Mercur, planeta cea mai apropiată de Soare, poate ascunde o comoară sub suprafața sa inospitalieră: un strat de diamant. Cercetări și modelări recente sugerează că stratul de carbonul prezent pe Mercur s-ar fi putut transforma în diamant în condiții extreme de presiune și căldură. Această descoperire fascinantă ar putea nu numai să arunce mai multă lumină asupra formării acestei mici planete, ci și asupra evoluției planetelor stâncoase în general.
Oamenii de știință au speculat mult timp despre compoziția și evoluția lui Mercur, cea mai mică planetă din sistemul solar. Datele culese de sonda spațială MESSENGER au dezvăluit o abundență de grafit pe suprafața sa, sugerând un rol crucial pentru carbon în etapele incipiente ale formării planetei. Cu toate acestea, implicațiile acestei descoperiri au rămas neclare mult timp.
Mai recent, modele avansate au explorat pentru prima dată posibilitatea ca acest carbon să fi suferit transformări dramatice sub influența căldurii intense a oceanului de magmă antic al lui Mercur.
Cercetătorii au descoperit că condițiile extreme de presiune și temperatură din mantaua și miezul lui Mercur ar fi putut juca un rol crucial în transformarea carbonului în diamant. Presiunea extrem de ridicată, combinată cu temperaturi care ajung la aproape 2.000°C, creează efectiv un mediu ideal pentru ca carbonul să se rearanjeze într-o structură cristalină. Concluziile au fost prezentate într-un articol publicat în Nature Communications.
Aceste descoperiri sugerează că Mercur, în ciuda dimensiunilor sale mici și a mediului său extrem, ar putea adăposti un strat de diamant sub suprafața sa, cu o grosime potențială de câțiva kilometri. În ciuda acestor descoperiri interesante, rămân câteva întrebări despre formarea și conservarea diamantelor pe Mercur. Cercetătorii au în vedere două scenarii principale: formarea diamantelor din oceanul de magmă inițial, posibil bogat în sulf, sau expulzarea lor din miez în timpul solidificării sale. Fiecare dintre aceste scenarii prezintă propriile provocări și implicații pentru înțelegerea noastră a istoriei geologice a lui Mercur.
Prima ipoteză presupune că, în timpul fazei magmatice a lui Mercur, o cantitate semnificativă de sulf ar fi fost prezentă în oceanul său de magmă. Această prezență a sulfului ar fi putut modifica chimia mediului, făcând posibilă formarea diamantelor pe scară largă. Cu toate acestea, chiar și cu o abundență de sulf, producția de diamante în cantități substanțiale rămâne incertă și ar putea depinde de condiții geologice foarte specifice.
Al doilea scenariu sugerează că diamantele ar fi fost expulzate din miezul lui Mercur în timpul cristalizării sale. Pe măsură ce miezul interior al planetei s-a solidificat, carbonul ar fi fost eliberat sub formă de diamant, formând potențial un strat semnificativ între miez și mantaua de silicat. Acest lucru ar putea explica prezența diamantelor pe o planetă la fel de mică precum Mercur, în ciuda condițiilor de presiune și gravitație relativ scăzute în comparație cu Pământul.
Aceste două scenarii ridică întrebări fundamentale despre procesele geologice unice pentru Mercur și oferă căi de cercetare și explorare viitoare a planetei. Înțelegerea formării și prezenței diamantelor pe Mercur ar putea nu numai să arunce lumină asupra înțelegerii noastre despre planetele alcătuite din roci, ci și să ne îmbogățească cunoștințele despre evoluția sistemelor planetare apropiate de Soare. Mai mult, conductivitatea electrică a diamantelor ar putea juca un rol crucial în menținerea câmpului magnetic al lui Mercur, un aspect esențial pentru înțelegerea interacțiunii planetei cu vântul solar și mediul spațial înconjurător.
Pentru a avansa în înțelegerea acestui strat ipotetic de diamant, oamenii de știință intenționează să-și continue studiile folosind modele mai detaliate și viitoare misiuni de explorare.
