Studii ulterioare riguroase sunt necesare pentru confirmarea unei asemenea teorii, dar anumite concluzii științifice ale cercetătorilor Institutului Național de Sănătate din SUA, care au derulat teste pe 112 pacienți, indică faptul că unii copii actualmente diagnosticați cu autism ar putea pierde simptomele și diagnosticul acestei afecțiuni pe măsură ce înaintează în vârstă.
Dr. Deborah Fein și echipa sa de la Universitatea din Connecticut au studiat 34 de copii diagnosticați cu autism în primii ani de viață, dar care au ajuns să evolueze la fel de bine ca alți 34 de copii analizați în cadrul aceluiași studiu și considerați neafectați de o astfel de dereglare. Acest lucru i-a făcut pe specialiști să creadă că autismul nu este în mod necesar o povară pe care individul să o poarte cu el toată viața.
În cadrul testelor – cognitive și observaționale, precum și pe baza rapoartelor părinților și ale profesorilor – copiii din primul grup nu mai puteau fi deosebiți prin nimic de natură clinică de colegii lor, luați ca etalon de normalitate; nu mai prezentau niciun semn al vreunor probleme de limbaj, de recunoaștere facială, de comunicare și de interacțiune socială.
Surprinși, cercetătorii au revenit asupra rezultatelor inițiale, care îi diagnosticaseră pe subiecți cu autism, pentru a le verifica acuratețea, dar nu au identificat niciun motiv pentru care să suspecteze că ar fi intervenit erori în analizele de atunci.
Se consideră că există un număr de posibile explicații pentru această situație. Este posibil ca unii copii să își depășească natural, prin alcătuirea lor genetică, afecțiunea cu pricina; sau poate unii compensează prin alte mecanisme dificultățile determinate de autism. De asemenea, este posibil ca această dereglare să nu poată fi întotdeauna diagnosticată cu precizie, mai ales pentru că ea îi afectează pe oameni în moduri diferite.
Într-adevăr, experții încă au disensiuni cu privire la ce anume este autismul. De aceea, se fac eforturi de integrare a diferitelor tulburări psihologice și neuronale în spectrul autsimului, bifurcat apoi în două mari direcții – comunicare și interacțiune socială și tipare restricționate și restrictive de comportament, interese, sau activități.
Potrivit specialiștilor, prin susținere și terapii intense , este posibil ca un mic sub-grup de indivizi suferinzi de o formă ușoară de autism să învețe să copieze comportamente și strategii prin care să își mascheze afecțiunea și să își modifice scorurile în cadrul testelor folosite pentru determinarea bolii lor.
Totodată, diagnosticarea foarte clară a autismului poate reprezenta o piatră de hotar pentru copiii afectați și pentru familiile lor, ajutându-i pe părinți să își înțeleagă mai bine copii și să îi ajute să își atingă potențialul maxim.
