Un grup de cercetători format dintr-un zoolog, un primatolog și un profesor de lingvistică a publicat recent un studiu intrigant privind un comportament puțin cunoscut al gibonilor femele. Camille Coye, Kai Caspar și Pritty Patel-Grosz, de la Institutul Jean Nicod, Universitatea Heinrich Heine și, respectiv, Universitatea din Oslo, au observat că gibonii femele dansează uneori, nu pentru a trimite semnale de împerechere, ci doar pentru a atrage atenția altor giboni sau chiar a oamenilor.
Echipa de cercetători a devenit conștientă de acest fenomen după ce a discutat cu îngrijitorii animalelor care au observat că unele femele gibon dansează într-un mod neobișnuit. Intrigați, cercetătorii au început să examineze înregistrări video cu giboni în mediul lor natural. Curând au descoperit că doar femelele executau acest dans. Surprinzător, aceste spectacole erau în general executate din spate, adăugând o dimensiune intrigantă observației lor. Cercetătorii au descris aceste dansuri ca fiind sacadate și robotice, dar totuși ritmice, încorporând elemente care ar putea fi găsite în dansul uman.
Acest fenomen ridică întrebări cu privire la natura dansului la animale. Multe specii, de la păsări la păianjeni, sunt observate uneori dansând, de obicei pentru a atrage un partener. Cu toate acestea, în cazul femelelor gibon, rezultatele studiului arată că, deși unele dintre ele încearcă într-adevăr să seducă un partener de sex masculin, majoritatea dansurilor au loc în fața unui public format din alți giboni și chiar din oameni. Aceste dansuri sunt efectuate într-o tăcere remarcabilă, ceea ce indică faptul că scopul spectacolului ar putea fi pur și simplu acela de a capta atenția observatorilor. Cercetătorii au observat, de asemenea, un detaliu interesant: gibonii femele se uită uneori peste umăr în timp ce dansează, ca și cum ar vrea să se asigure că publicul le urmărește. Acest lucru sugerează că aceste dansuri, departe de a fi simple ritualuri de seducție, ar putea fi un mijloc de exprimare socială într-o varietate de contexte.
Studiul, prezentat într-un articol postat pe baza de preprinturi bioRxiv, a analizat patru specii diferite de giboni și a constatat că acest comportament era comun tuturor acestora. Asta ridică întrebări cu privire la complexitatea comunicării vizuale la aceste primate. Dansul ar putea fi un limbaj în sine, un mod de a transmite emoții sau de a semnala stări de emoție sau frustrare.
Oamenii de știință sugerează, de asemenea, că aceste dansuri ar fi putut evolua din semnale ritmice mai puțin complexe, similare celor observate la siamang, o altă specie gibon. Această ipoteză ridică întrebări fascinante cu privire la evoluția metodelor de comunicare în rândul primatelor hominoide. Cercetătorii susțin că aceste comportamente ar putea oferi informații valoroase despre originile dansului uman, arătându-ne cum formele mai simple de comunicare ar fi putut evolua în timp în comportamente mai complexe.
