Aflată la doar 105 de ani lumină distanță de Pământ, în constelația Părul lui Berenice, steaua HD 110067 intrigă astronomii. În jurul acestei stele se învârt șase exoplanete organizate într-o sincronizare aproape perfectă, asemănătoare unui dans cosmic. O descoperire recentă a dat peste cap ipotezele anterioare. HD 110067 ar putea fi mult mai tânăr decât se credea anterior. Ce implică acest tânăr pentru planetele sale și potențialul lor de locuibilitate?
HD 110067 a fost mult timp studiat pentru structura sa unică și planetele sale. Până acum, cercetătorii estimau că această stea avea opt miliarde de ani, o deducere bazată pe diagrama Hertzsprung-Russell. Acest grafic binecunoscut vă permite să determinați vârsta unei stele studiind luminozitatea și temperatura acesteia. Această metodă poate da uneori rezultate aproximative, în special pentru stelele mai puțin masive decât Soarele.Acestea din urmă evoluează, de fapt, mai lent, iar luminozitatea și temperatura lor se schimbă foarte puțin pe parcursul unei mari părți a vieții lor. Acest lucru face dificilă distincția între vârste foarte diferite pe diagrama H-R. În plus, aceste stele pot fi influențate de variațiile compoziției lor chimice inițiale (cum ar fi proporția elementelor grele). Aceste variații afectează poziția lor pe diagramă și fac estimarea vârstei lor mai puțin precisă. Prin urmare, o echipă internațională de cercetători a adoptat o abordare diferită pentru a evalua vârsta lui HD 110067. Analizând nivelul său de activitate magnetică și viteza de rotație, au dezvăluit că steaua ar fi de fapt mult mai tânără: în jur de 2,5 miliarde de ani. Deși surprinzătoare, această nouă eră se bazează pe elemente solide.
Echipa a evaluat mai întâi activitatea magnetică a stelei măsurând lungimile de undă ale calciului ionizat, un indicator cheie al energiei eliberate de o stea. Cu cât o stea este mai tânără, cu atât generează mai multă activitate magnetică. În același timp, ei au observat viteza sa de rotație: HD 110067 completează o rotație completă în douăzeci de zile pământești, un semn distinctiv al unei stele la începutul încetinirii sale. Aceste date au făcut posibilă revizuirea vârstei sale în jos, cu o marjă de eroare de aproximativ 800 de milioane de ani. În jurul HD 110067, șase planete orbitează într-o sincronizare aproape perfectă. Acest fenomen, cunoscut sub numele de rezonanță orbitală, este rezultatul forțelor gravitaționale dintre planete. Această coordonare cosmică este rară și ridică multe întrebări cu privire la originea ei. Potrivit cercetătorilor, ar fi durat abia un miliard de ani pentru ca acest sistem să ajungă la un astfel de echilibru, datorită unui proces numit blocare a mareelor. Acest fenomen înseamnă că o parte a planetelor este întotdeauna îndreptată spre steaua lor, la fel cum Luna rămâne întotdeauna orientată cu aceeași parte spre Pământ. Aceste planete orbitează foarte aproape de steaua lor, într-o zonă în care temperaturile sunt extrem de ridicate. Acest lucru face deci improbabilă existența unor condiții favorabile vieții. Cu toate acestea, s-ar putea să nu fie sfârșitul poveștii. Instrumentele actuale de detectare favorizează planetele apropiate de stele, ceea ce lasă posibilitatea ca într-o zonă locuibilă să existe alte planete mai îndepărtate. HD 110067 este mult mai mult decât o stea printre multe altele. Sistemul său planetar excepțional și revizuirea vârstei sale îl fac o fereastră unică asupra mecanismelor care guvernează formarea și evoluția exoplanetelor. Această descoperire, prezentată într-un articol publicat în Astronomy & Astrophysics, evidențiază importanța combinării diferitelor metode pentru a înțelege mai bine universul.
Cu telescoape mai puternice la orizont, cum ar fi telescopul spațial James Webb, astronomii ar putea explora în curând zonele îndepărtate ale sistemului HD 110067 și să descopere planete invizibile anterior. Aceste lumi ascunse ar putea fi găsite, după cum am spus mai devreme, într-o zonă locuibilă cu climă temperată și o șansă, oricât de mică, de condiții favorabile vieții.
