O descoperire uluitoare într-o peșteră din nordul Spaniei ar putea bine să redefinim înțelegerea noastră despre neanderthalieni, hominizii dispăruți care au împărtășit o parte din istoria noastră. Într-adevăr, o echipă de cercetători a dezgropat o rezervație de cincisprezece fosile marine în peștera Prado Vargas care sugerează că acești vechi locuitori ai Pământului ar fi putut practica o activitate foarte umană: colectarea de obiecte. În timp ce colecția este, în general, asociată cu comportamente moderne, cum ar fi acumularea de ștampile, cărți de baseball sau suveniruri, această descoperire ridică întrebarea fascinantă dacă oamenii de Neanderthal ar fi putut avea și un gust pentru obiectele simbolice înainte de apariția lui Homo sapiens.
Colecționarea este un hobby care consta in acumularea, conservarea si uneori expunerea obiectelor de interes. Dacă vom căuta să-i urmărim originile, ne-am putea gândi la apariția scrisului și la conservarea cunoștințelor, cu exemple precum regele asirian Assurbanipal (sec. VII î.Hr.), care a strâns tăblițe de lut. Cu toate acestea, această viziune nu reflectă întreaga realitate, deoarece urmele comportamentului de colectare sunt mult mai vechi. Curiozitatea umană cu privire la obiecte de diferite forme și culori, cum ar fi pietrele sau fosilele, poate chiar să dateze din timpurile Neanderthalienilor. Mai multe site-uri europene au dezvăluit de fapt că aceste grupuri păreau să aibă un interes deosebit pentru obiectele care le-au captat atenția. Uneori, aceste obiecte au fost modificate pentru a deveni ornamente sau au fost folosite ca unelte, cum ar fi polizoare sau ciocane. De obicei, antropologii descoperă unul sau două astfel de exemplare, dar până în prezent, nicio peșteră sau tabără de Neanderthal nu a dat la fel de multe exemplare ca nivelul N4 al Peșterii Prado Vargas, Spania.
Fosilele găsite în Peștera Prado Vargas datează între 39.800 și 54.600 de ani în urmă. Sunt, de asemenea, fosile marine, ceea ce le face cu atât mai interesante. Cercetătorii au săpat în jur de cincisprezece date din Cretacicul superior. Aceste fosile aparțin familiilor Gryphaeidae, Pectinidae, Cardiidae, Pholadomyidae, Pleurotomariidae, Tylostomatidae și Diplopodiidae. Toate au fost găsite în contextul argilei indigene și al sedimentelor din peșteri. Spre deosebire de alte obiecte recuperate de neanderthalieni, cum ar fi unelte sau rămășițe de animale vânate, aceste fosile nu par să aibă nicio utilizare directă, în special pentru hrană. Cercetătorii emit ipoteza că au fost colectate din alte motive decât cele practice, ceea ce sugerează că neanderthalienii le-au atașat o formă de valoare simbolică, o abilitate legată de gândirea și imaginația complexe. Descoperirea a fost prezentată într-un articol publicat în Quaternary.
O ipoteză afirmă că fosilele au fost colecționate de copii, un comportament similar cu cel al tinerilor oameni moderni, care sunt adesea atrași de a colecta scoici, hărți sau alte obiecte. Copiii, curioși din fire, sunt adesea fascinați de obiecte care ies din comun. Această pasiune pentru acumulare ar putea explica de ce au fost colectate fosile. Mai mult, rămășițele copiilor de Neanderthal au fost deja descoperite în aceeași peșteră, ceea ce face ca această ipoteză să fie plauzibilă.
Dacă această colecție de fosile de Neanderthal a fost motivată de motive simbolice, ea ar putea avea implicații profunde asupra modului în care înțelegem acești hominizi. Neanderthalienii sunt adesea văzuți ca fiind mai puțin evoluați decât oamenii moderni, dar această descoperire sugerează că totuși posedau capacitatea de a atribui semnificație obiectelor, o trăsătură considerată în general unică pentru oameni.
Descoperiri anterioare au arătat deja că oamenii de Neanderthal erau capabili de comportamente complexe. Ei făceau unelte sofisticate, îngrijeau răniții, le îngropau morții și puteau chiar să aibă practici religioase. Această descoperire se adaugă la această listă și sugerează că lumea lor era mult mai complexă și nuanțată decât se credea anterior. Faptul că au colecționat fosile marine, un obiect fără utilizare directă, vorbește despre profunzimea cunoașterii lor și despre capacitatea lor de a interacționa cu mediul lor într-un mod simbolic.
