0
(0)

Oficialii Roscosmos doresc să trimită cosmonauţi pe Lună până în 2030 şi nu se mulţumesc cu atât, vor să creeze acolo baze permanente. În paralel, japonezii de la JAXA au de asemenea în plan colonizarea satelitului nostru natural…

 

Vladimir Popovkin, şeful agenţiei spaţiale ruse, Roscosmos, a afirmat că „nu dorim doar o repetare a succesului de acum 40 de ani, ci vorbim despre construcţia unor baze permanente”, ca o completare a declaraţiei din cadrul Global Space Exploration Conference (la care nici China, nici SUA nu au participat), potrivit căreia scopul Rusiei este trimiterea unui om pe Lună până în 2030.

De asemenea, agenţia spaţială niponă JAXA şi-a dezvăluit cu această ocazie planurile legate de trimiterea de echipaje pe solul selenar, prin vocea directorului executiv Yuichi Yamaura: „Privim Luna ca pe următoarea ţintă a explorării umane…Staţia Spaţială Internaţională ne-a ajutat deja să învăţăm despre viaţa în spaţiu, însă mai avem multe de învăţat. Se vor transforma oare entităţile spaţiale într-un model de colonizare şi stabilire permanentă în spaţiu, pe care nu l-am fi gândit în urmă cu câteva decenii?”

Declarațiile rușilor și japonezilor vin după ce americanii își anunțaseră intenția de a construi o baza selenară după anul 2020, încă din 2009.

Sursa

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here