În zilele de 5 și 6 iunie, în funcție de zona geografică în care ne aflăm, vom putea asista la un eveniment astronomic foarte important și foarte rar, care nu se va mai repeta până în decembrie 2117; este vorba despre tranzitul lui Venus, fenomen în cadrul căruia astrul cel mai luminos de pe cerul nopții va trece preț de câteva ore printre Pământ și Soare, fiind vizibil ca un punct negru pe suprafața discului solar.
O echipă S&T formată din astronomii amatori Cătălin Beldea și Cătălin Fus va încerca să realizeze astrofotografii profesioniste ale tranzitului lui Venus pentru revista Știință&Tehnică. Din păcate, prognoza meteo pentru România nu este favorabilă observării tranzitului; astfel încât, cel mai probabil echipa S&T se va deplasa în sud, în afara granițelor țării noastre.
ATENȚIE! Dacă mâine dimineață vă aflați într-o zonă în care totuși este senin și doriți să observați tranzitul lui Venus, folosiți echipament special (ochelari de eclipsă), altfel riscați să vă vătămați ireversibil vederea, chiar să orbiți!
Un ciclu complet al tranzitului venusian se încheie o dată la circa 243 de ani, prin câte patru tranzituri manifestate în evenimente pereche, separate între ele de câte 8 ani şi separate din nou de următoarea pereche de o perioadă de 105 sau 121 de ani. Astfel, după tranzitul din noaptea de 5 spre 6 iunie 2012, următoarea pereche de tranzituri venusiene va avea loc în 2117 şi 2125.
Joahnnes Kepler a fost prima persoană din istorie care a prezis în mod documentat un astfel de tranzit, pe cel din 6 decembrie 1631, iar primul tranzit observat, de către William Crabtree, a avut loc 8 ani mai târziu, în 24 noiembrie 1639. Totuşi, unii specialişti susţin, pe baza artefactelor, că mayaşii ar fi fost primii oameni care au descoperit tranziturile, în 1275.
Cele mai bune puncte de observare ale tranzitului de anul acesta, care îl urmează pe cel din 2004, sunt nord-vestul Americii de Nord, Oceanul Pacific şi estul Asiei, în aceste locuri putând fi admirat întregul eveniment astronomic. La noi în ţară, dacă vremea ține cu noi, va putea fi observat, cu ajutorul unor ochelari de eclipsă, doar finalul tranzitului, ce va avea loc mâine dimineaţă, după răsărit, până la ora 08:00.
Astronomii din toată lumea se bazează pe faptul că observarea fenomenului din această noapte îi va ajuta să își perfecționeze tehnicile de detectare și studiere a exoplanetelor, misiune principală a telescopului Kepler.
Foto: NASA/TRACE, Andjelko Gilvar/ESO