Efectele Medicamentelor GLP-1 Asupra Masei Musculare, Comparabile cu Pierderea în Greutate Obișnuită

Un studiu recent sugerează că agonistii receptorilor GLP-1 nu influențează masa musculară mai mult decât o face pierderea în greutate prin restricție calorică, această constatare fiind valabilă și în cazul forței musculare.

Medicamentele bazate pe GLP-1, precum semaglutida și tirzepatida, au revoluționat tratamentul obezității. Persoanele care utilizează aceste medicamente pierd pierd între 15-20% din greutatea corporală în câteva luni, un rezultat anterior posibil doar prin chirurgia bariatrică. Această reușită a generat îngrijorări noi: de unde provine, de fapt, această pierdere în greutate?

Corpul uman este împărțit grosier în masă grasă și masă corporală slabă (LBM). LBM include nu doar mușchii, ci și organele interne, oasele, pielea, țesuturile conjunctive și apa din ele. Deși mușchiul scheletic este cea mai mare componentă a LBM, nu este singura, iar modificările în LBM nu se traduc direct prin schimbări în masa musculară.

La persoanele sănătoase care slăbesc gradual (prin dietă și/sau exerciții fizice), aproximativ 25% din pierderea în greutate este LBM și 75% este grăsime; acesta este cunoscut sub numele de “regula un sfert de masă fără grăsime” și este asociată cu o pierdere sănătoasă în greutate. Totuși, când studiile de referință pentru semaglutidă (STEP 1) și tirzepatidă (SURMOUNT-1) au măsurat compoziția corporală, au descoperit că în unele analize, aproximativ 40% din pierderea în greutate provenea din LBM.

Dacă medicamentele GLP-1 accelerează pierderea musculară mai mult decât o face pierderea în greutate în sine, consecințele pentru sănătatea publică ar putea fi foarte grave. Poate fi prea devreme pentru a declanșa alarma, deoarece acele mari studii au măsurat LBM și nu în mod specific masa musculară sau funcția, care sunt relevante pentru viața de zi cu zi. Un nou studiu realizat de un grup internațional de cercetători, publicat în Cell Reports Medicine, a încercat să abordeze aceste întrebări mai riguros.

Articolul combină mai multe studii efectuate de echipe diferite în diferite instituții. Acest lucru poate fi văzut ca o problemă din cauza lipsei de standardizare sau ca un avantaj care face constatările mai robuste: orice defecte de proiectare existente într-un studiu sunt probabil absente în celelalte.

Primul experiment a investigat dacă un agonist dual GLP-1/GIP (tirzepatida, ingredientul activ din Mounjaro) cauzează o pierdere excesivă a masei musculare la șoarecii obezi. Șoarecii masculi obezi induși prin dietă au primit zilnic tirzepatidă subcutanată (50 μg/kg) sau vehicul timp de 14 zile. Tirzepatida a produs o scădere dramatică în greutate, aproximativ 20% din aceasta fiind LBM, ceea ce se apropie de formula „un sfert FFM”.

Cercetătorii au analizat apoi mușchii membrelor posterioare ale șoarecilor. Doar doi din cei cinci au arătat o reducere statistic semnificativă a masei absolute, iar scăderile au fost modeste (aproximativ 10%). Deoarece greutatea corporală a scăzut mai repede decât masa musculară, raportul mușchi-la-greutatea corporală s-a îmbunătățit în trei din cele cinci cazuri.

Important, masa ficatului a scăzut cu aproximativ 20%. Acest lucru a fost reprodus într-un experiment companion cu semaglutidă și MAR709, un alt agonist dual GLP-1/GIP. Acest lucru susține ideea cercetătorilor că LBM nu este egal cu masa musculară și că alte țesuturi pot contribui la pierderea LBM.

Sursa: Lifespan.io