O decizie a Comitetului Olimpic International a reușit să pună pe jar comunitatea sportivă din întreaga lume, cu atât mai mult cu cât decizia implică eliminarea luptelor greco-romane de pe lista sporturilor olimpice.
Vă veți întreba, desigur, de ce am ales să publicăm o știre ce ține, mai degrabă, de noutățile sportive decât de cele din lumea științei. Ei bine, fiind vorba de o tradiție de aproape trei milenii și de o disciplină sportivă ce a străbătut istoria din Antichitate și până în prezent, vom face și noi o excepție, asemenea celor mai multe dintre revistele de știință din afara țării, și vom vorbi puțin despre trecutul acestui sport îndrăgit în toate colțurile lumii.
Luptele grecești, așa cum erau cunoscute în Antichitate, au fost introduse în programul Jocurilor Olimpice în anul 708 î.Hr. (prima competiție olimpică a avut loc în anul 776 î.Hr.), fiind primul sport olimpic ce nu impune alergarea. Ulterior, luptele grecești au făcut parte din așa numitul Pentatlon, proba ce consta în cinci discipline diferite: alergare, lupte, aruncarea suliței, săritura în lugime și aruncarea discului.
Ele au fost adoptate și de romani, și au făcut parte din suita Jocurilor Olimpice până la interzicerea acestora, în anul 393 d.Hr., din ordinul împăratului Teodosius I, ca parte a procesului de impunere a Creștinismului ca religie oficială a Imperiului Roman. Odată cu reluare competiției antice, în anul 1896, luptele greco-romane au fost una dintre cele nouă discipline sportive al turneului olimpic ce a avut loc la Londra. De atunci și până în prezent, țările cu cei mai mulți sportivi medaliați la lupte greco romane au fost URSS, SUA, Romania, Turcia, Suedia, Finlanda, Coreea de Sud și Bulgaria.
„Este vorba de un proces de reînnoire și de adaptare a programului Jocurilor Olimpice”, a declarat purtatorul de cuvânt al CIO, Mark Adams. Decizia va fi pusă în aplicare după anul 2016. Dacă luptele greco-romane au fost excluse, în locul acestora vor fi introduse două noi sporturi: golful și rugbyul. În programul Jocurilor Olimpice din anul 2020, CIO va alege unul dintre următoarele sporturi: basseball/softball, karate, wushu sau squash.
Sursa: DiscoveryNews