Biochimistul Pierre Calleja din Libourne, Franța, este specializat în microbiologie de peste 20 de ani. În acest interval, el și-a aplecat atenția asupra microalgelor, pe care le folosește pentru realizarea unor tipuri unice de lămpi stradale capabile să reducă foarte eficient emisiile de dioxid de carbon din atmosferă.
Metoda cercetătorului constă în introducerea microalgelor într-un acvariu luminat în care acestea cresc hrănindu-se cu CO2 din aer. O astfel de lampă a fost deja instalată experimental într-o parcare subterană din Bordeaux, unde a demonstrat că poate captura și filtra o tonă de dioxid de carbon pe an, adică de 150-200 de ori mai mult decât un arbore.
Potrivit lui Calleja, „microalgele sunt cei mai buni prieteni ai omului, iar până acum nimeni nu s-a mai gândit să le folosească”. Pe viitor, mai susține biochimistul, lămpile care absorb în catități uriașe dioxidul de carbon ar putea fi instalate pe autostrăzi, în orașe și chiar în casele oamenilor. De altfel, acesta este și marele vis al cercetătorului.
Sursa