Pe măsură ce îmbătrânim, celulele noastre trec prin schimbări profunde. Unele dintre ele încetează să se mai dividă și intră într-o stare numită senescență. Deși pare un fenomen izolat, aceste celule senescente nu tac: ele trimit în jur semnale care pot influența starea de sănătate a țesuturilor din jur. Un nou studiu scoate la lumină modul în care aceste semnale diferă în funcție de motivul pentru care celula a ajuns să fie “bătrână” și ce efecte pot avea asupra organismului.
Cercetătorii au analizat două tipuri de celule senescente: unele care au îmbătrânit din cauza activării unui “gen al cancerului” (oncogenă), iar altele care au intrat în senescență din cauza activării unei gene numite p16. Ambele tipuri de celule eliberează un amestec complex de substanțe în mediul înconjurător, cunoscut sub numele de SASP (senescence-associated secretory phenotype), dar compoziția exactă a acestui “cocktail” variază semnificativ.
Printre cele mai cunoscute componente ale SASP se numără molecule inflamatorii, dar și “mesageri” mai puțin vizibili, cum ar fi exosomii – mici vezicule pline cu fragmente de material celular, pe care celulele le folosesc pentru a comunica între ele. Deși exosomii au fost studiați pentru potențialul lor terapeutic, cei produși de celulele senescente par să aibă efecte mai degrabă negative, accelerând îmbătrânirea celulelor vecine.
Studiul a arătat că celulele senescente induse de oncogenă eliberează mai multe substanțe inflamatorii decât cele care exprimă p16. În schimb, celulele cu p16 eliberează mai mulți exosomi, care, la rândul lor, pot “infecta” alte celule cu semnale de îmbătrânire, fără a declanșa neapărat inflamație. Practic, felul în care o celulă ajunge să îmbătrânească îi dictează modul de comunicare cu vecinii, iar acest lucru poate influența sănătatea țesuturilor pe termen lung.
O descoperire fascinantă este că exosomii proveniți de la celulele vârstnicilor pot transforma chiar și celulele tinere în celule senescente, atunci când sunt puși în contact în laborator. Acest lucru sugerează că îmbătrânirea nu este doar un proces individual, ci și unul “contagios” la nivel celular, transmis prin intermediul acestor mici mesageri.
În concluzie, nu toate celulele senescente sunt la fel, iar modul în care ele comunică poate avea consecințe importante pentru sănătatea noastră. Descifrarea acestor mecanisme ar putea deschide calea către noi strategii de combatere a îmbătrânirii și a bolilor asociate vârstei. Rămâne de văzut dacă, în viitor, vom putea “tăcea” semnalele nocive și stimula doar cele benefice, pentru o viață mai lungă și mai sănătoasă.
Sursa: Lifespan.io
Leave a Reply