Descoperirea, publicată în revista Cell, a fost făcută de cercetătorii de la Universitatea La Sapienza din Roma. Are implicații clinice, dar reprezintă și un progres important în înțelegerea funcțiilor acelei părți din genom neimplicată în sinteza proteinelor.
Potrivit cercetătorilor italieni, anumite molecule de ARN (acid ribonucleic) au o funcție cu totul neașteptată: creează niște „ținte” false, în scopul de a „păcăli” și a deturna o serie de molecule care altminteri s-ar putea lega așa-numitul „ARN-mesager” (molecula care „prezidează” sinteza proteinelor), dezactivându-l. Aceste molecule speciale de ARN au fost denumite „RNA decoy” (ARN-momeală).
ARN-ul „capcană” intră în acțiune atunci când este deosebit de important ca activitatea ARN-ului mesager să nu fie deranjată și, în mod deosebit, pe parcursul unei faze fundamentale și foarte delicate din viața celulei: cea a diferențierii. Această fază implică o schimbare profundă în celulă și necesită o producție de proteine superioară celei normale. De obicei, pentru menținerea nivelului optim al cantității de proteine produse, intră în acțiune anumite molecule, aparținând clasei micro-ARN, care se leagă de ARN-mesager și îl degradează. Dacă însă acest lucru ar surveni în timpul diferențierii, pentru celulă ar fi un dezastru, iar rolul ARN-ului momeală este tocmai acela de a împiedica acest lucru să se întâmple.
În cadrul studiului lor, biologii italieni au mai demonstrat și că acțiunea ARN-momeală este fundamentală pentru sinteza corectă a proteinelor cu rol esențial în crearea de noi celule musculare: la bolnavii de distrofie musculară Duchenne, la nivel celular există tocmai o carență de un anumit tip de ARN decoy: linc-MD1. Prin urmare, descoperirea deschide perspective interesante în vederea punerii la punct de noi strategii terapeutice.
În celulele mamiferelor, doar un mic procent de ADN generează ARN destinat să fie „tradus” în proteine, în vreme ce o parte semnificativă este transcrisă în molecule de ARN necodificante, așa cum este și ARN-momeală.
„Este una dintre întrebările fundamentale la care biologii moleculari și geneticienii au încercat dintotdeauna să răspundă: care anume este baza genetică a creșterii complexității funcționale a omului față de organismele simple? Eforturile înregistrate în secvențierea și analiza genoamelor ne-au surprins la început deoarece indicau că între o musculiță de oțet și un om numărul de gene care produc proteine nu este foarte diferit, în timp ce ARN-ul necondificant creștea proporțional”, a explicat Irene Bozzoni, coordonatoarea studiului.
Altfel spus, identificarea acestei noi și importante funcții a ARN-ului confirmă ideea că ceea ce distinge animalele mai evoluate de organismele mai simple nu este atât numărul de proteine, cât complexitatea mecanismelor de reglare.
Sursa: Le Scienze
