În ediția din 10 martie a revistei Astrophysical Journal, un grup de cercetători analizează limitele zonei în care planetele pot adăposti viața. Autorii studiază și cazul Pământului și ajung la concluzii surprinzătoare.
Lucrarea poartă titlul ”Habitable Zones Around Main-Sequence Stars: New Estimate” (Zonele locuibile din jurul stelelor aflate în secvența principală: noi estimări) și este semnată de către un grup de cercetători de la Universitatea de Stat din Pennsylvania, Institutul de Astrobiologie al NASA, Laboratorul de Astrofizică din Bordeaux, Centrul de Cercetări Spațiale Goddard și Universitatea din Washington. În cadrul lucrării sunt analizate condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o planetă pentru ca ea să poată adăposti viața. Practic, este vorba despre calcularea distanței până la astrul central, astfel încât pe suprafața unei planete ipotetice apa să rămână în stare lichidă. În plus, cercetătorii au calculat și contribuția efectului de seră pentru a stabili temperatura medie a planetei.
În cadrul lucrării, cercetătorii au abordat și zona locuibilă din jurul Soarelui. Astfel ei au ajuns la concluzia că Pământul se află foarte aproape de granița interioară a zonei locuibile, care se află la o distanță de 0,99 unități astronomice (o unitate astronomică este egală cu distanța medie Pământ-Soare și se notează u.a.). Dacă Pământul ar fi cu numai 1% mai aproape de Soare, atunci el ar deveni de nelocuit.
În cadrul lucrării este prezentat, pe scurt, și un scenariu extrem. Creșterea temperaturii medii, provocată de emisiile de bioxid de carbon, ar duce la creșterea concentrației de vapori de apă din atmosferă. Atunci când temperatura medie ar atinge valoarea de 340 k (67 grade Celsius), troposfera și stratosfera ar fi saturate cu vapori de apă, ceea ce ar duce la declanșarea așa-numitului efect de seră umed (moist greenhouse). Aceasta ar avea drept consecință ambalarea procesului de încălzire a climei, transformând planta noastră într-una nelocuibilă, asemănătoare planetei Venus. Pentru ca lucrurile să fie și mai grave, vaporii de apă din stratosferă, vor disocia în hidrogen și oxigen, sub acțiunea radiațiilor ultraviolete. Astfel, în timp, Pământul își va pierde complet oceanele.
Nu trebuie să vă îngrijorați, nici măcar pentru o clipă. Nu ne paște nici o primejdie. Suntem foarte departe de acest scenariu. În prezent temperatura medie la suprafața planetei noastre este de 288 K (15 grade Celsius). Pentru ca bioxidul de carbon prezent în atmosferă să ducă, prin efect de seră, la încălzirea planetei cu mai bine de 50 grade Celsius, ar trebui să crească de 10-20 de ori concentrația de CO2. Este vorba despre o creștere complet neplauzibilă. Pentru a ne îndepărta și mai mult de scenariul de mai sus, precizez că în prezent umiditatea relativă a atmosferei are, în prezent, valoarea de 77% și scade până la mai puțin de 10%, la nivelul stratosferei. Altfel spus, suntem foarte departe de o saturare cu vapori de apă a troposferei și stratosferei terestre, care ar duce la declanșarea efectului de seră umed. De altfel și autorii articolului precizează că este vorba despre un scenariu ultrapesimist, în care nu sunt luați în seamă o serie de factori extrem de importanți, atunci când este modelată clima terestră. De exemplu, modelul folosit de ei nu ține seama de efectul norilor asupra modificării temperaturii medii la scară globală.
Dincolo de acest scenariu ultrapesimist, care este mai degrabă un joc cu cifre, lucrarea, din care am prezentat doar o mică parte, reprezintă o contribuție importantă pentru căutarea vieții extraterestre. Ea ne ajută să restrângem căutarea vieții extraterestre către zonele în care ea este posibilă. Astfel căutarea devine mai eficientă.
Surse: Physics World, Habitable Zones Around Main-Sequence Stars: New Estimates (Astrophysical Journal, 10 martie 2013)
