Hărțile medievale descriu adesea monștri de mare pentru a marca zone necunoscute și periculoase ale globului. Astăzi, explorarea cosmică încă mai păstrează surprize, cu al gen de monștri. În Calea Lactee, la aproximativ 24.000 de ani lumină de Pământ, există Barbá 2, un grup de stele care intrigă astronomii prin bogăția sa în supergigante roșii, aceste stele gigantice care, deși efemere la scară cosmică, joacă un rol crucial în înțelegerea evoluției stelelor masive.
Supergigantele roșii sunt printre cele mai mari și mai luminoase stele din Univers. Ei își încep existența ca stele masive, de cel puțin opt ori mai mari decât Soarele. Aceste stele au o viață scurtă, dar intensă, în care își ard combustibilul nuclear într-un ritm vertiginos. În acest stadiu incipient, dimensiunea lor este relativ modestă, deși sunt mult mai fierbinți și luminoase decât stelele de tip solar. Când își epuizează rezerva de hidrogen, stelele masive încep să fuzioneze elemente mai grele precum heliul. Acest proces determină o expansiune spectaculoasă care transformă aceste stele în supergigante roșii. În această fază, ele pot deveni de sute de ori mai mari decât Soarele, ajungând uneori până la 1.000 de ori diametrul acestuia. În ciuda suprafeței lor reci, care le conferă o nuanță roșie, ele rămân incredibil de strălucitoare, uneori de până la un milion de ori mai strălucitoare decât steaua noastră.
Prin urmare, supergigantele roșii reprezintă o fază evolutivă avansată a unei stele masive și marchează etapele finale ale vieții sale. Aceste stele, care își ard combustibilul rapid, au și o durată de viață mult mai scurtă decât stelele precum Soarele. Ei durează doar câteva milioane de ani înainte de a-și suferi soarta finală. În funcție de masa lor reziduală, ajung să explodeze într-o supernovă, lăsând în urmă o gaură neagră sau o stea neutronică. Barbá 2, situată la aproximativ 24.000 de ani lumină de Pământ, nu are o structură obișnuită. În timp ce roiurile deschise sunt relativ comune în Calea Lactee, cele care adăpostesc supergigante roșii sunt extrem de rare. Roiul Barbá 2 a fost descoperit în urmă cu aproximativ zece ani de astronomul Rodolfo Barbá, dar descoperirea sa nu a fost publicată decât după moartea sa, în 2021. Acest roi îi poartă acum numele, continuându-și moștenirea în domeniul astronomiei.
Această descoperire, prezentată printr-o postare pe baza de preprinturi arXiv, va avea implicații majore pentru astrofizică. În primul rând, oferă o oportunitate unică de a studia supergigantele roșii în detaliu într-un cadru colectiv, ceea ce este rar. În general, aceste stele sunt greu de analizat atunci când sunt izolate, deoarece este complex să le determine cu precizie distanța, masa și vârsta. Într-un grup precum Barbá 2, unde stelele s-au născut din același nor de gaz și praf, este totuși posibil să le deducem vârsta și să comparăm caracteristicile supergigantelor roșii cu cele ale stelelor mai tinere și mai mici ale clusterului.
Această descoperire i-ar putea ajuta, de asemenea, pe astronomi să-și perfecționeze modelele de formare și evoluție a supergigantelor roșii. Înțelegând mai bine condițiile care favorizează formarea acestor stele monstruoase și factorii care influențează evoluția lor, oamenii de știință și-ar putea într-adevăr să-și îmbunătățească predicțiile despre soarta finală a acestor stele, fie că este vorba de formarea stelelor la neutroni sau a găurilor negre. În plus, locația lui Barbá 2 într-o regiune a Căii Lactee despre care nu se știa să găzduiască acest tip de roi stelar indică faptul că ar putea exista încă alte comori stelare de descoperit, ceea ce ar pune sub semnul întrebării cunoștințele noastre actuale cu privire la distribuția supergigantelor roșii din galaxia noastră.
