În urmă cu câțiva ani, un paleontolog a descoperit fosila unui păianjen antic neidentificat în straturile Carboniferului Superior, lângă Osnabrück, în Saxonia Inferioară, Germania. Specimenul misterios tocmai a fost analizat de doctorul Jason Dunlop, expertul în fosile de arahnide, care ne dezvăluie identitatea sa uluitoare.
Păianjenii (Araneae) sunt un grup familiar și omniprezent de artropode prădătoare care se găsesc în majoritatea ecosistemelor terestre de astăzi. Peste 51.000 de specii existente sunt, de fapt, completate de o înregistrare fosilică relativ bogată de 1427 de specii dispărute. În ciuda tuturor, păianjenii din Carbonifer sunt încă destul de rari. Există până acum puțin peste zece specii, de unde și importanța acestei descoperiri.
Fosila provine dintr-un strat care datează de la 310 la 315 milioane de ani în urmă. În acest moment, Pământul era acoperit în principal de mlaștini vaste și păduri dese compuse în principal din ferigi arbore, licopode gigantice, coada-calului și alte plante primitive. Descompunerea parțială a acestor plante, care au prosperat în condiții climatice calde și umede, a dus apoi la formarea unor depozite vaste de materie organică care au fost supuse în timp unei presiuni considerabile. De atunci, această materie organică a fost transformată în cărbune care este astăzi o sursă importantă de energie fosilă. Într-o analiză prezentată în jurnalul PalZ, se pare că acest păianjen reprezintă o nouă specie. Ea a fost numită Arthrolycosa wolterbeeki în onoarea descoperitorului său: Dr. Tim Wolterbeek, de la Universitatea din Utrecht. Este, de asemenea, primul păianjen paleozoic descoperit vreodată în Germania.
În ciuda acestei noi descoperiri, diversitatea speciilor de păianjeni din carbonifer rămâne destul de scăzută în comparație cu cea a arahnidelor strâns înrudite, cum ar fi arahnidele din genul Phalangiotarbida și Trigonotarbida (de două, respectiv de patru ori mai multe). Potrivit cercetătorilor, acest lucru ar putea fi explicat prin asemănările acestei noi specii cu păianjenii mezotel existenți. Dacă ar fi fost asemănătoare din punct de vedere ecologic și au împărtășit același stil de viață, acest lucru le-ar fi putut limita posibilitățile de fosilizare, deoarece rareori ar fi fost în contact cu corpurile de apă necesare pentru conservarea lor.
Dacă vom urmări această idee, atunci ar fi logic ca puținele exemplare descoperite datând din Carbonifer să fie masculi în măsura în care femelele existente sunt în mare măsură sedentare. Odată atinsă maturitatea, știm că bărbații se aventurează „în afara drumurilor bătute” în căutarea unor potențiali parteneri. A priori, probabilitățile ca masculii să fie păstrați în evidența fosilă sunt prin urmare mai mari. Cu toate acestea, este interesant de observat că nici specimenul actual, nici niciunul dintre ceilalți păianjeni carbonifer nu păstrează un organ palpal masculin.
În concluzie, descoperirea Arthrolycosa wolterbeeki marchează un progres semnificativ în înțelegerea noastră asupra păianjenilor din Carbonifer, un grup încă slab reprezentat în evidența fosilelor. Deși fosilele de păianjen din această perioadă sunt rare, această nouă specie, prima de acest fel descoperită în Germania, oferă o perspectivă valoroasă asupra diversității și evoluției păianjenilor paleozoici. Cu toate acestea, diversitatea aparent scăzută a păianjenilor carbonifer ridică întrebări cu privire la condițiile de fosilizare și stilul de viață al acestor creaturi antice. Această descoperire ne amintește că cunoștințele noastre despre trecut rămân incomplete și că fiecare fosilă descoperită ne îmbogățește înțelegerea ecosistemelor antice.
