În cadrul unui experiment derulat de cercetătorii Universității Stanford, din SUA, s-a constatat că, atunci când șoarecii tineri sunt expuși la sângele șoarecilor mai bătrâni, neuronii lor deprind trăsături specifice acestora din urmă. Atunci când transferul se face în sens invers, celulele nervoase ale șoarecilor bătrâni se revigorează, imitându-le pe cele tinere.
Această descoperire, dimpreună cu cea a faptului că anumite semnale chimice din sângele vârstnic pot încetini neurogenezea (formarea neuronilor), sugerează că declinul funcțiilor cerebrale odată cu avansarea în vârstă ar putea fi cauzat, parțial, de factori hematici și nu exclusiv de deprecierea celulelor nervoase.
Pentru a ajunge la aceste rezultate, cercetătorii au supus mai mulți șoareci atât parabiozei (un șoarece bătrân și unul tânăr uniți chirurgical în zona șoldurilor pentru a folosi același sistem circulator), cât și injectării cu plasmă sangvină. În ambele cazuri, cobaii vârstnici au manifestat un avânt al dezvoltării neuronilor noi, o detensionare a creierului și o activitate sporită a sinapselor. În contrast, cei tineri au produs mai puține celule cerebrale, creiere li s-au inflamat și sinapsele lor au devenit mai inactive.
S-a testat și funcționalitatea propriu-zisă a acestor manifestărilor biologice și s-a constatat că schimbările la nivel cerebral se reflectau corespunzător în procese cognitive, precum învățarea și memoria. Dar, cum celulele sanguine ale unui șoarece nu pot pătrunde în creierul altuia din cauza barierei sângelui cerebral, echipa de cercetare a conchis că moleculele independente din sânge, capabile să treacă de acest obstacol, trebuie să fie responsabile de efectele observate.
Comparând peste 60 de chimiokine – mesageri chimici secretați de celulele care circulă prin sânge – cercetătorii au identificat câteva asociate cu efectele depreciative ale sângelui bătrân. Astfel, administrarea uneia dintre aceste substanțe chimice, CCL11, șoarecilor tineri, a condus la încetinirea neurogenezei și la deprecierea capacității de învățare și de memorare a acestora. CCL11 a mai fost studiat în sensul rolului său asupra alergiilor și a astmului, dar nu este clar modul în care influențează neuronii.
Considerațiile studiului, coroborate cu un altul, de anul trecut, în care s-a descoperit legătura dintre neurogeneză și rația a două tipuri de celule imunitare din sânge, conduc, mai general, la concluzia surprinzătoare că procesul formării neuronilor poate fi afectat de factori exteriori creierului. Adică celulele cerebrale pot fi influențate de substanțe chimice care circulă prin sânge, inclusiv de semnalele provenite din sistemul imunitar.
Cercetarea suplimentară a fenomenului ar putea conduce la interpretarea factorilor extracerebrali ca biomarkeri pentru neurogeneză și pentru alte semnale relaționate cu sănătatea cerebrală, de vreme ce sângele este mult mai accesibil studiului decât creierul.
Sursa
Foto: Wikimedia Commons user Rama
