Amfibienii au pielea poroasă, permeabilă, ceea ce îi face sensibili la absorbția substanțelor din mediul lor, cum ar fi sarea. Din păcate pentru ei, salinizarea habitatelor acvatice a devenit un fenomen în creștere în întreaga lume. Acest proces, de origine naturală sau antropică, afectează ecosistemele de apă dulce, cu consecințe potențial devastatoare pentru faună și floră.
În Statele Unite, creșterea salinității este cauzată, în principal, de utilizarea excesivă a sării pentru dezghețarea drumurilor în timpul iernii. Peste 18 milioane de tone de sare sunt împrăștiate pe drumuri în fiecare an. Mai apoi sarea ajunge în râuri și lacuri. Printre speciile afectate se numără broaștele de lemn. Având denumirea științifică Rana sylvatica sau Lithobates sylvaticus, aceste mici broaște sunt foarte rezistente. În ciuda capacității lor excepționale de hibernare, elei depind de apă dulce pentru supraviețuirea lor, iar prezența sării în mediul lor poate avea efecte fatale asupra sănătății lor.
Un studiu recent publicat în revista Ecology and Evolution a scos la iveală o descoperire surprinzătoare privind capacitatea unei populații din această specie de a se adapta la salinizarea apei. Condus de o echipă de cercetători de la Departamentul de Biologie de la Institutul Politehnic Rensselaer (Statele Unite), studiul a examinat nouă populații de mormoloci de broaște de lemn, colectate din habitate cu niveluri de salinitate diferite. Pentru a face acest lucru, cercetătorii au colectat ouă de broaște din iazuri și apoi le-au adus în laborator. Odată eclozat, ei au expus mormolocii la concentrații letale apă sărată, de 8 g/L de clorură de sodiu, pentru a evalua supraviețuirea diferitelor grupuri.
Studiul a arătat că broaștele de lemn din iaz cu cea mai mare concentrație de sare (744 mg/L) au prezentat o toleranță semnificativ mai mare la sare în comparație cu alte populații. Broaștele din această populație au putut supraviețui 96 de ore, de două ori mai mult decât au studiat alte populații. „În studiul nostru, cea mai mare concentrație de sare a fost observată într-o zonă umedă adiacentă unei parcări vechi de 25 de ani”, a declarat Rick Relyea, profesor de biologie la Institutul Politehnic Rensselaer, într-un comunicat. „Am descoperit că în doar zece generații, aceste broaște de lemn au evoluat cu o toleranță mult mai mare la sare.”
Dar, în timp ce aceste rezultate sugerează că populațiile pot evolua pentru a se adapta la condițiile de mediu în schimbare, aceasta nu înseamnă că toate broaștele se adaptează. Celelalte opt populații studiate au prezentat în mod substanțial aceeași rezistență scăzută la doza letală de sare. Dacă studiul demonstrează că broaștele sunt capabile să evolueze într-un timp scurt, nu indică faptul că evoluează proporțional cu concentrația de sare în care trăiesc. Asta înseamnă că evoluția biologică nu este sistematică. Cercetătorii au avansat, de asemenea, ipoteza că ar putea exista un anumit prag de poluare cu clorură de sodiu necesar pentru ca broaștele de lemn să se adapteze.
Desigur, doar pentru că broaștele reușesc să se adapteze nu înseamnă că este undă verde pentru a împrăștia mai multă sare. Profesorul Rick Relyea amintește că „în timp ce aceste rezultate arată că unii amfibieni se pot adapta rapid la anumite toxine prezente în mediu, ele ne avertizează și că trebuie găsite soluții științifice și politice pentru a atenua această poluare”.
Pentru cercetători, întrebarea dacă toleranța crescută observată este produsul evoluției adevărate sau al plasticității fenotipice rămâne deschisă. Plasticitatea fenotipică permite organismelor să-și modifice caracteristicile fizice sau comportamentale ca răspuns la mediu. Spre deosebire de evoluția genetică, aceasta nu implică modificări în compoziția genetică a speciilor. Deși informațiile despre o posibilă adaptare la schimbările de mediu sunt pozitive pentru viitor, cercetătorii subliniază că este important să fim precauți atunci când comparăm expunerile scurte la concentrații mari de sare cu expunerile scăzute și pe termen lung în natură.
