În cadrul unui experiment științific derulat într-un laborator al Universității din Lausanne, Elveția, mai mulți roboți au “evoluat” astfel încât să manifeste altruism în îndeplinirea diverselor sarcini, confirmând un model clasic referitor la fenomenul sacrificiului de sine în lumea biologică.
În anul 1964, biologul W.D. Hamilton a postulat ceea ce avea să fie cunoscut ulterior ca Regula lui Hamilton, prin care a încercat să explice cum organisme aparent egolatre au ajuns, prin evoluție, să își sacrifice timpul, resursele și chiar pe sine, în beneficiul altora.
Regula lui Hamilton definește dinamica – grade de înrudire genetică între organisme, costuri și beneficii ale generozității – prin care altruismul se justifică din punct de vedere evoluționist. Potrivit lui Hamilton, înrudirea reprezintă cheia acestui fenomen: prețul de a fi altruist pe care un individ îl suportă va fi întrecut, biologic vorbind, de beneficiile aduse la nivel de comunitate genetică.
Desigur, există instanțe în care regula lui Hamilton este contestată, iar cea mai mare problemă constă în dificultatea testării sale în sisteme naturale, acolo unde animalele evoluează într-un ritm mult mai lent decât orice mare ciclu de cercetare. De aceea, simulări ale evoluției în cazul roboților, care se pot “reproduce” în minute sau ore, au devenit un sistem extrem de folositor pentru studierea dinamicii evoluției.
Deși simple în comparație cu animalele, biologul evoluționist Laurent Keller, de la Universitatea din Lausanne, Elveția, susține că modelele robotizate nu sunt foarte diferite de insectele care l-au inspirat inițial pe Hamilton.
În noul studiu, roboți mobili echipați cu senzori în infraroșu, măsurând numai câțiva centrimetri, au fost programați să identifice, într-un spațiu închis, discuri reprezentând hrană și apoi să le deplaseze într-o zonă presetată. La finele fiecărei astfel de sesiuni, “genele” computerizate ale indivizilor descurcăreți au fost amestecate și copiate în noi generații de roboți, în timp ce indivizii mai stângaci au dispărut din melanjul genetic.
Fiecărui robot i s-a oferit șansa de a alege între împărțirea punctelor acordate pentru descoperirea hranei, oferindu-le, astfel, genelor altor roboți o șansă de supraviețuire, și posibilitatea de a fi egoiști și a păstra pentru sine succesul. În diversele situații ale experimentului, cercetătorii au modificat costurile și beneficiile generozității; au descoperit atunci că, iar și iar, roboții au evoluat astfel încât să împartă între ei reușita la cotele prezise de ecuațiile lui Hamilton.
Concluzia oamenilor de știință a fost aceea că un principiu fundamental al selecției naturale se aplică și organismelor sintetice. Aceste experimente au demonstrat larga aplicabilitate a teoriei selecției prin înrudire.
