În cadrul unei conferinţe orrganizată la sfârşitul lunii martie de către American Chemical Society a fost prezentat un nou nanomaterial care poate fi folosit pentru a preveni atacurile teroriste cu explozivi.
De fapt, este vorba despre un tip de cerneală în compoziţia căreia intră nanoparticule fabricate din oxizi metalici, care sunt suficient de mici pentru ca 50.000 dintre ele să poată fi cuprinse în grosimea unui singur fir de păr. Această cerneală, în prezenţa vaporilor emişi de către un material exploziv, îşi schimbă culoarea de la albastru închis la galben deschis sau devine transparentă. În acelaşi timp, în prezenţa explozibilului, cerneala îşi pierde conductivitatea electrică, ceea ce o face aptă pentru a fi utilizată ca senzor pentru dispozitive electronice.
Detectarea explozibililor se face foarte rapid şi se are în vedere realizarea de ecusoane, sau benzi de hârtie de test, cu care să fie echipaţi militarii aflaţi pe câmpul de luptă, pompierii, echipele de deminare etc. De asemenea, aeroporturile, gările sau alte locuri aglomerate ar putea fi dotate cu echipamente staţionare de detectare a explozibililor.
Aceeaşi cerneală poate fi folosită ca un neutralizator de materiale explozive. Pompierii sau echipele de deminare pot stropi pachetele suspecte până când se constată că nu se mai produce o schimbare de culoare a cernelei detectoare, ceea ce indică o neutralizare a pericolului.
Autorităţile din toată lumea sunt îngrijorate de utilizarea de explozivii lichizi pe bază de peroxid de hidrogen (banala apă oxigenată de mare concentraţie) în urma unei tentative de atentat din 2001, an în care Richard Ried, teroristul cu „bomba din pantofi”, a încercat să distrugă un avion de pasageri în plin zbor, folosind tocmai această substanţă.
Acesta este motivul pentru care acum nu mai avem voie cu lichide la bordul avioanelor de pasageri, deoarece pentru acest tip de explozivi nu aveam până în prezent metode eficiente de detecţie. Noua cerneală cu nanoparticule din oxizi metalici acoperă cu brio acest gol, putând detecta niveluri de vapori de explozivi în concentraţii de 50 părţi per milion.
Sursa