Să ne întoarcem la povestea cu fotografii. Vă spuneam că la un moment dat că tehnologia a evoluat, păsăricile s-au duuuus și fotograful nu mai trebuia să spună „Stați nemișcați!”
Este foarte posibil, că, dacă Arhimede s-ar fi născut în perioada aia, să strige: BRÂNZĂĂĂ! în loc de „Evrika”. Zic asta pentru că acest cuvânt este mult mai sofisticat decât Evrica. În limba engleză, cuvântul cheese face ceva foarte folositor cu gura. Sunetul lung de la sfârșit întinde buzele în lateral și lasă dinții să apară. Spui „cheese” și, pentru o clipă, fața ia forma unui zâmbet. Nu neapărat a unuia sincer. Dar aparatul nu este atât de pretențios.
Cea mai veche atestare tipărită a formulei apare în 1943, într-un ziar local din Texas, The Big Spring Herald. Articolul prezenta „say cheese” ca pe un truc folosit de politicieni și diplomați pentru a arăta bine în fotografii. Povestea lega trucul, indirect, de Franklin D. Roosevelt, despre care se spunea că ar fi aflat formula de la un alt politician. Dar articolul asta este doar o urmă timpurie, nu certificatul de naștere al expresiei. Nu știm cine a rostit primul „say cheese”, iar Roosevelt nu poate fi declarat inventator doar pentru că numele lui apare în poveste[1].
„Say cheese!” a prins pentru că este simplă, scurtă și ușor de transmis. Fotograful nu mai trebuie să explice ce dorește. Nu mai era nevoie de păsărică, fluier, jucărie sau gesturi disperate deasupra aparatului.
— Say cheese!
— Cheese!
Și aparatul făce restul. În plus, cuvântul nu cerea doar un zâmbet, ci și o mică deschidere a gurii. Formula recomandată la începuturile studiourile foto, „Prunes”, ținea buzele strânse. „Cheese” le trăgea în lateral. Două cuvinte, două epoci și două modele de frumusețe: mai întâi gura mică, controlată, apoi dinții albi, vizibili și suficient de sănătoși încât să poată fi expuși public. Expresia a devenit, treptat, un ritual. Copilul nu trebuia să înțeleagă de ce spune „cheese”, adultul nici atât. Era suficient să audă comanda, să o repete și să privească spre obiectiv. Cuvântul anunța fotografia, fotografia cerea zâmbetul, iar zâmbetul confirma că momentul merită păstrat. În alte limbi, fotografii au găsit alte formule. Francezii au folosit ouistiti, maimuțica. În unele țări se spun numere, fructe sau cuvinte care sună amuzant pentru copii. Ideea rămâne aceeași: să-i dai feței o comandă scurtă și să apeși butonul înainte ca zâmbetul să dispară.
Ep. 4 din seria „Zâmbetul, o istorie de care habar nu aveam”, de Adrian Bănuță.
Citește aici Ep. 1: „Zâmbiți, vă rog, mâine va fi mai rău”
Citește aici Ep. 2: „Să fotografiem fericirea”
Citește aici Ep. 3: „Ce se întâmplă când zâmbim”
[1] https://www.phrases.org.uk/meanings/say-cheese.html
Jurnalist de televiziune, mediator și organizator de evenimente, Adrian coordonează Atelierele Știință & Tehnică.
Este președintele Asociației Science & Technology; organizatorul AstroFest, Sci+Fi Fest, al Caravanei Știință & Imaginație.
A susținut înființarea cluburilor STEAM în 200 de licee și este neobosit în promovarea evenimentelor care popularizează știința.
Leave a Reply