Incendiile de vegetație fac parte din peisajul natural al planetei, dar uneori devin adevărate amenințări pentru oameni și comunități. Ne amintim cu toții de imaginile dramatice din Australia, când, între 2019 și 2020, flăcările au mistuit mii de case, sau de incendiile recente din Los Angeles, care au provocat pagube uriașe. În spatele acestor evenimente, se ascunde o întrebare esențială: cât de mult contribuie activitatea umană la apariția și amploarea incendiilor?
Deși natura are propriile mecanisme pentru a declanșa focul – de la fulgere la secetă – oamenii joacă un rol dublu: pot aprinde, dar și pot preveni sau stinge incendiile. Totuși, este dificil de separat exact influența noastră de cea a factorilor naturali. Uneori, simpla prezență a oamenilor în natură, în special în perioadele calde și uscate, crește riscul de incendii accidentale. Pe de altă parte, intervenția rapidă a pompierilor sau acțiunile de prevenție pot salva zone întregi de la dezastru.
O echipă de cercetători condusă de profesorul Jianghao Wang de la Academia Chineză de Științe a găsit, însă, o ocazie unică de a studia acest echilibru: perioada de izolare globală din 2020, când pandemia de COVID-19 a redus drastic deplasările și activitățile umane. Studiul lor, publicat recent, arată că, în acel an, activitatea globală a incendiilor a scăzut cu 12,3%. Practic, atunci când oamenii au fost nevoiți să „pună pauză”, și focul s-a mai domolit.
De ce nu ard toate locurile la fel? Fiecare ecosistem are un așa-numit „regim al incendiilor” – adică o anumită frecvență, intensitate și amploare a focului, influențate de factori precum vegetația, umiditatea și vremea. Pajiștile, de exemplu, pot arde aproape anual, în timp ce unele păduri pot fi ocolite de incendii timp de secole. Ploile abundente ajută plantele să crească, dar dacă urmează perioade de secetă, vegetația uscată devine combustibil perfect pentru flăcări. Vântul puternic poate transforma un foc mic într-un dezastru.
Interesant este că acțiunile preventive ale oamenilor – cum ar fi arderea controlată a vegetației uscate pentru a preveni incendii mai mari – pot fi greu de diferențiat de incendiile accidentale atunci când le privim din satelit. Totuși, perioada de lockdown a funcționat ca un experiment la scară globală. Chiar dacă vremea nu s-a schimbat semnificativ, reducerea prezenței umane a dus la mai puține incendii, oferind o dovadă clară a impactului nostru.
Acest episod ne arată cât de strânsă este legătura dintre oameni și mediul înconjurător. Fără să ne dăm seama, fiecare ieșire în natură, fiecare decizie de a curăța terenul sau de a aprinde un foc poate avea consecințe la scară largă. Pauza impusă de pandemie ne-a oferit o lecție neașteptată: uneori, simpla noastră absență poate înclina balanța în favoarea naturii. Rămâne de văzut dacă vom folosi aceste învățăminte pentru a gestiona mai înțelept focul și, implicit, viitorul planetei noastre.
Sursa: Ars Technica


Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
























Leave a Reply