Elefanții sunt faimoși nu doar pentru dimensiunea și inteligența lor, ci și pentru societățile complexe pe care le formează. În sălbăticie, aceste animale trăiesc în grupuri unite, reușind de multe ori să depășească pierderi sau schimbări dramatice. Cercetări de lungă durată pe elefanții din savanele africane au arătat că, după valuri de braconaj sau alte tragedii, legăturile sociale dintre supraviețuitori se reconstruiesc treptat. Totuși, un studiu recent realizat în Sri Lanka sugerează că această reziliență are și ea limitele ei.
În Parcul Național Udawalawe din sudul Sri Lankăi, oamenii de știință au urmărit timp de 12 ani un grup de elefanți asiatici. Ce au descoperit nu a fost doar o scădere a numărului de animale, ci o destrămare a întregii structuri sociale. Pe măsură ce tot mai mulți elefanți dispăreau și puțini noi se alăturau grupului, comunitatea s-a fragmentat.
Povestea parcului e una plină de schimbări. În anii ’70, odată cu construirea unui rezervor pe unul dintre marile râuri ale țării, zona a fost transformată. Fosta pădure tropicală a devenit o întinsă savană, după ce terenurile defrișate de fermieri s-au transformat în pajiști. Era un paradis pentru elefanți: hrană din belșug și spațiu pentru turme mari. Dar această abundență a fost doar o etapă temporară.
Cu timpul, fără incendii sau intervenții umane care să țină sub control vegetația, plantele invazive — cum ar fi lantana — au pus stăpânire pe peisaj. În unele locuri, desișul era atât de deasă încât nici măcar elefanții nu se încumetau să treacă, pentru că nu găseau hrană. Odată cu reducerea pajiștilor, parcul a început să atragă tot mai puțini elefanți din afară, iar cei tineri aveau șanse mai mici să ajungă la maturitate.
Echipa de cercetători a studiat elefanții identificându-i după urechile lor, care, asemenea unei amprente, capătă cu timpul tăieturi și forme distincte. Între 2007 și 2018, au urmărit 443 de femele adulte și tinere, pentru că femelele sunt cele care formează nucleul social al grupului. Ele trăiesc într-un sistem numit „fisiune-fuziune”, adică grupurile se despart și se reunesc mereu, la fel cum noi, oamenii, avem prieteni de la serviciu, familie sau cunoștințe cu care nu suntem mereu împreună, dar toate aceste relații formează o rețea socială.
Ceea ce au observat cercetătorii este că, atunci când pierderile devin constante și nu sunt compensate de noi veniți, rețeaua socială a elefanților nu doar că se micșorează, ci se rupe. Legăturile dintre grupuri devin tot mai fragile, iar turmele se destramă în mici fragmente izolate.
Această descoperire ne arată cât de delicat poate fi echilibrul unei comunități, chiar și pentru unele dintre cele mai reziliente animale de pe planetă. Poate că, privind către elefanți, învățăm și noi cât de important este să păstrăm legăturile care ne țin împreună, mai ales atunci când lumea din jur se schimbă rapid.
Sursa: Ars Technica


Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
























Leave a Reply