Oamenii de știință au identificat recent o rețea specifică a creierului implicată în bâlbâială, oferind astfeș noi căi pentru înțelegerea și tratarea acestei tulburări de vorbire. Această descoperire ar putea revoluționa abordările terapeutice, în special prin utilizarea stimulării electrice a creierului. Bâlbâiala este o tulburare de vorbire care afectează aproximativ 1% dintre adulți și între 5% și 10% dintre copii. Se manifestă prin repetarea sau prelungirea involuntară a sunetelor, silabelor și cuvintelor precum și prin „blocuri” în vorbire care îngreunează comunicarea și pot provoca anxietate socială.
Există în principal două tipuri de bâlbâială: bâlbâiala de dezvoltare care apare în copilărie și dispare adesea înainte de vârsta de 18 ani în 90% din cazuri și bâlbâiala dobândită, mai puțin frecventă, apare după o leziune cerebrală precum un accident vascular cerebral sau afecțiuni neurologice precum boala Parkinson.
În ciuda progreselor actuale, este crucială continuarea cercetării în acest domeniu din mai multe motive. În prezent, logopedia este principalul tratament pentru bâlbâială, dar beneficiile sale nu sunt întotdeauna de lungă durată și nu există medicamente eficiente pentru a trata această tulburare. Înțelegerea mecanismelor creierului care stau la baza ar face, prin urmare, posibilă dezvoltarea de noi terapii care sunt potențial mai eficiente și mai durabile. În plus, bâlbâiala poate afecta semnificativ calitatea vieții și adesea duce la anxietate socială și dificultăți de comunicare. Tratamente mai eficiente ar putea ajuta la reducerea acestor efecte negative, îmbunătățind astfel calitatea vieții pacienților. În cele din urmă, continuarea studiilor despre bâlbâială contribuie și la îmbogățirea cunoștințelor despre funcționarea creierului uman. Fiecare descoperire oferă într-adevăr informații valoroase care pot avea implicații pentru alte domenii ale neuroștiinței.
Pentru a înțelege mai bine originea bâlbâirii, cercetătorii au examinat rapoarte medicale de cazuri ale a douăzeci de persoane care au început să bâlbâie după un accident vascular cerebral. Ei au comparat aceste înregistrări cu cele ale a aproape 170 de pacienți cu AVC care nu au dezvoltat bâlbâială. Rezultatele au arătat apoi că leziunile cerebrale la cei care bâlbâie erau localizate în diferite părți ale creierului, dar toate conectate prin aceeași rețea cerebrală care conectează trei regiuni principale ale creierului: amigdala, putamenul și claustrul. Acest model nu a fost observat la cei care nu s-au bâlbâit. În plus, cercetătorii au folosit imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) pentru a scana creierul a douăzeci de persoane care au dezvoltat bâlbâială după un accident vascular cerebral, precum și pe cele a douăzeci de adulți cu bâlbâială în dezvoltare. Rezultatele au relevat o corelație între severitatea simptomelor și structura materiei cenușii din rețeaua cerebrală identificată. Cu cât este mai mare volumul de substanță cenușie din această rețea, cu atât bâlbâiala este mai severă.
Aceste descoperiri, prezentate într-un articol publicat în revista Brain, sugerează că o rețea cerebrală comună se află la originea bâlbâirii, indiferent de declanșatorul său inițial. Acest lucru deschide posibilitatea de a viza această rețea pentru a trata această tulburare de vorbire. Stimularea electrică a creierului, deja folosită pentru a trata tulburări precum tulburarea obsesiv-compulsivă, depresia, boala Parkinson și tremorul esențial, ar putea fi de asemenea luată în considerare. Deși aceste descoperiri sunt promițătoare, cercetătorii arată că vor mai fi nevoie de ani de cercetare înainte ca aceste abordări terapeutice să devină realitate. Următorul pas va fi rafinarea tehnicilor de stimulare a creierului și testarea lor în studii clinice mai mari. Între timp, aceste progrese oferă noi speranțe pentru persoanele care suferă de bâlbâială și ar putea transforma abordările actuale de tratament.
