O echipă de arheologi greci, echipă condusă de profesorul Yannis Hamilakis, a scos la lumină nu număr de peste 300 de statuete neolitice cu o vârstă de aproape 8.000 de ani. Descoperirea este cu atât mai importantă cu cât perioada respectivă este una puțin documentată în istoria Balcanilor.
Unele dintre statute reprezintă figuri umane, altele par a fi creaturi mixte umano-animale, toate datând de acum circa 7.300-7.800 de ani. Ele au fost identificate în situl arheologic Koutroulou Magoula, la circa 160 de kilometri de Atena. Yannis Hamilakis susține că străvechea așezare de la Koutroulou Magoula nu era mai mult decât un cătun care adăpostea câteva sute de persoane în case de piatră și de chirpici. Comunitatea era una eminamente agricolă, însă artefactele create de ea sunt deosebite și nu au echivalent în siturile similare.
”Figurinele neolitice mai vechi de 7.000 de ani reprezintă, în general, simboluri și forme feminine. Descoperirea noastră este una extraordinară nu atât prin cantitatea uriașă de artefacte, cât prin diversitatea lor – chipuri de bărbați, femei sau hibrizi al căror scop este încă unul acoperit de mister”, afirmă Hamilakis.
O altă caracteristică a sitului de la Koutroulou Magoula este construcția unor locuințe, precum și zidurilor care le înconjurau odinioară, din piatră, un aspect atipic acelei perioade de timp. Situl a fost excavat în premieră în 2001, iar echipa de arheologi greci, susținută de omologi de la Universitatea din Southampton, și-a propus să finalizeze proiectul arheologic până în anul 2014.