În fiecare an sunt deversate în mediu aproximativ 7 tone de grăsime de aligator, rezultată ca urmare a procesării cărnii acestor reptile. Potrivit unor cercetători din Louisiana, se pare că toată această grăsime este o excelentă materie primă pentru bio-diesel de provenienţă animală.
Criza mondială de alimente şi, în special foametea din Africa, ridică semne de întrebare cu privire la corectitudinea şi eficienţa folosirii unor surse de hrană, precum porumbul sau soia, la crearea de bio-combustibili.
Reziduurile industriei alimentare par a fi o bună alternativă, mai ales că există deja nenumărate proiecte de reutilizare a uleiul ars de restaurante ca bio-diesel. Chiar şi-aşa, nevoia de motorină nu este nici pe departe satisfăcută, numai în anul 2008 americanii consumând 45 miliarde galoane de motorină, potrivit autorilor studiului. Reciclarea grăsimilor animale pare o soluţie, însă nu pot fi folosite grăsimile de la orice animal.
Cercetătorii Universităţii din Louisiana au analizat în acest scop grăsimea de aligator, cunoscând faptul că grăsimea acestuia are un conţinut mare de lipide. Pentru teste, au obţinut de la procesatorii de carne mostre de carne de aligator, din care, cu ajutorul microundelor şi al unui solvent chimic, au extras grăsimea. A rezultat un procent de 61% grăsime, din care au rafinat bio-diesel de calitate – combustibilul are un mic exces de calciu şi magneziu, însă cu un proces rafinare îmbunătăţit, s-ar putea rezolva această problemă.
Se pare că, în curând, cel puţin americanii, vor avea la dispoziţie motorină cu gust şi miros de friptură.