Enceladus, unul dintre sateliții planetei Saturn, i-a surprins pe cercetători, cu ani în urmă, atunci când pe imaginile transmise de către sonda Cassini au putut fi remarcate jeturi de apă înghețată proiectată în spațiul cosmic, de pe suprafața satelitului saturnian. Care este sursa lor?

Enceladus a fost descoperit în 1789 de către William Hershel. Este un corp ceresc cu diametrul mediu de 504 km. Enceladus orbitează în jurul lui Saturn la o distanță medie, față de centrul planetei, de circa  238.000 km. Sonda Cassini, care a intrat pe orbita planetei Saturn în iulie 2004. În 2005, fotografiile obținute de sondă la trecerea prin apropierea satelitului saturnian au arătat că din zona polului sud al lui Enceladus sunt aruncate în spațiu particule de gheață.

De atunci încoace au mai fost obținute multe imagini ale acestor ”gheizere de gheață”. Acestea își au originea în fisurile adânci prezente în zona polului sud al lui Enceladus, care au primit numele de ”dungi de tigru”. Analizele au arătat că acestea sunt surprinzător de calde. Au o temperatură de 180 K (-93 grade Celsius), care este de două ori mai ridicată decât cea măsurată în alte zone ale satelitului saturnian. Pe de altă parte, particulele înghețate proiectate în spațiul cosmic din zona polului sud enceladian sunt alcătuite nu numai din apă ci și din diferite săruri și compuși organici.

Sursa acestor jeturi este încă o enigmă pentru oamenii de știință. Frecarea dintre roci, produsă de acțiunea forțelor mareice, produce încălzirea pereților fisurilor, ceea ce duce la topirea gheții urmată de aruncarea ei în spațiu? Fisurile sunt atât de adânci încât ele ajung până la un ocean cu apă lichidă din interiorul lui Enceladus astfel încât, sub acțiunea mareelor,  aceasta să fie proiectată în spațiu?

Cu ocazia conferinței Știință selenară și planetară, care se desfășoară în perioada 18-22 martie în The Woodlands, Texas, cercetătorii americani C. Porco,  D.DiNino și  F. Nimmo au prezentat lucrarea intitulată  ”How the Jets, Heat and Tidal Stresses across the South Polar Terrain of Enceladus Are Related” (Corelația dintre jeturi, distribuția de temperatuă și forțele mareice din zona polului sud al lui Enceladus), în care sunt evalutate matematic ipotezele legate de originea gheizerelor enceladiene.  Cercetătorii au constatat astfel că forțele mareice de-a lungul fisurilor din zona polului sud nu pot produce cantitatea de căldură determinată prin măsurători. Altfel spus, forțele de frecare dintre pereții fisurilor, produse sub acțiunea mareelor, nu pot produce suficientă energie termică, astfel încât să producă jeturile de apă înghețată observată.

Concluzia cercetătorilor, așa cum a fost ea prezentată în cadrul conferinței aminitite, este următoarea: ”Putem concluziona că amestecul eruptiv provine dintr-un ocean interior, de unde urcă printr-un sistem de canale înguste, care ajung până la nivelul fisurilor de la suprafață […]. Această imagine este consistentă cu rezultatele obținute de echipa Cosmic Dust Analyzer (Analizorul de praf cosmic) [al misiunii Cassini], care a constatat că salinitatea jetului de particule [de apă emis de Enceladus] este apropiată de salinitatea oceanelor terestre, ceea ce înseamnă că sursa lor nu este în apropierea suprafeței [unde ar îngheța], ci într-un ocean subteran. Jeturile de pe Enceladus reprezintă cea mai accesibilă sursă de extraterestră de apă sărată, bogată în compuși organici și, [drept consecință, Enceladus este cea mai accesibilă] zonă locuibilă din Sistemul  Solar.

Altfel spus, nu este exclus ca oceanul interior al lui Enceladus să fie un adăpost pentru viață. Cât despre accesibilitate, mi-aș permite să cred că Marte ne este cu mult mai aproape.

Sursa: How the Jets, Heat and Tidal Stresses across the South Polar Terrain of Enceladus Are Related