Deşi sunt unele dintre vedetele consacrate şi nelipsite ale sărbătorii de Halloween, zombie sunt mai mult decât atât…
Zombie sau „morţii-vii” ori „ne-morţii” au fost de ceva vreme, încă sunt şi probabil vor mai fi şi în viitor, la modă. Ei apar nu numai în filme sau la petrecerile mascate de Halloween, în întreaga lume ei fiind prezenţi la petreceri, festivaluri ori carnavale.
Alături de vampiri şi vârcolaci, zombie reprezintă tot ceea ce înspăimântă oamenii din întreaga lume – Brendan Riley, de la Columbia College din Chicago, Statele Unite, îi definește ca fiind o metaforă flexibilă ce asociată diferitelor probleme culturale şi sociale.”
Potrivit lui Nick Pearce, sociolog şi antropolog de la Universitatea din Durham, Regatul Unit, zombie, aşa cum îi știm noi, au izvorât pentru prima oară din cultura voodoo, din Haiti, în urmă cu peste 100 de ani. Inclusiv termenul de „zombie” vine de la „zonbi” sau „nzumbe”, în funcţie de dialectul haitian folosit.
Haitienii consideră că vrăjitori malefici învie parţial morţii pentru a-i folosi drept sclavi – lor nu le este neapărat frică de zombie în sine, teama lor cea mai mare fiind aceea că pot fi transformaţi într-unul. Deşi s-au oferit o multitudine de explicaţii ştiinţifice şi medicale ale fenomenului (una dintre acestea fiind că persoaneleor afectate le-au fost administrate droguri psihoactive), mulţi cred încă în legenda morţilor-vii. Nu au trecut decât trei ani de la ocuparea Haiti de către Statele Unite, până ce potenţialul zombie a început să fie exploatat de către industria filmului, primul astfel de film, „White Zombie”, apărând în 1932.
Zombie au devenit cu adevărat vedete de film în 1968, odată cu apariţia peliculei „Noaptea morţilor vii” („The Night of the Living Death), care a mutat înfricoşătoarele creaturi din zona tropicală pe străzile oraşelor din Statele Unite.
Nu toţi specialiştii în materia zombie sunt de acord însă că aceștia, asa cum sunt consacrați de cultura modernă, au rădăcini haitiene. Matt Mogk, de la Zombie Research Society, susţine că „dintr-un punct de vedere faptic, antropologic, religios ori istoric, nu există vreo legătură între zombie voodoo şi cei moderni.”
Indiferent de originea şi de simbolistica asociată legendarelor creaturi, din ce în ce mai mulţi (în special conspiraţioniştii, adepţi ai teoriei „Big Brother” ori ai „Marelui Păpuşar”) consideră omul modern un zombie în adevăratul sens al cuvântului, complet controlat şi dependent de tehnologie şi de economia de consum.