Deschideți camera telefonului, treceți în modul video și fixați ecranul încercând să-l folosiți ca vizor. Imaginea tremură, formele se deformează ușor, iar fluiditatea lasă de dorit. Este incomod, uneori chiar grețos. Cu toate acestea, ceea ce vedeți pe ecran reflectă fidel ceea ce percep ochii în realitate. Care este diferența? Creierul intervine: corectează, netezește și stabilizează. Și o face atât de subtil, încât nici nu vă dați seama.
Cercetătorii de la Universitatea din Aberdeen și Universitatea din California, Berkeley, au pus recent în lumină un fenomen fascinant și invizibil: o iluzie vizuală naturală, constantă, care ne menține ancorați în trecut, nu în prezent. Studiul, publicat în Science Advances, arată că nu percepem lumea în timp real. Creierul se bazează pe ultimele 15 secunde pentru a construi o imagine coerentă și fluidă a mediului.
Stabilitatea câmpului vizual este o performanță neurobiologică. Ochii captează imagini instabile, afectate de schimbări de lumină, unghi, distanță sau mișcare. La acestea se adaugă clipitul, micile mișcări oculare, obiectele care apar și dispar. Și totuși, totul pare stabil. Fețele nu se deformează, obiectele nu vibrează. De ce? Pentru că creierul netezește timpul. Nu analizează doar momentul prezent, ci face media informațiilor vizuale recente.
Acest proces, numit dependență serială, ne face să percepem obiectele ca fiind mai asemănătoare cu cele văzute anterior. Rezultatul: o iluzie de continuitate, o lume care pare stabilă, chiar și atunci când nu este.
Studiul s-a bazat pe o serie de experimente. Participanților li s-a cerut să urmărească un chip care îmbătrânea sau întinerea treptat. Majoritatea subestimau sau supraestimau vârsta reală, influențați de imaginile anterioare. Această prejudecată perceptivă persista chiar și după pauze de câteva secunde între imagini. Cu alte cuvinte, percepția actuală este contaminată de trecut — creierul nu resetează complet imaginea de la un moment la altul, ci o fuzionează cu ceea ce a fost deja văzut, într-o reprezentare coerentă și mai puțin derutantă.
Nu este o eroare, ci o funcționalitate. Într-un mediu vizual haotic, cu mișcări și variații continue, creierul ignoră o parte din „zgomot”. Prin integrarea informațiilor trecute, reușește să ascundă tremurările, micro-schimbările, instabilitatea. O imagine ușor falsă, dar stabilă, este preferabilă unui flux brut de percepții instabile.
Însă acest mecanism are și dezavantaje. Ancorându-ne în trecutul vizual recent, ne poate face orbi la schimbările subtile. Este ceea ce numim orbire la schimbare: un obiect modificat sau mutat scapă atenției, deoarece creierul nu actualizează imediat reprezentarea sa. Un fenomen înrudit este orbirea din neatenție: un element vizibil nu este perceput pentru că atenția este îndreptată în altă parte. Astfel, percepția noastră este mai puțin obiectivă decât pare. Este influențată de memoria imediată, de atenție și de prioritățile inconștiente ale creierului în căutarea coerenței.
Aceste cercetări au și implicații practice. Inspirează deja tehnologiile de stabilizare video pe smartphone-uri, care imită modul natural de funcționare al creierului. În plus, pot oferi noi perspective asupra tulburărilor neurologice care afectează percepția sau atenția. Înțelegerea modului în care creierul reconstruiește realitatea ar putea duce la interfețe vizuale mai naturale, instrumente de diagnostic cognitiv sau sisteme de asistență vizuală.
Dar, mai profund, aceste descoperiri ne reamintesc un adevăr tulburător: ceea ce vedem nu este niciodată pe deplin real. Creierul, preocupat de confort, preferă o versiune stabilă a lumii, în locul realității brute. Ne întârzie în mod deliberat cu câteva secunde. Și tocmai datorită acestei întârzieri reușim să vedem clar în tumultul prezentului.
Poll: Cum influențează creierul percepția noastră vizuală?
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply