0
(0)

Agenția spațială rusă Roskosmos a anunțat amânarea cu cel puțin o lună a următoarei misiuni cu echipaj uman către Stația Spațială Internațională, după ce miercuri, 24 august, o aeronavă rusească Progress fără pilot ce transporta hrană și combustibil la bordul ISS s-a prăbușit. Dacă verificările de siguranță derulate de Moscova vor dura mai mult de o lună, Stația ar putea rămâne nelocuită pentru prima oară în zece ani.

 

Motivul întârzierii este simplu: atunci când o navă spațială se prăbușește pe sol din pricina unor defecțiuni neprevăzute  ale motorului, este firesc să se întreprindă cât mai multe teste cu putință pentru eliminarea oricărei posibilități ca problema ce a cauzat eșecul să recidiveze. Tocmai din acest motiv, Roskosmos va organiza două lansări de testare ale rachetei Soyuz fără pilot la bord înainte să își trimită cosmonauții în spațiu.

Din informațiile de presă curente, reiese că trei membri din echipajul de șase aflat deja la bordul ISS – Alexander Samokutyayev, Ron Garan și comandantul misiunii Andrey Borisenko – vor reveni pe Pâmânt în jurul datei de 16 semptembrie și nu pe 8 septembrie, așa cum era planificat inițial. Trei înlocuitori ar fi trebuit să zboare spre stația spațială în 22 septembrie dar, din pricina întârzierii, acest lucru se va întâmpla probabil la finele lui octombrie,  începutul lui noiembrie.

În caz ca amânările vor dura mai mult, Roskosmos va trebui să decidă dacă aduce la sol restul de trei astronauți, lăsând ISS-ul complet nelocuit. O asemenea mișcare nu este complet lipsită de riscuri pentru că, deși stația poate fi telecomandată de pe Pământ, controlarea ei devine astfel mult mai dificilă și mai inexactă.

Sursa

 

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here