0
(0)

Studiind mai multe pietre de măcinat din paleolitic, mai precis de acum circa 23.000 -19.500, o echipă mixtă de paleoantropologi, chinezo-americană, a descoperit dovezi că oamenii care populau China din acele timpuri au renunțat gradual la vânătoare pentru a procesa plantele, totul pentru a supraviețui ultimei perioade glaciare, proces care a dus ulterior la apariția agriculturii.

 

Studiul publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences arată că perioada de maximă intensitate a ultimei perioade glaciare (acum circa 25.000 – 18.000 de ani) a redus dramatic numărul animalelor vânate de oamenii preistorici, motiv suficient ca aceștia să își îndrepte atenția către o altă sursă viabilă de hrană. Cea mai la însemână, susțin cercetătorii conduși de profesorul Li Liu, au reprezentat-o fructele, cerealele și legumele sălbatice.

Studiind pietrele de măcinat folosite de oameni în urmă cu aproximativ 23.000 – 19.500 de ani, specialiștii au descoperit urme de mei, fasole, igname (legume din genul discoreea) și alte rădăcinoase care erau procesate de vânător-culegătorii vremii . Asta ar fi dus, în opinia cercetătorilor, la dezvoltarea unor metode de măcinare și chiar de amestecare a plantelor cu diferite ingrediente cu pentru a le face mai gustoase, un prim pas către dezvoltarea agriculturii primitive. De altfel, un alt studiu arată că acum 23.000 de ani a existat o scurtă perioadă de încălzire a temperaturilor globale, schimbare care ar fi facilitat exploatarea plantelor comestibile la un nivel nemaiatins până atunci.

\"(w540)

Pietrele de măcinat analizate (descoperite în apropierea localității Shizitan) au fost folosite cu precădere încă de acum circa 23.000 de ani, atunci când oamenii au descoperit probabil calitățile nutritive și medicale ale unor plante pe care nu le folosiseră în alimentație decât ocazional. Lunga tradiție a exploatării acestor resurse a dus, într-un final, la domesticirea și la cultivarea lor încă de acum cel puțin 11.000 – 12.000 de ani.

Un alt studiu, de această dată întreprins în Israel, arată că dovezi ale practicării agriculturii în această parte a lumii apar încă de acum 7.000 de ani, o perioadă în care cercetătorii credeau inițial că populația locală era formată, în special, din păstori, mai degrabă decât din agricultori.

Sursa: Phys.org , LiveScience, pnas.org

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here