Lupta împotriva rezistenței la antibiotice a devenit una dintre cele mai presante provocări în medicina modernă. Odată cu apariția superbacteriilor capabile să reziste la majoritatea tratamentelor cu antibiotice, infecțiile odinioară benigne riscă să pună viața în pericol. Cu toate acestea, o nouă clasă de antibiotice, macrolonele, ar putea reprezenta o descoperire majoră în lupta împotriva acestei amenințări în creștere.
Antibioticele, descoperite în anii 1920, au revoluționat tratamentul infecțiilor bacteriene. Cu toate acestea, utilizarea excesivă și inadecvată a acestor medicamente a dus la apariția unor superbacterii rezistente. Aceste tulpini de bacterii sunt acum capabile să se înmulțească și să se răspândească, ducând la infecții greu de tratat. Mecanismele de rezistență sunt diverse: anumite bacterii își pot modifica ținta, șterge antibioticele sau pot pompa medicamente din celulele lor. Drept urmare, infecțiile care erau odinioară ușor de tratat devin din ce în ce mai complexe de gestionat.
Rezistența la antibiotice este o criză globală de sănătate care a îngrijorat experții de câteva decenii. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), această problemă a provocat aproximativ 1,27 milioane de decese în întreaga lume în 2019, iar cifrele continuă să crească. Bacteriile, paraziții, ciupercile și virusurile dezvoltă mecanisme din ce în ce mai sofisticate pentru a se sustrage de la tratamentele existente, punând astfel în pericol progresul înregistrat în medicina modernă. Căutarea de soluții este, așadar, esențială pentru a contracara această amenințare, care ne readuce la această nouă descoperire.
Pentru a aborda această provocare, cercetătorii de la Universitatea Illinois din Chicago și Institutul de Tehnologie din Beijing au dezvoltat o nouă clasă de antibiotice, numite macrolone, care au făcut obiectul unui studiu publicat în Nature Chemical Biology. Acești compuși inovatori oferă o abordare revoluționară prin țintirea simultană a două procese bacteriene distincte. Aceste două tipuri de antibiotice sunt macrolidele și fluorochinolonele. Macrolidele, cum ar fi eritromicina, acționează prin blocarea sintezei proteinelor bacteriene prin legarea de ribozomi. Fluorochinolonele, precum ciprofloxacina, vizează enzima ADN giraza, perturbând structura ADN-ului bacterian. Prin reunirea acestor două mecanisme într-un singur compus, macrolonele atacă bacteriile din două unghiuri diferite. Această abordare face bacteriile mult mai dificil de luptat, deoarece trebuie să dezvolte simultan mutații pentru a se proteja împotriva ambelor ținte. Potrivit cercetătorilor, acest atac dublu îngreunează de 100 de milioane de ori evoluția rezistenței la macrolone.
Testele inițiale au arătat că macrolonele sunt capabile să țintească eficient ambele procese celulare la concentrații relativ scăzute. Unele tulpini de bacterii rezistente la macrolidele tradiționale ar continua să fie vizate de macrolonele, chiar și după dezvoltarea mutațiilor de rezistență. Acest lucru sugerează că macrolonele ar putea prelungi eficacitatea antibioticelor în contextul creșterii rezistenței.
Dezvoltarea macrolonelor reprezintă astfel un pas promițător înainte, dar mai rămân câteva provocări. Următorul pas va fi optimizarea acestor compuși pentru a fi și mai eficienți și siguri pentru uz clinic. Prin urmare, vor fi necesare studii suplimentare pentru a evalua potențialul acestora în diferite medii clinice și pentru a monitoriza orice posibilă dezvoltare a rezistenței. În plus, cercetarea va trebui să se asigure că aceste noi antibiotice pot fi produse economic și pe scară largă pentru a asigura disponibilitatea lor globală.
Studiul este publicat în revista Nature Chemical Biology.
