Odată cu ocuparea orașului Timbuktu de către forțele militare franceze, cel mai nordic oraș din Mali, militanții islamici aflați în retragere au incendiat mai multe clădiri, printre care și Institutul Ahmed Baba, locul în care se aflau expuse cel puțin 300.000 de manuscrise medievale unice.
Hallé Ousmane Cissé, primarul orașului Timbuktu, a declarat presei că mare parte dintre manuscrise au fost salvate, grația măsurilor speciale luate imediat după depistarea incendiului. Cu toate acestea, se estimează că peste 2.000 de documente de valoare inestimabilă au fost distruse complet. „Pentru acești luptători islamici, fanatici jihadiști, nu există decât Coranul. Absolut orice altă scriere este lipsită de valoare și merită distrusă”, a completat Ousmane Cissé, adăugând că manuscrisele salvate se află în acest moment în deplină siguranță, într-un loc ținut secret.
Multe dintre acestea au o istorie tumultoasă, fiind salvate de nenumărate ori din calea celor ce vroiau să le distrugă. Poate cel mai important eveniment de acest gen a fost cel din anul 1591, an în care locuitorii din Timbuktu au ascuns comorile scrise în deșert, în trunchiuri de copaci sau le-au zidit în pereții moscheilor pentru a nu fi distruse de forțele marocane invadatoare.
Manuscrisele acoperă subiecte largi, de la arhitectură, astronomie, matematică și economie, până la geografie, poezie, muzică și chiar drepturile femeilor. Cel mai vechi document dateayă din anul 1204. Experţii susţin că va fi nevoie de săptămână întregi, poate chiar luni, până când pagubele vor fi evaluate.