Noi dovezi care susțin că o parte importantă a apei de pe Pământ provine din spațiul cosmic tind să se adune odată cu fotografiile cometei Hartley 2 realizate de naveta EPOXI a celor de la NASA. Până în prezent, oamenii de știință prezumau că apa s-a acumulat pe Terra în urma impactului meteoriților și cometelor cu planeta noastră la numai 8 milioane de ani după formarea acesteia.
Astronomii NASA au descoperit pe cometa Hartley 2 apă cu aceeași componență chimică cu cea a apei din oceanele Terrei, fapt ce explică într-o mare măsură modul în care apa s-a acumulat pe suprafața Pământului. În același timp, măsurătorile realizate de către specialiștii de la Observatorul Astronomic Herschel arată că Hartley 2 provine din Centura Kuiper, zonă aflată la extremitatea sistemului solar, la o distanță față de noi de circa 30-50 de ori mai mare decât cea a Terrei față de Soare. Pe de altă parte, Centura Kuiper este casa, dacă termenul nu este unul prea desuet, unor planteoizi înghețați, așa cum este Pluto, a mai multor planete pitice și a nenumărate comete.
Cercetătorii de la Observatorul Astronomic Herschel au descoperit, de asemenea, că pe suprafață cometei în cauza, pe lângă apa identică din punct de vedere chimic cu cea din oceanele terestre există și o importantă cantitate de apă grea. De menționat că în apa grea, unul din cei doi atomi de hidrogen este înlocuit cu un atom de hidrogen greu, așa numitul deuteriu.
Se estimează că aproape 10% din apa de pe Pământ își are originea pe comete asemănătoare cu Hurtley 2, restul apei provenind de pe meteoriții care au lovit Terra primordială.
Sursa: ScienceDaily