestească cu ce se ocupă Departamentul Sisteme și care sunt proiectele care se derulează aici.
Era atât de mult entuziasm în cuvintele sale, îmi povestea atât de frumos, încât m-am sfiit să îl întrerup. Abia la sfârșitul discuției am apucat să pun întrebarea mea clasică: „Cum ați ajuns la INCAS, domnule Dragoș Guță?”.
Răspunsul: „De mic copil aveam trei reviste preferate: «Știință și Tehnică», «Modelism» și «Tehnium». Tatăl meu mi le cumpăra. Aveam în casă trei teancuri mari cu ele și le citeam cu mare bucurie. Cred că din revistele acestea s-a născut pasiunea mea pentru inginerie. Din acest motiv m-am îndreptat către Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică, din cadrul Universității Politehnica din București.
După ce am devenit inginer, am lucrat o vreme în domeniul IT, care mă pasiona foarte mult. În cele din urmă am înțeles că sunt totuși un inginer mecanic, iar IT-ul este doar un hobby, e drept, unul care m-a ajutat foarte mult în carieră. Am ajuns la un institut de cercetare în domeniul acționărilor hidraulice. După o vreme m-am transferat la o catedră de acționări hidraulice din cadrul UPB. De aici, după ce am trecut de un examen foarte greu, am ajuns să lucrez la INCAS. Sunt aici de patru ani.”
Acum revin la prezentarea pe care mi-a făcut-o domnul doctor inginer Dragoș Guță. A fost una fascinantă. Eu sunt constrâns să o rezum cumva.
În cadrul Departamentului Sisteme al INCAS se desfășoară multe proiecte avansate, de nivel mondial. De exemplu, am văzut un actuator anti-flutter. Flutter-ul este un fenomen foarte periculos. Aripa avionului este un corp elastic, care are o frecvență proprie de oscilație. În anumite condiții, atunci când oscilațiile induse de către aerul care curge în jurul aripii au o frecvență egală cu frecvența proprie a aripii, se intră în regim de flutter, amplitudinea oscilațiilor crește foarte mult, iar aripa poate ceda.
Se fac calcule extrem de laborioase, pentru a determina viteza la care o aripă va intra în regim de flutter. Pentru a preîntâmpina apariția acestui fenomen, cercetătorii de la INCAS au realizat un actuator piezoceramic, care urmează a fi testat în tunelul aerodinamic, cu ajutorul căruia sunt controlate eleroanele aripii. Cred că acest dispozitiv ar merita un articol separat. Acum vă voi spune doar că actuatorul transformă deformarea controlată a două batoane piezoceramice, de numai 100 microni, într-o rotire a eleroanelor cu ±10 grade.
Un alt proiect interesant este sistemul de poziționare, în trei coordonate, a machetelor în tunelul aerodinamic. Pentru a obține informații cât mai bune despre distribuția forțelor aerodinamice pe suprafața unei aeronave, este nevoie ca macheta folosită în testele din tunelul aerodinamic să fie așezată în diferite poziții, în raport cu fluxul de aer. Dispozitivul realizat la INCAS, un robot, permite poziționarea precisă a machetei, chiar în timpul desfășurării testelor. Acum, vă rog, fiți atenți!
Urmează proiecte de-a dreptul senzaționale. Habar nu aveam că la INCAS, în colaborare cu ESA, se află în lucru un demonstrator tehnologic pentru realizarea unor lansatoare reutilizabile, asemănătoare celor folosite de SpaceX! Un prim prototip, care nu va fi echipat cu un motor rachetă, ci cu un motor turboreactor, va fi testat chiar în acest an. Scopul acestuia este acela de a verifica sistemul automat de control al zborului. (Sper că domnul Dragoș Guță se va ține de cuvânt și mă va invita să asist la teste.) În a doua etapă, va fi realizat un demonstrator echipat cu un motor rachetă, care se va ridica până la 20 km, după care va ateriza lin.
Al doilea proiect senzațional este Laboratorul de Sisteme Spațiale de la Măneciu. Pentru acesta, cercetătorii de la INCAS vor realiza un simulator robotizat cu ajutorul căruia se vor testa, printre altele, manevrele și sistemele necesare pentru deorbitarea deșeurilor spațiale. Este un sistem robotizat extrem de complicat, care, cu ajutorul unui soft avansat, va reproduce forțele care apar în spațiul cosmic, pe orbita terestră.
Al treilea proiect senzațional se află încă într-o fază preliminară și va participa la o competiție lansată de UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și lnovării). Este vorba despre realizarea unui UAS (Unmanned Aerial Systems), adică a unui sistem complet (avioane pilot, drone, centru mobil de comandă și control etc.), cu ajutorul căruia să poată fi îndeplinite diverse misiuni specifice. INCAS are deja o bună experiență în domeniul UAV (Unmanned Aerial Vehicle).
De această dată, se dorește integrarea experienței acumulate într-un sistem complet, care, atunci când va fi finalizat, va fi unul de nivel mondial. lată, foarte pe scurt, ce mi-a povestit domnul doctor inginer Dragoș Guță. Va exista o mică flotilă de vehicule aeriene fără pilot, care vor îndeplini diferite misiuni. Din ea vor face parte vehicule de tip multicopter. Acestea vor putea fi alimentate de la sol, cu ajutorul unui cablu electric conectat la o sursă de energie amplasată pe un vehicul specializat, sau vor fi complet autonome din punct de vedere al energiei. Fiecare dintre variante are avantaje și dezavantaje. În cazul alimentării de la sol avem autonomie foarte mare, dar mobilitatea va fi scăzută. În cea de-a doua variantă avem o autonomie scăzută, de pană la o oră de zbor, în schimb vom avea o mobilitate mare.
Vehiculelor de tip multicopter li se va adăuga și un vehicul cu aripi, care va avea capacitatea de a decola (și ateriza) vertical. Acesta este un hibrid între un avion și un multicopter și va reprezenta elementul central al sistemului. Va avea o autonomie relativ mare, până la opt ore, va putea transporta o cantitate relativ mare de senzori, va juca rolul de releu de comunicație pentru celelalte componente ale sistemului etc. S-au analizat mai multe variante pentru acest vehicul aerian, iar calculele au condus către o propulsie hibridă, compusă dintr-un motor cu ardere internă și un sistem electric.
În cadrul sistemului propus de către INCAS, va exista și o componentă la sol, formată din două vehicule. Primul dintre ele va îndeplini sarcini de comandă și control. De aici, un pilot va putea controla și comanda, simultan, până la cinci vehicule aeriene. Tot aici, comandantul misiunii va primi informațiile obținute de senzorii amplasați pe aparatele de zbor, în timp real și sub o formă ușor de analizat. Cel de-al doilea vehicul va fi unul de sprijin. De aici se va asigura alimentarea prin fir a multicopterului, vor exista echipamentele și piesele de schimb necesare pentru întreținerea și repararea UAV-urilor și așa mai departe.
Nu se putea ca întâlnirea mea cu dl. Dragoș Guță să se încheie fără a-l ruga să îmi spună ce le recomandă tinerilor care doresc să devină cercetători. „Să fie foarte hotărâți! Să își dorească cu adevărat să devină cercetători. A face cercetare nu este ceva ușor, implică multă, foarte multă muncă”.
