Cum dispariția mastodonților a amenințat pădurile native din America de Sud

Acum aproximativ 10.000 de ani, America de Sud a văzut cum o parte din megafauna sa a dispărut, inclusiv mastodonții, acele impunătoare rude dispărute ale elefanților. Extincția lor nu a fost doar o distrugere zoologică: a dus și la pierderea unui rol ecologic major: acela de mari dispersatori de semințe. Un nou studiu, realizat de Universitatea O’Higgins din Chile în colaborare cu IPHES-CERCA, dezvăluie pentru prima dată dovezi fosile directe care confirmă că acești mastodonți consumau în mod regulat fructe și erau esențiali pentru supraviețuirea și dispersarea multor specii de plante. Această alianță, pierdută cu milenii în urmă, continuă să slăbească biodiversitatea și astăzi.

Încă din anii 1980, biologii și paleontologii au reflectat asupra unei stranii coevoluții între anumiți copaci tropicali care produc fructe mari, colorate și dulci și animale mari capabile să ingereze aceste fructe întregi pentru a le dispersa semințele departe de planta-mamă. Aceasta este ceea ce se numește „Ipoteza anacronismelor neotropicale”, propusă în special de Daniel Janzen și Paul Martin. Cu toate acestea, din cauza lipsei de dovezi directe, această teorie a rămas un mister timp de peste 40 de ani. Studiul recent, publicat în revista Nature Ecology & Evolution, face în sfârșit lumină asupra acestui lucru. Analizând 96 de dinți fosili de mastodonți sud-americani (Notiomastodon platensis) colectați la peste 1.500 de kilometri între Los Vilos și insula Chiloé din sudul Chile, echipa internațională condusă de Erwin González-Guarda a reușit să reconstituie dieta acestor giganți. Aproape jumătate dintre exemplare provin dintr-un sit cheie, lacul Tagua Tagua, cunoscut pentru bogata sa faună pleistocenă.

Cercetătorii au combinat mai multe metode complementare pentru a-și confirma ipoteza. Analiza microscopică a uzurii dinților a relevat consumul regulat de fructe cărnoase, în timp ce examinarea tartrului fosil a relevat reziduuri de amidon tipice fructelor precum cele ale palmierului evantai chilian (Jubaea chilensis). În același timp, analizele izotopice au făcut posibilă reconstituirea precisă a mediului în care au evoluat acești giganți. „Am găsit dovezi clare că aceste animale nu se hrăneau doar cu frunze sau ierburi, ci consumau frecvent fructe”, explică Florent Rivals, specialist în paleodietă la IPHES-CERCA. Această dietă frugivoră le consolidează rolul cheie în dispersarea semințelor, participând astfel activ la regenerarea pădurilor tropicale ale vremii.

Extincția mastodonților și, mai larg, a megafaunei, a avut consecințe ecologice de durată. Aceste animale mari au călătorit pe distanțe lungi, dispersând astfel semințele departe de planta-mamă, promovând diversitatea genetică și sănătatea ecosistemelor forestiere. Odată cu dispariția lor, această dinamică a fost perturbată. Cercetătorii au folosit modele de învățare automată pentru a evalua starea actuală a plantelor dependente de megafaună în diferite regiuni ale Americii de Sud. Rezultatele sunt alarmante: în centrul Chile, 40% dintre aceste specii de plante sunt acum amenințate. Această rată este de patru ori mai mare decât în zonele tropicale, unde alte animale, cum ar fi tapirii sau maimuțele, încă acționează ca dispersatori. Unele specii emblematice, cum ar fi gomortega (Gomortega keule), palmierul chilian sau araucaria araucana, persistă în populații fragmentate, adesea cu o diversitate genetică scăzută. Ele reprezintă vestigiile unei interacțiuni ecologice vechi, acum pierdute.

Această cercetare merge dincolo de simpla reconstrucție istorică: invită la reflecție asupra gestionării și conservării ecosistemelor actuale. „Paleontologia nu se limitează la a spune povești antice”, subliniază Florent Rivals. „Ne oferă o cheie pentru a înțelege ce am pierdut și ce putem salva încă.” Confruntându-se cu crizele ecologice actuale, în care biodiversitatea este amenințată la nivel mondial, o mai bună înțelegere a interacțiunilor trecute dintre floră și faună poate ghida eforturile de restaurare. De exemplu, reintroducerea erbivorelor mari în unele ecosisteme ar putea ajuta la restabilirea ciclurilor naturale de dispersare a semințelor.

Studiul realizat de Universitatea O’Higgins și partenerii săi ilustrează importanța unei abordări multidisciplinare care combină paleontologia, biologia, chimia și informatica. De asemenea, deschide calea pentru cercetări viitoare privind coevoluția animalelor și plantelor și consecințele ecologice ale extincțiilor din trecut. Această lucrare servește ca o reamintire a faptului că natura este o rețea complexă de interdependențe, adesea invizibilă cu ochiul liber, dar vitală pentru sănătatea ecosistemelor. Prin înțelegerea rolului pierdut al mastodonților, înțelegem mai bine greutatea moștenirii noastre ecologice și responsabilitatea noastră de a proteja ceea ce a mai rămas.

Știință&Tehnică

Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România